De milenii se înalță,
O biserică în sat.
O icoană îi dă viață
Lăcrimând pe înserat.
Toți sătenii se adună,
Trăgând sfoara, e un rit.
Vor s-audă cum răsună
Jalea-n clopot aurit.
Tânăr
Am văzut o stea aseară,
Din neant a evadat,
Strălucea ca o comoară
Pe cerul întunecat.
Avea inima de gheață,
Rochie din praf stelar,
Prin negură fără viață
Zbura rătăcind hoinar.
Trena,
În fața unui șemineu
Ascult cum bate vântul,
Din flăcări s-a născut mereu
Iubirea și cuvântul.
De lângă măr, ades priveam
Cum stelele lucesc,
Ca doua flăcări ne iubeam
În raiul
A venit toamna rebelă,
N-am umbrelă,
Toată noaptea a plouat.
Pe-o cărare merg agale,
Calc petale
Ce-au căzut pe înserat.
Bate vântul prin grădină,
Cade lină
Trena brumei peste flori,
Toate
În dimineți cu rouă, reci,
Îmi iau sub braț vioara,
Colind ascunse, mici poteci,
Până se lasă seara.
Pășesc tăcut, de vise dus
Spre locul din câmpie,
Unde-n al soarelui apus
Se naște-o
Am o floare în grădină
Răsărită lângă tei,
Stau ca pata de rugină
Frunzele în jurul ei.
Vrea căldură de la soare,
Să-i dea firului puteri,
O rază poate apare
Venită de nicăieri.
Mult s-a
Norii iernii vin în valuri -
Cenușii, plutind greoi
Peste văi și peste dealuri,
Peste amintiri din noi.
Lasă-n urma lor tăcere
Ce durează un minut,
Apoi vântul, cu putere,
Dă iama peste
Azi, iubito, pentru tine
Scriu un vers cu patimă,
De-l citești gândind la mine,
Poate verși o lacrimă.
Lacrima de o să-ți curgă
Pe obraz alunecând,
Din iubire să ajungă
Peste trupul meu
Se zvonise că-n pădure
Vodă e porcul mistreț,
Tăia totul c-o secure,
Nu punea pe viață preț.
Într-o zi, de mai, frumoasă,
Zi de rai provincial,
Stăteam liniștit la masă,
Totul decurgea
În grădină e război,
Larmă mare, tărăboi,
Un bondar nebun, străin,
Cere mâna unui crin.
Iar l-a amețit nectarul,
Dintr-un mac avea paharul,
Zbura-n salturi, dar cotit.
Era pe la
Un fluture cu aripi verzi
Mâhnit de-a sa culoare,
Pleacă hoinar de prin livezi
În lumea asta mare.
A auzit că peste deal
Sunt flori ascunse-n taină,
Că ar fi locul ideal
Să-și facă nouă
Eram copil, un drăcușor,
Piteam crucea din sac
Când îl lăsa popa-n pridvor
Și deveneam posac.
Mă apuca o toropeală
Și-o stare de leșin,
Dar începeam la repezeală
Cu stânga să
Un ghiocel la trup subțire
De sub zăpadă s-a ivit,
Plăpânda floare dă de știre
Că primăvara a venit.
Se scutură ușor de gheața
Amestecată cu pământ,
Dă semnul că renaște viața
Un clopoțel
Din amintiri răsare dorul
Ce stă în suflete sădit,
Voi ridica cu teamă storul,
De umbra toamnei ruginit.
Apar pe rând, amestecate
Imagini pline de noroi,
De-o lacrimă picând spălate
Când le
Mergeam grăbit, noaptea-i lăsată,
Spre iarmaroc, vroiam să vând
O pânză galbenă c-o fată
Ce-mi apărea ades în gând.
Era o pânză fin lucrată,
Găsită-n raft la amanet,
Cu inima penel
Mă uit la cer, ce tristă-i seara!
În jur e totul împietrit,
Din steaua cărții pică ceara,
Azi Păunescu a murit.
Ce negură e fără tine,
Cuvintele nu își au rost,
M-astupă ceața care vine
Și
Toamna și-a lăsat rugina
Pe covorul frunzelor;
Pașii mei străbat grădina
La ivirea zorilor.
Ceața deasă mă inundă,
Sufletul îmi e pământ;
În tăcerea ei profundă
Rătăcesc fără
Am trăit o veșnicie
Între ziduri de beton,
Cea mai neagră pușcărie
Coloritul n-are ton.
Lung e drumul către casă,
L-am pavat cu amintiri,
Durerea se face coasă,
Tai ciulinii din
Pe alei mustind în ceață
Ce se pierd prin cimitir,
Zăresc capete de ață
Rupte din al vieții fir.
Cruci cu poze-ngălbenite
În alb-negru sau color
Peste tot stau risipite,
Le privesc și
Au răsărit flori pe câmpie,
Câtă culoare în priviri!
Cu verde scriu o poezie,
E vremea marilor iubiri.
Maro sunt pomii prin grădină,
Pe ramuri mugurii-s verzui,
Zăresc o rază de
Trecut-au anii dintr-o dată,
Stă luna palidă pe-un ram,
Cu raza ei aprind îndată,
Feștila gândului la geam.
Ne-am cunoscut din întâmplare,
Pe-al drumului nescris destin,
Voi lumina c-o
Pe o cărare, un moșneag
Pășește-n codru la apus,
De dor nestins umblă pribeag
Căci tinerețea i s-a dus.
Anii s-au scurs, trecând grăbit
Stă rezemat de-un falnic pom,
De vremea lungă-i
Când raza soarelui coboară
Topind zăpada pe alei,
Încep în pâlcuri să răsară
Gingașe flori de ghiocei.
Pe crengile acum golașe,
Se-adună stol de rândunici,
Jos, sub copac, trec pătimașe
Ca
Pe câmp, dincolo de sat,
La margine de pădure,
Lângă un copac uscat
Rezemată-i o secure.
Pe ramuri, sinistre ciori
Se agită când zăresc
Fierul ce străluce-n zori
În salcâmul
ED