Fulgi de nea neîncetat
Se așează lin pe ramuri,
Este larmă mare-n sat,
Toți copiii fug pe dealuri.
Pe zăpada încă moale,
Se văd urme ruginii
Ce dispar până sub poale
La pârtia dintre
Stau pe podul amintirii,
Pe alocuri e surpat.
Strâng în brațe trandafirii
Ce-i iubeai tu altădat.
Eram mici, cuprinși de sete
În al dragostei torent,
Te-alintam pe negre plete,
Mi-era
Am aprins o lumânare
La mormânt, lângă un brad,
Pe lespezi fără culoare
Lacrimile mele cad.
Cad tăcute, curg fierbinți,
Cad din trandafiri petale,
Râu de dor către părinți
Se strecoară pe
Nori se-adună, vin grămadă,
Nopțile devin mai lungi,
În a timpului rocadă
Ploaia se transformă-n fulgi.
Toamna pleacă în cămară,
Iarna cade peste sat,
Peste tot, până spre seară
Covor alb
Peste case se așează
Puful fulgilor de nea,
Un copil adânc visează
Pentru bradul lui, o stea.
S-a trezit de dimineață,
Stă la geam privind uimit
Printre florile de gheață,
Iarna care a
Treceai ades pe lângă mine,
Fără să vreau încet oftam,
Sub ochelari cu rame fine,
Timid, privirea-ți căutam.
Treceai ușor, mergând agale
Pășeai mereu același drum,
De bătea vântul în
La o masă doi țărani
Într-o seară mohorâtă,
Discută iarăși de bani
În taverna amărâtă.
Au chimire mari și late,
Din păcate însă goale.
Așa este pe la sate,
Þin căldură doar la
La o masă doi țărani,
Într-o cârciumă obscură,
Stau amărâți, nu au bani
Să-și cumpere băutură.
S-a arat bătrâna glie,
Toată ziua au muncit
Făcând clacă pe moșie,
Cu un plug vechi,
M-am întors iarăși în sat
După ani de pribegie,
Multe lacrimi am vărsat
Prins de dor, de nostalgie.
Merg pe drum puțin adus,
Amintiri vechi mă apasă,
Părinții demult s-au dus,
Þes păienjeni
M-am trezit de dimineață,
Cu bunicul merg la târg.
Încă-i beznă și e ceață,
La căruță-nham un murg.
Toată lumea e grăbită,
Pe uliță nu e loc,
Viața-n sat iarăși palpită,
Într-o zi de
Se lasă seara peste sat,
Lumea-i trudită, s-a culcat.
Pe uliță sub felinar
Stă necăjit bătrân cobzar.
E obosit, mult a cântat,
Pe șanț tăcut s-a așezat,
Își freacă mâinile muncite,
I s-au
Toată lumea în sat bate
De cu dimineață-n zori,
Un ecou strident străbate
Ulițe, păduri și nori.
În casă bate pendulul,
Buimăcit, iar m-am trezit,
Căci, cocoșul meu, fudulul
Cântă ora
Vine toamna cu răcoare,
Cade roua pe răzoare,
De pe câmpuri aurii
Se culeg roade târzii.
De cu seară gospodine
Harnice, parcă-s albine,
Stau la vatră și prepară
Gustosul meniu de
Sunt o vază smălțuită,
De flori, adesea, hulită,
Că vin rupte-n trupul meu,
Tot oftează, le e greu.
Seva seacă, lin se scurge,
Florile încep a plânge,
Se amestecă cu apă,
Moartea-n ele vine,
La malul mării sunt nisip,
Pe mine trupuri nude,
Talazuri vin lăsând pe chip
Murdare alge crude.
Mă arde soarele cumplit,
Norii s-au destrămat,
De ploaia rece ocolit
Am sufletul
Mi-aduc aminte de bunica,
Din zori muncea precum furnica,
Cu multă grijă mă veghea,
Ce dor îmi e de ea!
Mi-e dor de laptele fierbinte,
De mămăligă, brânză, linte,
De strachini, lampă și
Deschid fereastra și privesc
Spre bradul din grădină,
Ramuri bogate îi lucesc
În straie de rășină.
Cu vârful său atinge cerul
De lună plină luminat,
În noapte este cavalerul
De stele, vise
Vreau acum să povestesc
În graiul meu oltenesc,
Ce văzui eu astă vară
În excursie prin țară.
Ce văzui? văzui pe dracu...
La un schit numit...Săracu.
Mergeam singur pe-o alee,
Se băgase-ntr-o
Citesc idile din trecut
Redate în poeme,
Și-apoi vrăjit, uimit, tăcut
Călătoresc prin vreme.
Citesc cu drag din povestiri,
Uitarea nu se-așterne,
Sunt vii dovezi de împliniri
Pe foile
Femeie, trupul tău pictat
Cu roua dimineții,
Mă duce veșnic în păcat
Ca-n anii tinereții.
Femeie, trupul tău sclipind
Precum o nestemată,
Mă face cerul să-l cuprind
În noaptea
Într-un sat,femei pe șanț,
În batiste fără șfanț,
O ascultă pe Luiza,
Ea dezbate astăzi criza.
-Fetelor, încep a spune,
Gata... e recesiune!
Vom mânca puțin și rar,
Uite! scrie la
Am o floare în grădină,
Dar, îi trebuie lumină.
Soarele nu o ajunge,
Stă în umbră și tot plânge.
Vântul rece stă la pândă,
O vede mică, plăpândă,
Pe sub poale să-i ajungă,
Cu bătaia lui s-o
La salcâmul din grădină,
Te aștept e lună plină.
De o vreme nu mai treci,
Crește iarba pe poteci.
Þi-am făcut un leagăn mare,
Bate vântul pe cărare,
I-am pus gânduri, ghiocei,
Cu sunet de
Am auzit ades povești
C-o fată dintr-o șatră,
Din vechi legende țigănești
O splendidă mulatră.
Fără părinți, era orfană,
Creștea pe lângă cai
Precum o mândră amazoană,
Purta flori albe