Poezie

katarița

2 min lectură·28 martie 2015

Mediu

a fost prima mea dragoste katarița

una nu foarte mare

două vagoane și-o locomotivă

suficiente cât s-o declar

zeitate tutelară între poiana mare și calafat...

katarița știa să tușească în contratimp cu mecanicul

de-asta o consideram unică

punea lumea în mișcare când

se lăsa cu toată greutatea trosnind pe șine

albea cerul la ora 5 fără un sfert

simțeai cum pleacă frigul din buruieni în pantofi

dar pleca și katarița odată cu el...

asistenta stătea la geam nu o interesa panorama

lumina naturală cădea direct peste împletitura ei

căreia îi făcuse niște mâneci foarte lungi

i-ar fi ajuns să lege cu ele vagoanele definitiv

și pe noi într-o pornire de solidaritate ad- hoc...

dar avea plăcerea destructurării deșira cocleții rebeli

sau lărgea câte-un ochi gândind aprioric

la nebunii incurabili din camera de gardă...

vizavi sta nea nelu de la conserve

nu călătorea singur din superstiție

n-am văzut niciodată gesturi mai tandre

pe gâtul de lebădă albă al sticlei

precum cele ale capsatorului de conserve

care căpăta brusc fobia depresurizării...

asta până-și cambra katarița desfrâul alunecării pe șine...

coboram toți numai nea nelu tăia trotuarul pe diagonală

dacă-l susțineai te-njura de mamă

atunci susținerile nu aveau nicio relevanță....

printre navetiști erau o mamă și copilul ei

puiul de om se-ncăpățâna să citească măscări

scrise cu creta pe pereții interiori și

s-o-ntrebe pe mă-sa ce-nseamnă...

o să-ți spun mai târziu zicea ea

cu fața de culoarea sfeclei mai târziu

n-a mai apucat întrucât katarița a fost trasă pe linie moartă

ca mai toate de pe la noi...

001.458

enea gela. “katarița.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/poezie/14068440/katarita

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.