Poezie
Acasă
1 min lectură·
Mediu
M-am întors iarăși în sat
După ani de pribegie,
Multe lacrimi am vărsat
Prins de dor, de nostalgie.
Merg pe drum puțin adus,
Amintiri vechi mă apasă,
Părinții demult s-au dus,
Þes păienjeni pânză-n casă.
Casă veche, casă mică,
Ochii-nlăcrimați mă dor.
Intru, dar pășesc cu frică,
Ușa scârțâie ușor.
Stau pe prispă, în pridvor,
Bălării multe-n ogradă,
Au luat locul florilor
Cu sămânța lor nomadă.
Totul este o ruină.
Strig durerea, surd ecou,
Într-un cui plin de rugină
Stă atârnat un tablou.
Desfac în tăcere rama,
Tata parcă mi-a zâmbit...
Ce frumoasă este mama!
Sufletul mi-e răvășit.
Cade noaptea, văd lumină
Pâlpâind prin iarba rea,
Plăpândă la trup suspină
Ghemuită, o lalea.
Se ridică, e semeață
Până dincolo de stele,
Eu pășesc prin neguri, ceață,
Spre grădina mamei mele...
033344
0
FC