Pe alei mustind în ceață
Ce se pierd prin cimitir,
Zăresc capete de ață
Rupte din al vieții fir.
Cruci cu poze-ngălbenite
În alb-negru sau color
Peste tot stau risipite,
Le privesc și
În parc,tăcutele alei,
Sunt măcinate cu putere,
Căci rădăcina unui tei,
Străpunge carapacea cu durere.
La trup firav,plăpând,
Cu coaja galbenă,crestată,
Are paloarea unui muribund,
Seva
În miez de noapte
O toacă veche bate,
Se aude tainic cânt,
Este magic, este sfânt.
Se oprește...ce tăcere!
Vine clipa de-nviere,
Vine raza de lumină,
Peste noi, pace divină.
La biserică
Am pornit cu plugușorul,
Este alb,frumos decorul.
Printre stele de fulgi mici,
În mână ținând un bici.
Merg pe uliță-i,pustiu,
Timpul trece,e tarziu.
Unde eu să merg acum?
Să nu fiu singur
Gânduri tainice apasă
Sufletul meu muritor.
Ești atâta de frumoasă,
Chipul tău-i nemuritor.
E icoană pe alb perete,
Înger drag în inimă.
Te iubesc cu-atâta sete,
Plângi,îți sorb o
Un bătrân și o bătrână
Stau pe prispă în pridvor
Și se țin timid de mână,
Gândul zboară călător...
În curte prin iarba deasă
Găini multe și-un cocoș.
El conduce, are creastă,
Pinteni mari, e
Încerc să te dezbrac, femeie,
Ochii-i închid, visând te am,
Îți fac conturul din condeie,
Apoi să-ți zic sfios,,madam''.
Porți rochie cu fir de aur,
Sclipește, când ușor pășești
Îmbracă trup,
Am văzut o stea aseară,
Se mărea,creștea treptat,
Cădea lin,era ușoară,
Din ceruri a evadat.
Trena șir de nestemate,
Atârna în urma ei,
Culori vii și minunate,
Străluceau în ochii
Sub un copac, morman de frunze,
Pe ruginia-i lui culoare,
Pășesc rupând ascunse pânze
Þesute-n toamnă de uitare.
Intru în el, cumplită ceață,
Merg prin tunele, prin trecut,
Apoi uimit
În fața unui șemineu
Ascult cum bate vântul,
Din flăcări s-a născut mereu
Iubirea și cuvântul.
De lângă măr, ades priveam
Cum stelele lucesc,
Ca doua flăcări ne iubeam
În raiul
Pe câmp, dincolo de sat,
La margine de pădure,
Lângă un copac uscat
Rezemată-i o secure.
Pe ramuri, sinistre ciori
Se agită când zăresc
Fierul ce străluce-n zori
În salcâmul
Colindătorii iarăși cete vin,
Cântă în tindă ,,linu-i lin,,.
În casă cu drag îi primesc,
Am fost ca ei, îmi amintesc.
Plecam să colindăm în sate,
Eram primiți cu bunătate.
Dădeam urări,dădeam
Flori de tei s-or face lacrimi
Când noi doi ne vom iubi,
Și pe plaja fericirii
Împreună vom păși.
Apele trec peste maluri,
Munții cad, se năruiesc,
Vântul șuieră prin ramuri,
Ce
Undeva în astă lume
Într-un sat uitat de timp,
Locuiesc moși fără nume
De pe vremea lui Olimp.
Casele-s sărăcăcioase,
Ridicate din chirpici,
Fără garduri și terase,
Acoperișuri din
Am o floare în grădină
Răsărită lângă tei,
Stau ca pata de rugină
Frunzele în jurul ei.
Vrea căldură de la soare,
Să-i dea firului puteri,
O rază poate apare
Venită de nicăieri.
Mult s-a
A venit toamna rebelă,
N-am umbrelă,
Toată noaptea a plouat.
Pe-o cărare merg agale,
Calc petale
Ce-au căzut pe înserat.
Bate vântul prin grădină,
Cade lină
Trena brumei peste flori,
Toate
Vreau acum să povestesc
În graiul meu oltenesc,
Ce văzui eu astă vară
În excursie prin țară.
Ce văzui? văzui pe dracu...
La un schit numit...Săracu.
Mergeam singur pe-o alee,
Se băgase-ntr-o
Din amintiri răsare dorul
Ce stă în suflete sădit,
Voi ridica cu teamă storul,
De umbra toamnei ruginit.
Apar pe rând, amestecate
Imagini pline de noroi,
De-o lacrimă picând spălate
Când le
Am o floare în grădină
Dar îi trebuie lumină.
Soarele nu o ajunge,
Stă în umbră și tot plânge.
E suavă și e mică,
Bate vântul și mi-e frică.
Poate-o rupe, poate-o strică,
De la pământ o
Nori se-adună, vin grămadă,
Nopțile devin mai lungi,
În a timpului rocadă
Ploaia se transformă-n fulgi.
Toamna pleacă în cămară,
Iarna cade peste sat,
Peste tot, până spre seară
Covor alb
Au răsărit flori pe câmpie,
Câtă culoare în priviri!
Cu verde scriu o poezie,
E vremea marilor iubiri.
Maro sunt pomii prin grădină,
Pe ramuri mugurii-s verzui,
Zăresc o rază de
Stau pe podul amintirii,
Pe alocuri e surpat.
Strâng în brațe trandafirii
Ce-i iubeai tu altădat.
Eram mici, cuprinși de sete
În al dragostei torent,
Te-alintam pe negre plete,
Mi-era
Se zvonise că-n pădure
Vodă e porcul mistreț,
Tăia totul c-o secure,
Nu punea pe viață preț.
Într-o zi, de mai, frumoasă,
Zi de rai provincial,
Stăteam liniștit la masă,
Totul decurgea
Azi, iubito, pentru tine
Scriu un vers cu patimă,
De-l citești gândind la mine,
Poate verși o lacrimă.
Lacrima de o să-ți curgă
Pe obraz alunecând,
Din iubire să ajungă
Peste trupul meu
ED