Pe valul tău de vară m-am lăsat
o scoică rătăcită-n marea ta,
în zori mă sărutai mai apăsat
și tandru mă-nveleai când se-nopta.
Pe valul tău plutirea-mi dăruiai,
taifunurile ți-am iubit pe
Două crisalide și o vară
din colindul florilor de mai
s-au oprit aievea într-o seară
în petala macului din rai.
Două crisalide într-o cupă
s-au aprins văpaie și-au ținut,
ochi în ochi,
Dumnezeu e ocupat cu noile amestecuri
e complicată sortarea
catastifele cu păcătoși nu mai există
baza de date electronică a fost compromisă
a crescut cererea de poleială
omul înflorește prin
Sub cristale mici de gheață,
Sfîșiind ardoarea-n muguri,
Vrea să iasă de sub pluguri
Floarea de cireș, la viață.
Vântul lin, de dimineață,
Auzind că prins de figuri
E cireșul, de pe diguri
A
Dragostea e o cireașă, când se-apropie de tort,
Se-nfioară când e mută frișca în al ei suport.
Sâmburele mai strănută în arome de migdale,
Nu prea știi în care coajă stau semințele
Te-am rugat să pleci, vreau să-ți fie bine
Mii de scoici albastre își doresc un val,
Mi-am luat nisipul cu urma de tine,
Am plecat cu norul ultimului cal.
Amăgiri, iluzii, puse în
duminica cerul se odihnește
soarele îi spune poveștile de peste timp
cu poveștile triste cerul naște nori cenușii
atunci sunt ploaie și-mi iubesc pădurile
pe frunzele copacilor mi-e drumul
țin
În pădurea mea de gânduri, pe sub ceață, pe sub nori
Picuri magici de lumină au țâșnit cu trupuri goale,
Coborâta noapte-n strună, cu parfumul de migdale,
Duce iz de primăvară cu aripe de
Pe raza clipei ce-a trecut,
în goana unui murg oprit
e plaja goală și-n zorit
stă luna care a durut.
Mai spune tandru cu-n sărut
că locul nostru s-a ivit,
că raza clipei n-a trecut
în goana
Ai înflorit, femeie, dintr-un curcubeu,
din ploi de liliac pe câmpul tău cu maci
cu iubirea duci scrisori lui Dumnezeu
și-napoi în lume drum credinței faci.
Ai înflorit, femeie-n ploile
Îți amintești însingurata cale
urcată doar prin munții de poveri,
cu zile reci la porți de nopți banale
când nu ai altceva decât tăceri?
Eu mi-amintesc de primăveri trecute,
zdrobite sub
Alergi în mine
răscoală, ca valul
prin agonia
în care plutesc,
alerg în tine
urcată pe calul
din visul albastru.
Mă rătăcesc.
Cu ochiul felinei
ascuns între noi
declari deșerturi
veșnic
Te regăsec în mine ca o apă:
Tu mă inunzi și eu plutesc în ea.
Ai fost cândva mărgăritar sub pleoapă,
De n-ai fi fost ce rost aș mai avea?
Toamna asta-n care toți castanii dor
Cu brațele
Pe când ei nu erau povești nemuritoare,
Când fraged se-mpleteau ca florile astrale,
O dimineață caldă, în gustar născută,
A nemurit iubirea în veșnicia mută.
Grădinile musteau în mii de
Pe aceeași cale-ntoarsă,
Înșirând mărgăritare,
Nu mai am nici glas, nici casă
Cu atâta dor ce doare.
Vin și plec, te pierd și iar
Tot în mine te găsesc;
Ești în casa mea și rar
Mai am loc
Când soarele tăcea pe-aripă de cocor
Raza lui cădea cu stropii unui nor,
Picurând pe frunza aramei din stejar,
A născut din luturi o ciută în brumar.
În pielea-i de lapte și păru-i
clipa noastră de magie
stă acum pe un divan,
strânsă într-o cochilie
cu aromă de castan
curg scaieți și molii moarte,
pânze de păianjeni torc,
toamna asta a fost foarte
plină de ea și
În pădurea luminată de albaștrii ochi de lup
Două inimi arcuite, aruncate-n alba nea,
S-au topit ca ceara-n rugă și cu triste mâini își rup
În bucăți râul de lacrimi ce în albii
Absenților de sus
Când era bunica fată,
Dacă te trezeai devreme,
Lucrai bine ziua toată,
Nu aveai de ce te teme,
Dar acum ești mult mai mare
De lucrezi în parlament:
Poți dormi cât este
Suntem pământ și apă în coji de porțelan
Ne frângem într-o clipă, ne risipim în van
Ca frunze de tutun pe sfoară înșirate
Fugim înspre nimic, nimicul ne desparte
Pe ramură de nuc suntem
Când te văd sub clar de lună
Nu știi cât ești de romatic,
Buzele-mi ar vrea să-ți spună:
"Setea mea-i cât un atlantic!"
Când te văd pe malul mării
Nu știi cât aș vrea în valuri
Să ne dăm, în
În timpul din urmă, când ruptus-a-n cot
Și-și toarnă devreme amarul „nu pot”,
Ce face tot omul? Devine poet
Și scrie melodic sau tandru concret,
În rimă captivă, perfidă ori fadă
Sonete în
Cuvinte dulci nici azi nu am venit să-ți spun,
mi s-a părut că ieri mi le-ai pierdut pe drum
și că-ntre noi s-au pus hotare de ninsori,
că orișiunde merg atâta știu: "mă dori"!
Petale de