Creșteam din brațul ei de toamnă
Hoinărind păduri de lacrimi foșnind
Îmi sărutai buza de fragi
Îți mângâiam fruntea de liniște
Și adormeam
Cu genunchii prea arși
De întunericul vorbelor
Veste de departe...
Se scutură cerul de vise!
Lăstar de lumină ce-și leagănă drumul
Respiră adânc,
Iși strânge la piept frunzele
Și murmură a stele:
E fericit că ține în brațe pământ.
Un
Sărută-i pântecul
și-mbrățișează cu pasul tău crud
chip de smarald cu lacrimi dulci,
mângâie-i pletele bătrâne și nu uita
a sorbi cu brațele din cupa de lumină!
Ascultă-i glasul
și-adormi la
Smulși din brațele Mamei Eterne
Asuprim cerul de pași al Ființei.
Regăsim târziu sânul
Prea dulce pentru veninul ce-am supt
În dansul cu obsedant de gemene clipe.
N-am mai șoptit de-o vecie un
Cândva te ascundeai printre frunze,
Bătrâne de-o secundă.
Brațele urcau
Curcubeu către părintele Cosmos,
Adunau dragoste și stele
Și sorbeau de la tâmple
Și până în tălpi
Șoapta de aur a
Într-o zi alergam printre nori
Și-am prins cu gândul
Două secunde de ceară
Din care mi-am topit...
Lumina de la capătul patului.
Ochii au învațat să vadă
Inima a învațat să bată.
Spirite de
Aripile cerului au zăbovit între bătăi
Doar o secundă...
Și-atunci ai ferecat gânduri troienite
Cu lacăte de nopți uitate.
Te-au furișat stelele printre cuvinte
Și ai gustat din lacrima de
Printre bătăi de aripi
Hoinăresc surd...
Curg albastru
Prin venele tale de pădure
În brațele LUI
Șoptită să crească
Adânc până în lacrima firii...
Sssst!
Ascultă!
S-a născut primul meu
Mi-e sufletul cruțat
De somnul secundelor pe spini:
Am prins un fulg de șoaptă
Strecurat printre buze
De trandafir abia trezit din somn
Și l-am băgat în sân,
Să pot mușca din viitorul
Copt
Pipăi cu ochii
Liniștea dintre bătăile inimii,
Îmi las gândurile
S-alerge spre înaltul înțepat de lumină,
Sărut cu palmele
Armonia secundelor
Suflate de Gigantul Albastru,
Mă pierd în
Sânul meu plange
dupa foamea ta de copil.
Când mă strângi în brațe
secunda nu iți mai ajunge!
Ai vrea s-o arunci
Să se spargă de capătul patului
Să înnebunească
Exilată în aburul galeș al
\"Motto\"
-Mi-a trecut durerea de ieri...
Acum e un gol imens acolo...
-Se va umple, promit!
Se va umple cu lumină,
Cu șoapte de stele și aripi de cer
Dezlegate de blestemul
Azi am să sorb de pe buzele tale
Roua de cântec,
Să-mi umple ființa de șoapte fierbinți
Și sânii, păn-acuma cuminți
Să răsară...ca doi muguri pereche
Să-ți șoptească-n ureche
De tine...cum
„- Rapidul 663 în direcția Ploiești Sud – Tecuci – Bârlad – Vaslui – Iași pleacă peste 2 minute de la linia 9.” Și ce să fac eu atâta vreme? Să visez la dulcele târg al Ieșilor, pe care în sfârșit am
Perna de piatră a gândului meu
Străpunge muntele
Clădit cu lacrimi moarte de stea.
Busuiocul uscat demult
Îmi visează chipuri șterse
Și inimi furate de minciuni.
Nu gustul conteaza...!
Clipa
Stăteam aiurea,
Pe un colț de oră,
Răstingnită între patru zări.
Călcam în ape limpezi
Și printre dune arse de păcate...
Mâinile strigau...
Care spre viață,
Care spre întunericul hain
Din
Am mușcat din căpșuna liniștii cerului
Înmuiată în zahărul timp.
În colțul speranței,
Au rămas cristale de ore
Mustind a lumină.
Am sorbit din nectarul misterului
Trăirea dincolo de
De acolo de aproape de mine...
Rupi bucăți de rană
Și le stingi ca pe un foc
de care
M-am săturat,
Te-ai săturat,
S-a săturat...
Lumina.
Căci straniu foc aici – departe de
I-am fost promisă. Din pântecele mamei încă! Cu pași mărunți pe brațele lui prea bătrâne, cu răstigniri în iarbă și cântece, cu ochi holbați la trupul lui pictat de mâna cerului. I-am fost promisă și
Mă ierți?
Mi-am făcut din cântecul stelelor tale
Colier de vise.
L-am prins cu două comete
În jurul gâtului,
Să îmi șoptească:
„ - Nu-ți face rău...că mă doare!”
Apoi l-am ascuns...
S-a
Respir lumină...
Agățată de o cracă de an,
Pe brațe îmi cresc muguri de soare,
În păr mi s-a prins cel mai curajos
Înaripat efemer.
Degetele mimează
Prima lacrimă de fericire
A glasului
Nu mai am lacrimi să plâng deznădejdea nopților
Ce mi-au biciuit trupul cu amintiri
Călcate in picioare de vreme.
Refuz să privesc înapoi
Spre mormane de vorbe stricate,
Mă declar
Dintre ruine abia se zărește
Poteca ce am colindat odată,
La braț,
Amețiți de șoapta garofiței crescută pe ziduri.
Abia se mai aud pașii în tandem
Ai viselor noastre,
Tropăind stângaci pe
Buze de fragă coaptă m-au mușcat de tăcere!
A țâșnit sângele,
Aproape-nghețat,
Al glasului îngropat atâta vreme
Sub picioare de zile și frunze.
Brațe de foc m-au cuprins cu visare!
A murit