Stau pe balcon, cu curu’ pe o ladă de plastic goală, de la Cola. Șprițul de căpșunică mi-e-n stânga, semințele-n dreapta. Scuip cojile direct pe ciment, că-i cald și-mi picură transpiraţie pe la
Dragă Bob,
Îți scriu dintr-un tramvai din generația noastră,
care m-a dus azi dimineață la școală,
de mână cu nepotul meu.
Are ochii mei — nu de-acum,
ci de-atunci, când purtam fustă lungă
și visam
Nu știu de ce mă urc. N-am treabă la Obor; nu mă așteaptă nimeni, nu mă caută nimeni. Dar dac-aș mai fi stat măcar o oră în garsoniera galbenă de fum și singurătate adunată în straturi, ca jegul
E şase dimineaţa şi io deja dau cu mopul printre birourile astea lucioase de sticlă, de zici că sunt făcute special să vezi cum te strâmbi dimineața când îți vezi fața. Jeana mă cheamă, da nu că ar
Stau la birou, fumez și încerc să nu gândesc. Dar creierul meu, jigodie perfidă, refuză să intre pe silent. E ca un post de radio de cartier, unde bagă numai hitul „Unde-ai greșit, fraiere?”.
În
Verde zvon, verde zvon,
sare soarele din pom!
Muguri plini de nepăsare
ies în dansuri circulare,
freamătă, foșnesc, se joacă
dorul macină şi sapă.
Vântul verde mă-nvârtește,
timpul verde mă
Nicuşor merge, târșâindu-și pașii, cu umerii căzuți ca și cum orașul i-ar atârna de gât. Aerul e greu, plin de miros de asfalt încins, de fum de eșapament, de benzină stătută și canalizări care
Moartea nu vine pe fugă,
nu trântește uși, nu te strigă pe nume, nu,
vine ca o briză caldă,
se așază la masă,
își trece degetele peste firimiturile rămase de aseară,
își toarnă un strop de
Mâinile femeilor dimineața. Sunt primele care îmi atrag privirea în metrou. Unele delicate, cu unghii scurte și rotunde, ca ale unei pianiste. Altele lungi, cu gesturi lente, exersate, de femei care
Tăcere. Liniștea din sală nu e o liniște obișnuită. E grea. Întinsă. Încărcată de respirații reținute și priviri pierdute-n podea. O strângere în piept. Îmi trec palma peste lemnul cald al viorii. E
Roșu. Calc frâna brusc şi-njur; să-mi bag picioarele în traficul ăsta de căcat! Îmi înfig unghiile în volan și scrâșnesc din dinți încă un minut din viața mea care se iroseşte ; mă uit pe geam –
La Lacrimi și Sfinți, unde chelnerii aleargă
cum fugea tata să prindă rata de 5,
mă uit la varza pe care mi-au servit-o-n tigaie
și mă gândesc: „Ia uite, bre,
o capodoperă culinară…
pe vremuri,
Stau ca boul pe scenă, înțepenit, și sala mă privește. Toată sala. Îi simt cum stau acolo, ascunși în întuneric, adunați ca niște corbi gata să mă sfâșie. Toți așteaptă să vadă ce dracu’ fac acum, ce
Hai, iubito, de dragul timpurilor trecute, să ne mințim un pic –
în seara asta, să scoatem iar măștile,
să ne amintim de teatru, de farafastâcuri,
să scuturăm liniștea asta,
care ne ține-n gheare
Stau şi mi-l imaginez pe băiatul de la IT – să-i zicem Liviu– nu ştiu de ce, aşa-mi vine; Liviu parcă e un nume special inventat pentru băieţii cu ochelari, buze groase şi un pic împletite, păr lins
Trenul personal plecat din București pe la șase dimineața a ajuns, cum era de așteptat, în Bușteni pe la nouă și ceva – timp berechet să-ți treci în revistă păcatele, speranțele deșarte și toate
Să pregătesc cădelnița, cică! Bine, ia să văd... uite cățuia asta veche, s-o dau deoparte. Și cărbunele… băi, ai grijă, să nu pățesc ca Savu, care-a țipat cât casa când s-a ars. Eu nu-s așa! Aprind
Hai, tati, închide ușile, că ne prind morții din urmă! Aduc mortul...Ce e la Sfântu' Ștefan, frate, zici că-i pomană cu tacâmuri de aur! Hai, băgați-vă-n tramvai, că nu pleacă fără voi! Pfuuu, să tot
DM