O, lună, tu de-ai fi un sfânt
Să cazi cu fața la pământ
Să ceri iertare pentru noi,
Să nu mai fim flămânzi și goi.
Tu strălucești din zări senine,
Iar noi n-ajungem pân\'la tine
Să adormim pe
Mă retrăsesem în mine, stingher, fără vlagă, cerând îndurare din cer. Acum așteptam să văd dacă vine.
Mi-e somn. Îmi culc tâmpla lângă ecoul timpanului sec. Pendula din hol îi terminase rondul
In sala pustie
trei suflete goale
isi tin de urat.
Nici unul nu stie
zapada ca-i moale
sau timpul ca-i scurt.
Se aud din multime
trei glasuri tacute
ce urla spre cer.
Se uita spre sine
cu
Căldura îmi biciuie creierul gol
Iar străzile vin monoton pân’ la mine
Iubesc liniștea și patul gol
Când gândul îmi zboară la tine.
Cuvintele se scurg printre buze
Se sparg de pereți, de
Superb apus de soare
Superbă lumină pieziș
Dacă visul nu moare
Să uite copacu-n frunziș
Lumină străvezie
Felie de mister
Când viața e hazlie
Vezi frunzele cum pier.
Pastel de emoții și vise
Povești pierdute-n culise,
Amestec de alb și negru,
Și-un suflet rămas integru.
E iluzie sau adevăr...
Sunt cuvinte care te dor...
E zi… și e noapte bună
Și scurtă ca
Pe lângă templul elefanților de piatră trecând,
Văzui privirea lui atrasă de-o nălucă,
Și-nțelesei că mereu întrebând, strigând,
Nu voi putea s-o prind ca pe o știucă.
Alunecoasă, fără de
E atât de pustiu
și n-a înoptat.
În mine e noapte
și înnourat.
Apune în mare
iubirea de-o vară,
deși a plecat
eu l-am visat aseară.
Îmi place păcatul
să îl sorb aș vrea.
Divină-i
Ce știi tu despre răsărit?
Ce știu eu oare despre tine?
Eu de ce am păcătuit?
Tu de ce m-ai iubit pe mine?
Când ai venit? De ce-ai plecat?
Eu pentru ce ți-am fost alături?
Tu până când te-ai fi
La început totul era întunecat
Dar s-a făcut din voia lui lumină,
Pentru cei ce mai apoi din tină
Prin puterea Domnului s-au întrupat.
Căzând mai jos ca praful din Genune
Aveau nevoie de un
Știi ce-am să fac?
Am să rog vântul
Să-nconjure pământul
Și am să tac.
Știi că-i ușor,
Să-mi calc mândria
Ca să-mi aducă bucuria
Când mor de dor?
Și am să uit,
Că te-am avut
Și cu
Lumină fără de culoare,
O rază, o fată, o floare.
Ești unică, fără sfârșit
Ferice de mine că te-am găsit.
Am așteptat o veșnicie
Dar, în sfârțăit, ai fost dată mie
Și-am înțeles, după cum
E lin izvorul gândurilor mele,
Dar zbuciumat torentul inimii.
Chiar dacă vreu să zbor spre stele
n-o fac pentru că știu că te mânii.
Eu vreau să-ți fac pe plac în orice clipă
Să nu-ți dorești
Lumină, frunze și culori
Se-nghesuiesc în perdele,
Eu îți acopăr trupul cu flori
Și cu sărutările mele.
Îți privesc ochii adânci și clari
Îți mângâi obrazul neted
Când umbrele devin tot mai
Ghiceam după deal orașul albastru
Cu plopi strălucind ireal,
Având călăuza acelui astru
Porneam spre un nou ideal.
Incert, efemer, uitat printre ani
Atârnă de cerul cu stele,
Îl căutăm toți
Își făcuse planuri…
Dar fără să știe
Eșuase pe maluri…
Și era gălăgie.
Strigase spre cer…
Dar nu se aude,
Cum fluturii pier
Și florile-s surde.
Mulțime de suflete
Fără odihnă,
Plecate
Vând iluzii la preț de en-gros
Și vă-nvăț să luați viața la mișto.
Iluzii cum că dragostea ar fi eternă
Și cum că puful crește direct în pernă
Și ca să mori trebuie să trăiești
Și ca să fii
Tot semestrul se trezește pe la doișpe’ și ceva
Fiindcă noaptea el muncește-n discotecă pe-undeva.
Profi’ nebuni, nevoie mare, au pus cursuri berechet
El săracul chinuiește și-o duce într-un
Mi-e dor de toamna care trece
De frunzele care-au murit.
Mi-e dor de susurul cel rece
Și de izvorul amuțit.
Mi-e dor de puful de gutuie
De vinul proaspăt fermentat.
Mi-e de-aroma amăruie
A
Ce vânt fără suflet
Îmi vântură părul?
Ce vârf de știlet
Îmi ucide amorul?
Ce câmp de urzici
Îmi încarcă mormântul?
Și de ce, orice zici,
Eu aud doar vântul?
Și stelele-nalte
Nu mai
ID