Mâinile se strâng jur împrejurul tainelor
Glasul fulguie surdele rugi înecate în lacrimi
Cuvintele ruginesc pașii celor prea mândri
Cântecul păsărilor poleiește sufletele celor prea
Știai că lacrimile au frunze?
Doar in pădurea lor e mereu toamnă,
Potecile sunt doar o urmă de răgaz...
Păsările ciugulesc
Uscați obraji abandonați
În cimitirul secundelor.
De mâine am să
Ace batrane
Insira margele de sticla
Crini imperiali
Isi descompun silueta
Sub ochi prea uscati
De lacrima faramei de paine
Ce candva a uitat sa mai fie.
Scrumiera mai fumega
miroase a viață lacrima cerului
prelinsă pe obrazul renașterii noastre
șterge urma răspunsului greu
la ultima întrebare
sunt coaptă!
șoptește pâinea din vatra liniștii
Undeva dupa miezul noptii, acum 33 de ani, vedea pentru prima oara lumina stelelor ce-i vor veghea drumul, cel pe care il avem aproape si care ne este drag tuturor, Mitrut Remus Danut.
Un multi ani
cu dintii strepeziti de minciuna
muscati din trupul meu
bolnav de grija,
uneltind.
ma rastigniti?
cu mine ucideti pietrele
logodnicele raurilor
ce au invatat sa curga invers
secati
Poarta luminii
Primeste trupuri uitate de val.
Albastrul nu se mai chinuie
s-adune cerul,
Albul e prea trist sa mai insemne ceva...
Eu
ma pregatesc asiduu pentru ieri.
Cum? Nu stii?
Se
Azi am sa incerc sa te mint in culori,
Sa-mi creasca aripi de frunze...
Poate asa iti deshizi ochii
Si-mi saruti zborul spre toamna.
Vreau sa adoarma padurea...
Sa-i ravasesc parul
cu
\"Viața ne-au dat-o părinții! Fericirea ne-o vom făuri noi!\"
Într-un moment important din viața noastră,cununia religioasa, noi, Diana și Dan, vă invităm să ne fiți alături. Sâmbătă, 28 august,
cuprind între aripi
blândețea sărutului tău...
patima florilor de câmp-
sorb lumina ochilor tăi
bulgăre de apă arzând a viața
și-alung clipa rugând-o să-mi nască zâmbete
strigătul de jale al
Îmi amintesc de gustul secundei
aspru...
sec de gânduri...
adormit de vraja zborului.
Aripile, mângâiate surd de lumină
răsar stâlpi de culoare,
împletesc ochilor cununa
uitată de
Rupe-mi șoapta în două,
ochi de viață!
Aruncă jumătatea plină
și soarbe cu nesaț golul,
adună cu grijă lacrimi zgâriind buza nopții,
sărută obrazul drept al Universului...
Apoi șezi întru
Lumina,
tresărind a jurământ etern
stă la taifas
cu un fulg de piatră:
ochi de noapte cruzi și rătăciti,
O șoaptă...
Goana spre Pământ!
02 aprilie 2004
În iarna luminii tale
Diamant crud...
Amintirea poveștilor de mâine
Îți naște în glas
Șoapte de unde n-ai mai fost de mult.
Sărut copacul patimilor noastre
Și din aripi înmugurite a
Acolo de unde vine este mereu iarnă!
A nins ieri pentru a-i întâmpina cel de-al 32-lea an al vieții. Și cu toate acestea în sufletul lui este mereu cald, în jurul lui se aude cântec de stele...și
Undeva într-un capăt de lume trăia un moșneag. Barba, parcă mai albă decât Calea Lactee, îi trăda amintirile. Fiecare fir din barba asta purta cu el o legendă, o poveste, o inimă frântă de
Trimis în solie,
Gigantul albastru se furișează în noapte.
Nu-l știe nimeni...
Poate doar vântul
Și vreo două-trei șoapte de îngeri.
- Luminată Doamnă,
Mă-nclin,
Și-ndrăznesc
Chipul
Din sărutul tău m-am nascut,
Lumină crudă!
La sânul tău de veșnicie
Am surâs întâia oară...un fulg...
Plutind la capăt de cer
Ca strigătul norilor
Descătușati de povara ploilor
Lumina și-a cernut gândurile peste noi
Cu pete de culoare prinse-n păr...
Își pregătește dansul prin adâncuri grațioase:
Plier...
Un colț de galben-pai mușcat de verde
Tendu...
Un rai de-apus
Lacrimi de foc încearcă obrazul nopții.
Din deșertul de suflete
Ochii mei îndrăznesc să privească...
Cerșesc pe la colțuri de șoaptă.
Inima silabisește clipe de ceara topită din Sfeșnic.
Pe
Uneori,
Te aflam arcuind orb
Un curcubeu de secunde...
Le adunai, cu pași de lacrimi tăcute,
Din patima firii.
Împleteai cunună de stele mirate
Și mă învățai, cu privirea ta –
Zbor alb din