Poezie
Floarea de crin
Prietenei mele dragi, Lena
1 min lectură·
Mediu
Am o floare în grădină
Răsărită lângă tei,
Stau ca pata de rugină
Frunzele în jurul ei.
Vrea căldură de la soare,
Să-i dea firului puteri,
O rază poate apare
Venită de nicăieri.
Mult s-a chinuit să iasă
Din pământul înghețat,
Dorul ierbii o apasă
De zăpezi s-a scuturat.
Încep visele s-o doară,
Deasupra sunt negrii nori,
Vroia-n astă primăvară
Să renască printre flori.
Stă sub umbră și oftează,
Lacrimile-i zboară-n vânt,
Unde cad se colorează
Șevaletul din pământ.
Tună tare, e furtună!
Crengile se arcuiesc,
Ea petalele-și adună,
Dar multe se risipesc.
Se pierd în negura ceții,
Spre apus iute gonesc,
Rătăcind pe drumul vieții
Ca și anii duși, pălesc.
Parcă toate vin grămadă:
Vijelie, ploi, tumult,
Îi e teamă, n-o să vadă
Lumina dorită mult!
Din neant o licărire
Peste pom a coborât,
Într-o clipă de sclipire
Fulgerul l-a doborât.
E o liniște totală.
Totu-i parcă fără sens,
O secundă, dar fatală,
A venit cu fumul dens.
Vin regrete, dau năvală
Lăsând urme de parfum,
Se topește o petală
Lângă teiul făcut scrum.
Norii trec goniți de soare,
Cerul e acum senin,
Din cenușa gri răsare
Gingașă, floarea de crin.
002395
0