Poezie
Făcătoarea de minuni
1 min lectură·
Mediu
De milenii se înalță,
O biserică în sat.
O icoană îi dă viață
Lăcrimând pe înserat.
Toți sătenii se adună,
Trăgând sfoara, e un rit.
Vor s-audă cum răsună
Jalea-n clopot aurit.
Tânăr sunt, fără credință,
Închid ochii la minuni,
Mă întreb de-i cu putință,
Să-i vindece pe nebuni.
Stau ascuns după o floare,
Te privesc și nu-ndrăznesc
Să-ți spun că tăcerea doare
Și că-n taină te iubesc.
Dintr-o dată îmi fac cruce,
Mi-a venit ca din senin,
La biserică m-oi duce,
În genunchi să mă închin.
Sunt învăluit de ceață,
Pentru dragoste mă rog,
Poate-mi dă icoana viață
Și-i las sufletul zălog.
Spre altar ceva mă cheamă,
Tu în fața mea apari,
Te îmbrățișez cu teamă,
Frică-mi e să nu dispari.
Peste trupuri se revarsă
Raze lecuind nebuni,
Peste noi iubirea-și lasă
Făcătoarea de minuni.
Lângă mine-i o comoară,
Mă închin icoană, demn,
Astăzi pentru prima oară,
Lacrimi s-au uscat pe lemn.
002.048
0