Ene Adrian Daniel

Stau pe podul amintirii, Pe alocuri e surpat. Strâng în brațe trandafirii Ce-i iubeai tu altădat. Eram mici, cuprinși de sete În al dragostei torent, Te-alintam pe negre plete, Mi-era

Am aprins o lumânare La mormânt, lângă un brad, Pe lespezi fără culoare Lacrimile mele cad. Cad tăcute, curg fierbinți, Cad din trandafiri petale, Râu de dor către părinți Se strecoară pe

Nori se-adună, vin grămadă, Nopțile devin mai lungi, În a timpului rocadă Ploaia se transformă-n fulgi. Toamna pleacă în cămară, Iarna cade peste sat, Peste tot, până spre seară Covor alb

Peste case se așează Puful fulgilor de nea, Un copil adânc visează Pentru bradul lui, o stea. S-a trezit de dimineață, Stă la geam privind uimit Printre florile de gheață, Iarna care a

Treceai ades pe lângă mine, Fără să vreau încet oftam, Sub ochelari cu rame fine, Timid, privirea-ți căutam. Treceai ușor, mergând agale Pășeai mereu același drum, De bătea vântul în

La o masă doi țărani Într-o seară mohorâtă, Discută iarăși de bani În taverna amărâtă. Au chimire mari și late, Din păcate însă goale. Așa este pe la sate, Þin căldură doar la

La o masă doi țărani, Într-o cârciumă obscură, Stau amărâți, nu au bani Să-și cumpere băutură. S-a arat bătrâna glie, Toată ziua au muncit Făcând clacă pe moșie, Cu un plug vechi,

M-am întors iarăși în sat După ani de pribegie, Multe lacrimi am vărsat Prins de dor, de nostalgie. Merg pe drum puțin adus, Amintiri vechi mă apasă, Părinții demult s-au dus, Þes păienjeni

M-am trezit de dimineață, Cu bunicul merg la târg. Încă-i beznă și e ceață, La căruță-nham un murg. Toată lumea e grăbită, Pe uliță nu e loc, Viața-n sat iarăși palpită, Într-o zi de

Se lasă seara peste sat, Lumea-i trudită, s-a culcat. Pe uliță sub felinar Stă necăjit bătrân cobzar. E obosit, mult a cântat, Pe șanț tăcut s-a așezat, Își freacă mâinile muncite, I s-au

Toată lumea în sat bate De cu dimineață-n zori, Un ecou strident străbate Ulițe, păduri și nori. În casă bate pendulul, Buimăcit, iar m-am trezit, Căci, cocoșul meu, fudulul Cântă ora

Vine toamna cu răcoare, Cade roua pe răzoare, De pe câmpuri aurii Se culeg roade târzii. De cu seară gospodine Harnice, parcă-s albine, Stau la vatră și prepară Gustosul meniu de

Sunt o vază smălțuită, De flori, adesea, hulită, Că vin rupte-n trupul meu, Tot oftează, le e greu. Seva seacă, lin se scurge, Florile încep a plânge, Se amestecă cu apă, Moartea-n ele vine,

La malul mării sunt nisip, Pe mine trupuri nude, Talazuri vin lăsând pe chip Murdare alge crude. Mă arde soarele cumplit, Norii s-au destrămat, De ploaia rece ocolit Am sufletul

Mi-aduc aminte de bunica, Din zori muncea precum furnica, Cu multă grijă mă veghea, Ce dor îmi e de ea! Mi-e dor de laptele fierbinte, De mămăligă, brânză, linte, De strachini, lampă și

Deschid fereastra și privesc Spre bradul din grădină, Ramuri bogate îi lucesc În straie de rășină. Cu vârful său atinge cerul De lună plină luminat, În noapte este cavalerul De stele, vise

Vreau acum să povestesc În graiul meu oltenesc, Ce văzui eu astă vară În excursie prin țară. Ce văzui? văzui pe dracu... La un schit numit...Săracu. Mergeam singur pe-o alee, Se băgase-ntr-o

Citesc idile din trecut Redate în poeme, Și-apoi vrăjit, uimit, tăcut Călătoresc prin vreme. Citesc cu drag din povestiri, Uitarea nu se-așterne, Sunt vii dovezi de împliniri Pe foile

Femeie, trupul tău pictat Cu roua dimineții, Mă duce veșnic în păcat Ca-n anii tinereții. Femeie, trupul tău sclipind Precum o nestemată, Mă face cerul să-l cuprind În noaptea

Într-un sat,femei pe șanț, În batiste fără șfanț, O ascultă pe Luiza, Ea dezbate astăzi criza. -Fetelor, încep a spune, Gata... e recesiune! Vom mânca puțin și rar, Uite! scrie la

Am o floare în grădină, Dar, îi trebuie lumină. Soarele nu o ajunge, Stă în umbră și tot plânge. Vântul rece stă la pândă, O vede mică, plăpândă, Pe sub poale să-i ajungă, Cu bătaia lui s-o

La salcâmul din grădină, Te aștept e lună plină. De o vreme nu mai treci, Crește iarba pe poteci. Þi-am făcut un leagăn mare, Bate vântul pe cărare, I-am pus gânduri, ghiocei, Cu sunet de

Am auzit ades povești C-o fată dintr-o șatră, Din vechi legende țigănești O splendidă mulatră. Fără părinți, era orfană, Creștea pe lângă cai Precum o mândră amazoană, Purta flori albe