Poezie
Umbra toamnei
1 min lectură·
Mediu
Toamna și-a lăsat rugina
Pe covorul frunzelor;
Pașii mei străbat grădina
La ivirea zorilor.
Ceața deasă mă inundă,
Sufletul îmi e pământ;
În tăcerea ei profundă
Rătăcesc fără cuvânt.
Lunecând, ziua se stinge,
Din speranță îmi fac strai;
Poate bruma nu atinge
Colțișorul meu de rai.
Am acolo vise puse,
Câteva ție ți-am dat;
De îngheț vor fi răpuse...
Eram tânăr, ai uitat!
Simt acum a ta răcoare,
Te întreb adeseori
Dacă seva dulce doare
Când strivești plăpânde flori.
Ești bătrână, doamnă, hâdă,
Ai venit, nu te doresc!
La atingerea ta crudă,
Amintiri ce vin pălesc.
Mă privești, îmi iartă vina,
Suntem oameni buni sau răi.
Tu, plângând, ne lași rugina
Picurând din ochii tăi.
Plouă-ncet, vântul adie,
Toamna-i umbra pomului;
A trecut fără să știe
Peste trupul omului.
002379
0