Poezie
Povestea unui cerșetor
2 min lectură·
Mediu
Mergeam grăbit, noaptea-i lăsată,
Spre iarmaroc, vroiam să vând
O pânză galbenă c-o fată
Ce-mi apărea ades în gând.
Era o pânză fin lucrată,
Găsită-n raft la amanet,
Cu inima penel pictată,
O tânără făcând balet.
Un amărât, cerșind pe stradă,
M-a tras de mânecă ușor,
Vroia în palma lui să vadă
Căzând un ban strălucitor.
Am tresărit cuprins de frică,
Mi-am aruncat privirea-n jos,
Lovindu-l peste mâna mică
Cu un baston din abanos.
Haine murdare, rău boțite,
Croite dintr-un vechi postav,
Pe umeri plete răvășite
Acopereau un trup firav.
Lângă picioare, o vioară
Și-o ramă goală de tablou,
Ce strălucea dată cu ceară,
Furată noaptea din cavou.
O rază lină de lumină
Pornea din ochi înlăcrimați,
Pe scenă-n gând o balerină
Dansa în ochii-i migdalați.
Prin ceața deasă, în surdină,
Treceau - fantome - cei bogați,
Ce biciuiau mergând la cină
Nălucile de cai mascați.
Pe-o bancă veche, ruginită,
Stau nemișcat sub felinar,
Teama din piept mi-e risipită
De vocea omului hoinar.
-Mă doare când lovești, străine!
Sunt încă ființă, nu un sac...
Am fost cândva tânăr ca tine,
Purtam costum, joben și frac.
Am învățat la școli înalte,
Eram un chipeș cavaler,
Aveam moșii, păduri, palate,
Dar iată-mă acum mizer!
Umblam hai-hui prin cazinouri,
Pe negru viața îmi jucam,
Pierdeam mereu, vindeam tablouri,
În roșu iad mă afundam.
Îmi tot blestem viața deșartă,
Speranța însă n-a murit.
Poate mă duce astă soartă
Din visul gri spre răsărit.
M-am aplecat, lacrimi amare
Cădeau pe brațele-i subțiri,
Pânza i-am dat ca alinare,
Cerșind iertare din priviri.
A luat-o fără ezitare,
Se încadra în rama lui,
Un zâmbet de copil răsare
Pe fața cerșetorului.
Ochi migdalați, cuprinși de toamnă
Se revărsau peste tablou,
Și-a regăsit frumoasa doamnă,
Era bogat, tânăr din nou!
013.170
0
TV