Poezie
9.11.2003
1 min lectură·
Mediu
Trimis în solie,
Gigantul albastru se furișează în noapte.
Nu-l știe nimeni...
Poate doar vântul
Și vreo două-trei șoapte de îngeri.
- Luminată Doamnă,
Mă-nclin,
Și-ndrăznesc
Chipul de-argint să-ți umbresc
Cu vești de la cel ce-ai iubit:
Arde,
Urând de-o vecie
Pe ei, ce-au mințit spunând
Că de-un sânge ați fi!
Plecăciune...
Doamna păli.
Tristețea își plânse
Căci el n-o uitase...
Suratele, de noapte aprinse
Dezmiardă cosițele-i blonde.
13 noiembrie 2003
054.027
0
ID
