ANIVERSARE
Undeva dupa miezul noptii, acum 33 de ani, vedea pentru prima oara lumina stelelor ce-i vor veghea drumul, cel pe care il avem aproape si care ne este drag tuturor, Mitrut Remus Danut. Un multi ani
INVITATIE
\"Viața ne-au dat-o părinții! Fericirea ne-o vom făuri noi!\" Într-un moment important din viața noastră,cununia religioasa, noi, Diana și Dan, vă invităm să ne fiți alături. Sâmbătă, 28 august,
La mulți ani, Magule!
Acolo de unde vine este mereu iarnă! A nins ieri pentru a-i întâmpina cel de-al 32-lea an al vieții. Și cu toate acestea în sufletul lui este mereu cald, în jurul lui se aude cântec de stele...și
Poveste
Undeva într-un capăt de lume trăia un moșneag. Barba, parcă mai albă decât Calea Lactee, îi trăda amintirile. Fiecare fir din barba asta purta cu el o legendă, o poveste, o inimă frântă de
Iași - Jurnal de călătorie
„- Rapidul 663 în direcția Ploiești Sud – Tecuci – Bârlad – Vaslui – Iași pleacă peste 2 minute de la linia 9.” Și ce să fac eu atâta vreme? Să visez la dulcele târg al Ieșilor, pe care în sfârșit am
