Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Făcătoarea de minuni

De milenii se înalță, O biserică în sat. O icoană îi dă viață Lăcrimând pe înserat. Toți sătenii se adună, Trăgând sfoara, e un rit. Vor s-audă cum răsună Jalea-n clopot aurit. Tânăr

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Steaua nopții

Am văzut o stea aseară, Din neant a evadat, Strălucea ca o comoară Pe cerul întunecat. Avea inima de gheață, Rochie din praf stelar, Prin negură fără viață Zbura rătăcind hoinar. Trena,

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Și rai, și iad

În fața unui șemineu Ascult cum bate vântul, Din flăcări s-a născut mereu Iubirea și cuvântul. De lângă măr, ades priveam Cum stelele lucesc, Ca doua flăcări ne iubeam În raiul

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

O zi de toamnă

A venit toamna rebelă, N-am umbrelă, Toată noaptea a plouat. Pe-o cărare merg agale, Calc petale Ce-au căzut pe înserat. Bate vântul prin grădină, Cade lină Trena brumei peste flori, Toate

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Simfonia din amurg

În dimineți cu rouă, reci, Îmi iau sub braț vioara, Colind ascunse, mici poteci, Până se lasă seara. Pășesc tăcut, de vise dus Spre locul din câmpie, Unde-n al soarelui apus Se naște-o

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Floarea de crin

Am o floare în grădină Răsărită lângă tei, Stau ca pata de rugină Frunzele în jurul ei. Vrea căldură de la soare, Să-i dea firului puteri, O rază poate apare Venită de nicăieri. Mult s-a

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Primul fulg

Norii iernii vin în valuri - Cenușii, plutind greoi Peste văi și peste dealuri, Peste amintiri din noi. Lasă-n urma lor tăcere Ce durează un minut, Apoi vântul, cu putere, Dă iama peste

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
1

Lacrima iubirii

Azi, iubito, pentru tine Scriu un vers cu patimă, De-l citești gândind la mine, Poate verși o lacrimă. Lacrima de o să-ți curgă Pe obraz alunecând, Din iubire să ajungă Peste trupul meu

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Vestitorii crizei

Se zvonise că-n pădure Vodă e porcul mistreț, Tăia totul c-o secure, Nu punea pe viață preț. Într-o zi, de mai, frumoasă, Zi de rai provincial, Stăteam liniștit la masă, Totul decurgea

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

În grădină

În grădină e război, Larmă mare, tărăboi, Un bondar nebun, străin, Cere mâna unui crin. Iar l-a amețit nectarul, Dintr-un mac avea paharul, Zbura-n salturi, dar cotit. Era pe la

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Aripi verzi

Un fluture cu aripi verzi Mâhnit de-a sa culoare, Pleacă hoinar de prin livezi În lumea asta mare. A auzit că peste deal Sunt flori ascunse-n taină, Că ar fi locul ideal Să-și facă nouă

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
1

Lumina

Eram copil, un drăcușor, Piteam crucea din sac Când îl lăsa popa-n pridvor Și deveneam posac. Mă apuca o toropeală Și-o stare de leșin, Dar începeam la repezeală Cu stânga să

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Dansul primăverii

Un ghiocel la trup subțire De sub zăpadă s-a ivit, Plăpânda floare dă de știre Că primăvara a venit. Se scutură ușor de gheața Amestecată cu pământ, Dă semnul că renaște viața Un clopoțel

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Din amintiri

Din amintiri răsare dorul Ce stă în suflete sădit, Voi ridica cu teamă storul, De umbra toamnei ruginit. Apar pe rând, amestecate Imagini pline de noroi, De-o lacrimă picând spălate Când le

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Povestea unui cerșetor

Mergeam grăbit, noaptea-i lăsată, Spre iarmaroc, vroiam să vând O pânză galbenă c-o fată Ce-mi apărea ades în gând. Era o pânză fin lucrată, Găsită-n raft la amanet, Cu inima penel

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
1

Generația în blugi

Mă uit la cer, ce tristă-i seara! În jur e totul împietrit, Din steaua cărții pică ceara, Azi Păunescu a murit. Ce negură e fără tine, Cuvintele nu își au rost, M-astupă ceața care vine Și

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Umbra toamnei

Toamna și-a lăsat rugina Pe covorul frunzelor; Pașii mei străbat grădina La ivirea zorilor. Ceața deasă mă inundă, Sufletul îmi e pământ; În tăcerea ei profundă Rătăcesc fără

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Evadarea

Am trăit o veșnicie Între ziduri de beton, Cea mai neagră pușcărie Coloritul n-are ton. Lung e drumul către casă, L-am pavat cu amintiri, Durerea se face coasă, Tai ciulinii din

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Dorința

Pe alei mustind în ceață Ce se pierd prin cimitir, Zăresc capete de ață Rupte din al vieții fir. Cruci cu poze-ngălbenite În alb-negru sau color Peste tot stau risipite, Le privesc și

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Culorile iubirii

Au răsărit flori pe câmpie, Câtă culoare în priviri! Cu verde scriu o poezie, E vremea marilor iubiri. Maro sunt pomii prin grădină, Pe ramuri mugurii-s verzui, Zăresc o rază de

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Din raza lunii

Trecut-au anii dintr-o dată, Stă luna palidă pe-un ram, Cu raza ei aprind îndată, Feștila gândului la geam. Ne-am cunoscut din întâmplare, Pe-al drumului nescris destin, Voi lumina c-o

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Sub umbra fagului

Pe o cărare, un moșneag Pășește-n codru la apus, De dor nestins umblă pribeag Căci tinerețea i s-a dus. Anii s-au scurs, trecând grăbit Stă rezemat de-un falnic pom, De vremea lungă-i

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
4

Început de primăvară

Când raza soarelui coboară Topind zăpada pe alei, Încep în pâlcuri să răsară Gingașe flori de ghiocei. Pe crengile acum golașe, Se-adună stol de rândunici, Jos, sub copac, trec pătimașe Ca

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0

Pata de rugină

Pe câmp, dincolo de sat, La margine de pădure, Lângă un copac uscat Rezemată-i o secure. Pe ramuri, sinistre ciori Se agită când zăresc Fierul ce străluce-n zori În salcâmul

@ene-adrian-danielEDEne Adrian Daniel
0
0
24 din 71 poezii incarcate