E lin izvorul gândurilor mele,
Dar zbuciumat torentul inimii.
Chiar dacă vreu să zbor spre stele
n-o fac pentru că știu că te mânii.
Eu vreau să-ți fac pe plac în orice clipă
Să nu-ți dorești
Lumină fără de culoare,
O rază, o fată, o floare.
Ești unică, fără sfârșit
Ferice de mine că te-am găsit.
Am așteptat o veșnicie
Dar, în sfârțăit, ai fost dată mie
Și-am înțeles, după cum
Îmi place să depind de Dumnezeu
Și, totuși, să fac numai ce vreau eu!
Să plâng o zi, să umplu o mare,
Să beau cafeaua dimineața doar cu sare.
Cu talpa goală aș călca prin rouă,
Iar
Știi ce-am să fac?
Am să rog vântul
Să-nconjure pământul
Și am să tac.
Știi că-i ușor,
Să-mi calc mândria
Ca să-mi aducă bucuria
Când mor de dor?
Și am să uit,
Că te-am avut
Și cu
Lume tristă,
Teatru fără măști,
Lacrimi în batistă
E tot ce tu cunoști.
Puterea unei vorbe
E rană de cuțit,
E versul unei strofe,
Exprimă-un asfințit.
Tu nu-ți pleca urechea
La orice vorbă-n
Lumină, frunze și culori
Se-nghesuiesc în perdele,
Eu îți acopăr trupul cu flori
Și cu sărutările mele.
Îți privesc ochii adânci și clari
Îți mângâi obrazul neted
Când umbrele devin tot mai
Superb apus de soare
Superbă lumină pieziș
Dacă visul nu moare
Să uite copacu-n frunziș
Lumină străvezie
Felie de mister
Când viața e hazlie
Vezi frunzele cum pier.
Pe lângă templul elefanților de piatră trecând,
Văzui privirea lui atrasă de-o nălucă,
Și-nțelesei că mereu întrebând, strigând,
Nu voi putea s-o prind ca pe o știucă.
Alunecoasă, fără de
Își făcuse planuri…
Dar fără să știe
Eșuase pe maluri…
Și era gălăgie.
Strigase spre cer…
Dar nu se aude,
Cum fluturii pier
Și florile-s surde.
Mulțime de suflete
Fără odihnă,
Plecate
La început totul era întunecat
Dar s-a făcut din voia lui lumină,
Pentru cei ce mai apoi din tină
Prin puterea Domnului s-au întrupat.
Căzând mai jos ca praful din Genune
Aveau nevoie de un
Vând iluzii la preț de en-gros
Și vă-nvăț să luați viața la mișto.
Iluzii cum că dragostea ar fi eternă
Și cum că puful crește direct în pernă
Și ca să mori trebuie să trăiești
Și ca să fii
Sunt oameni cu suflet de piatră
Și suflete fără de trup.
Sunt vieți ce mai urcă o treaptă
Și altele ce se-ntrerup.
Sunt oameni fără de vise
Ce lupta au încetat,
Valori căzute-n
Ce vânt fără suflet
Îmi vântură părul?
Ce vârf de știlet
Îmi ucide amorul?
Ce câmp de urzici
Îmi încarcă mormântul?
Și de ce, orice zici,
Eu aud doar vântul?
Și stelele-nalte
Nu mai
Se combină iubirea
cu prietenia
și atracția fizică
cu dorul nespus…
Se scoate din schemă
tot ce-i rău de spus…
Se trec cu vederea
tot felul de tare…
Doar astfel iubirea
va crește mai
Se văd pe fereastră doar luminițe…
E noapte! Acu-mi împletesc păru-n codițe.
Pe sobă pisica toarce-n surdină,
Eu stau la fereastră și-l aștept să vină.
S-a dus cu apusul acu vreo trei luni,
Dar
In sala pustie
trei suflete goale
isi tin de urat.
Nici unul nu stie
zapada ca-i moale
sau timpul ca-i scurt.
Se aud din multime
trei glasuri tacute
ce urla spre cer.
Se uita spre sine
cu
Căldura îmi biciuie creierul gol
Iar străzile vin monoton pân’ la mine
Iubesc liniștea și patul gol
Când gândul îmi zboară la tine.
Cuvintele se scurg printre buze
Se sparg de pereți, de
Se cere prea mult de la mine,
Dar nu o simt cand sunt cu tine.
Nu pot sa fiu ceea ce vreau
Caci dupa vrerea altora ma iau.
Nu mai stiu cine sunt, de ce exist...
Si-mi plange inima, sufletu-i
Ce știi tu despre răsărit?
Ce știu eu oare despre tine?
Eu de ce am păcătuit?
Tu de ce m-ai iubit pe mine?
Când ai venit? De ce-ai plecat?
Eu pentru ce ți-am fost alături?
Tu până când te-ai fi
Am vrut sa zbor si mi-am uitat avantul,
Caci ma tinea cu gheara lui Pamantul.
Am vrut sa cant si-am uitat melodia,
Caci muta era, in vazduhuri, ciocarlia.
Am vrut sa scriu si nu aveam
ID