Poezie
Și rai, și iad
1 min lectură·
Mediu
În fața unui șemineu
Ascult cum bate vântul,
Din flăcări s-a născut mereu
Iubirea și cuvântul.
De lângă măr, ades priveam
Cum stelele lucesc,
Ca doua flăcări ne iubeam
În raiul pământesc.
Adam și Eva noi eram
În taine nepătrunse,
Intram golași, ne închinam
Gustând plăceri ascunse.
Cu amintiri mă încălzesc
De dorul tău aprinse,
Trăiesc iubind, iubind sfârșesc
Bătrân cu tâmple ninse.
Lacrimi fierbinți mă năpădesc,
Iubirea le usucă,
Și rai, și iad se contopesc,
Apari ca o nălucă.
Cu gingășie te privesc,
La fel ca altădată,
Scântei din ochii tăi pornesc,
Mă arzi nevinovată.
Lucește chipul tău scăldat
De vâlvătăi nebune,
Amorul nostru s-a iscat
Cândva, dintr-un tăciune.
Din trup văpăile se-aprind,
Cumplit mă dogoresc,
Conturul vreau să ți-l cuprind,
Durerea să-mi topesc.
În candelă destin am pus,
Ca focul viața trece,
Lumină ești acolo sus,
Și în odaia rece.
Te stinge vântul, bate lin,
Un înger stă la ușă,
La șemineu în brațe țin
O urnă cu cenușă.
002281
0