Am să fur o sămânță din grădina ființei mele
Și am să o sădesc, abstract, printre clipele tale
De nori sau de soare.
Am să fur un răsad din câmpul sufletului tău
Și am să-l ascund în pământul de
Hei! De ce nu taci?
Vorbele tale mă descompun în nopțile pierdute
Printre lacrimi și regrete,
Îmi surpă drumurile,
Îmi biciuiesc până la sânge
Rugăciunea în genunchi către înalt.
De ce-mi
Mi-e frig...
Aduceți vatra mai aproape!
Măcar auzul să-și dezmorțească firea
Cu șoaptele
A două crengi de brad
Îmbrățișate de săruturi efemere.
Mi-e frig...
Peste mine trec
Erai așa de trist!
Crengile verzi, cu frunze bârfitoare
Le-ai otrăvit cu negrul frunții...
Le-ai preschimbat în vreascuri
Doar bune de-ngrășat pământul.
Păsări ce-ți ciuguleau odată
Aseară a plâns cerul pentru mine.
A căzut în genunchi în fața ta și ți-a cerut iertare.
Tu călcai nepăsător pe lacrimi.
Și încă...
Îți scuturai energic umărul de sângele sufletului meu.
Pe buze
Putrezesc cuvintele în mine...
Duhnesc a tristețe și a suflet gol,
Se iau la întrecere cu mormintele
Săpate de oameni și vreme
În orele mele adânci de-un sărut.
Putrezesc cuvintele în mine
Și
Prizonieră, alerg într-un lan de spini,
Sângerez existență bizară,
Năpădită de răni, adun într-un coș
Eterna povară.
Gust lacrimă veche, o rup în bucăți...
Dospită-i de gânduri și semne!
Mă
Plouă.
Peste aripi rupte de vise ucise.
Peste suflete triste de viață proscrise
Cad frunze.
Și totul se stinge
Cu lacrimi prelinse
Din ochi ce n-or să mai râdă vreodată.
Ferice de
Ce vrei de la mine fulg de nea?
Ai poposit cândva pe buze arse,
Te-ai topit și te-ai pierdut printre cuvinte.
Le-ai înecat!
Cadavre zac acum la margine de gând,
Și bântuie prin vreme,
Căci fără
Aș vrea să îl urăsc pe cel ce-ai fost,
Dar n-am găsit încă armata de gânduri
Pe care s-o arunc în lupta
Cu timpul și imaginea-ți săpată
În fiecare lacrimă și zi.
Și-apoi să îl ador pe
Visul meu plânge...
A căutat zadarnic printre nopți
După secunda lui de existență
Și n-a fost chip să găsească
Sărut și îmbrățișări de gene
Sub care să se-ascundă,
Să se nască
Și să se stingă
Geloasă-i cărarea de munte
Și-i tristă,
Că-n brațele ei prea puțin
Ne-a ținut
Și trist este vântul
Și râpa e tristă
Și ploaia ne ceartă, căzând.
Gelos ești pe toți
Și pe toate,
Pe apa ce
Crăciun fericit!
Rămân colindele, cozonacul și mirosul de iarnă în urma noastră!
Fumul de țigară suflat pe fereastră se duce departe
Și poarta cu el ceva din sufletele grele
De intrebări si
Iei și ultima fărâmă din pâinea sufletului meu,
Ti-e sete și ai golit paharul buzelor mele,
Adormi în brațele gândurilor
Ninse azi pentru ultima oară.
Ai ascultat șoapta mâinilor tremurânde pe
Aripile tale de gheață s-au topit.
În lacrimile născute
S-a înecat și zborul tău spre pol.
Doar când te-ascunzi de mine, trist,
Þi-aduci aminte
Că te-au sculptat în ger cuvinte fără rost.
Mai
Îți amintești oare de crucea de piatră,
Martora lacrimilor noastre căzute
Pe obrajii de iarbă ai lui?
Cum priveam spre abis și-ntrebam
Dacă ar fi să murim în aceeași cădere
Prin golul
M-ai trezit așa cum numai tu știi să o faci,
Aburi de cafea și gust de buze fragi,
Și eu, poftind, am rupt eresul harnic,
Ce-a strecurat în jurul meu, de dimineață, brațu-i tainic.
Nu fii
Când ești trist,
M-ascunzi în adâncul amorțit al sufletului...
Și mă prefaci în lacrimi,
Să-ți alunec pe obrazul fierbinte
Sărutând urma mâinilor tale,
Visând să îndulcesc
Amarul ce îl porți pe
Aseară am adormit la tine-n suflet,
M-ai învelit cu un sărut,
O vorbă pernă, privirea-ți cântec
Și dintre vise ți-am șoptit...
Hei, tu miroși a iarnă!
Din ochii tăi sclipesc
Aș vrea să mă arunc într-un lac imens de uitare,
Să mă prind în dansul mut al vârtejurilor de suflete,
Să strivesc sub tone de dorință trecutul,
Ridicând altar de jertfă cuvântului
Îngropat la
Adorm cu greu, de vis mi-e teamă,
Mă urmărește ce-am uitat,
Intr-o pădure fără margini
M-am afundat.
E mult prea frig la mine-n suflet,
Din nou e gol... ori răvășit?
Mi-e teamă, plâng la
Aș vrea să te aduc în sanctuarul meu de vise,
Să profităm de-aroma singurătății mele.
Pe buze să purtăm vorbe nezise,
Să ne lăsăm curtați de simțuri și mistere.
Dar mult prea tânăr este zborul
Mă doare cuvântul rostit de sărutul tău tomnatic,
Mi-e teamă să-ți deschid refugiul de suflet apatic,
Mă rușinez că ai putea să afli că am iubit și altă dată.
Aș vrea să te alung dar sunt
Aseară mi-am dat întâlnire
Și m-am călătorit din tălpi și pâna-n creștet.
Am încercat să îmi dau seama
Ce parte, petic, halcă, te iubește.
Să fie oare pielea ce se-aprinde,
Când buza ta