Doru Mihail

.

Fusta ta s-a cerut mutată din clasă nu o mai suportă genunchii cuminți. Mi-a șoptit că o gâdilă ciorapii de plasă și că are nevoie de versuri fierbinți. Cămașa cu ifose de profesoară și-a

Intru în vestiar. Mă izbeşte mirosul de clor ca o palmă rece dar enervant de familiară. Îmi dau seama că nu mai suport nimic! Hainele îmi stau lipite de piele ca o cămașă de forță. Le simt

Nu, n-ar fi elegant să ne naștem bătrâni. Ar fi de un prost gust desăvârșit, ca o cravată de mătase la un trening de fâș. Eu aș zice că merităm ceva mult mai pervers: să ni se permită, o singură

Boarfele zăceau azvârlite pe marginea drumului. Nu mai aveai ce alege. Ploua. Am simţit-o cum se ridică şi iese din cameră dar nu m-am întors. Încă o zi de la zero. Peste drum

O scară rulantă este, în termenii strict necesari pentru a evita orice neînțelegere inutilă, un plan înclinat pus în mișcare continuă, un compromis rezonabil între gravitație și comoditate, o

am cunoscut odată o timidă – mărturisea că avea obiceiul să-și mascheze acest detaliu de personalitate ascunzându-se în spatele tatălui protector și de-acolo împărățea peste lumea bătăușilor din

Profesoara de muzică Realizez că, deși nu am înțeles pe deplin muzica, aceasta m-a însoțit mereu, ghidându-mi pașii – fie prin vibrația unei corzi de vioară, fie prin ritmul unei simfonii ascultate

Stau în pat, sub pătura grea, care miroase a fum și a mucegai. E aspră și mă zgârie, dar apăsarea ei îmi aduce aminte de îmbrățișarea dulce a mamei. Azi nu mai e nimeni să mă strângă de-adevăratelea.

-Ai observat, zic a ajuns de banc faptul că-n majoritatea filmelor românești se mănâncă ciorbă. Nu răspunde, în schimb priveşte câteva clipe lingura pe care-o ţine în poziţie

.

Sâmbătă seara, serată literară. Serios acum, ce pula mea caut eu aici? Gagică-mea, evident, că singur n-aveam de ce să mă torturez în halul ăsta. Ce nu faci când vine vorba de futut? Mă uit la ce-i

Stau pe balcon, cu curu’ pe o ladă de plastic goală, de la Cola. Șprițul de căpșunică mi-e-n stânga, semințele-n dreapta. Scuip cojile direct pe ciment, că-i cald și-mi picură transpiraţie pe la

Cămașa roșie-nflorată pe care o purtai odată o văd pe scaun șifonată și-mi amintesc cum altădată fiind în ea înveșmântată ți-am spus — nu vrei s-o scoți un pic să ne iubim sub clar de

(am uitat cum se chema, ceva cu doi care merg zile întregi prin pădure și nu spun nimic esențial până când unul, aproape de epuizare, cade — nu mai contează) stăteam în rândul șapte, locurile

Se făcea că te îmbrăcai (sumar) și te-ncălțai și eu mă uitam la tine cum pleci (evident, mă ofticau privirile tăioase și reci) „Ai roșii în frigider” “Am văzut” „Sper să-ți

Stau la birou, fumez și încerc să nu gândesc. Dar creierul meu, jigodie perfidă, refuză să intre pe silent. E ca un post de radio de cartier, unde bagă numai hitul „Unde-ai greșit, fraiere?”. În

Azi ne-am certat. Destul să-nflorească o liniște umedă în spatele ușii. Am dus, calm, gunoiul. Tu, ca să lovești, ai spart „din greșală” castronelul mătușii. Tăcând înțelept, mi-am

urăsc felul în care îți crăcănezi degetele de la picioare când citești; cum spui „interesant” exact când n-ai înțeles nimic. cum tai pâinea (pe lungime) — ca salahorii. urăsc felul în care

mi-am spus „astăzi o scot în parc vorbim, râdem, poate o țin de mână — dacă nu protestează” tu ai venit punctuală am ales o bancă de lângă lac – retrasă o rață privea spre noi cu interes