Diana Mitrut

Creșteam din brațul ei de toamnă Hoinărind păduri de lacrimi foșnind Îmi sărutai buza de fragi Îți mângâiam fruntea de liniște Și adormeam Cu genunchii prea arși De întunericul vorbelor

Veste de departe... Se scutură cerul de vise! Lăstar de lumină ce-și leagănă drumul Respiră adânc, Iși strânge la piept frunzele Și murmură a stele: E fericit că ține în brațe pământ. Un

Sărută-i pântecul și-mbrățișează cu pasul tău crud chip de smarald cu lacrimi dulci, mângâie-i pletele bătrâne și nu uita a sorbi cu brațele din cupa de lumină! Ascultă-i glasul și-adormi la

Smulși din brațele Mamei Eterne Asuprim cerul de pași al Ființei. Regăsim târziu sânul Prea dulce pentru veninul ce-am supt În dansul cu obsedant de gemene clipe. N-am mai șoptit de-o vecie un

Cândva te ascundeai printre frunze, Bătrâne de-o secundă. Brațele urcau Curcubeu către părintele Cosmos, Adunau dragoste și stele Și sorbeau de la tâmple Și până în tălpi Șoapta de aur a

Într-o zi alergam printre nori Și-am prins cu gândul Două secunde de ceară Din care mi-am topit... Lumina de la capătul patului. Ochii au învațat să vadă Inima a învațat să bată. Spirite de

Aripile cerului au zăbovit între bătăi Doar o secundă... Și-atunci ai ferecat gânduri troienite Cu lacăte de nopți uitate. Te-au furișat stelele printre cuvinte Și ai gustat din lacrima de

Printre bătăi de aripi Hoinăresc surd... Curg albastru Prin venele tale de pădure În brațele LUI Șoptită să crească Adânc până în lacrima firii... Sssst! Ascultă! S-a născut primul meu

Mi-e sufletul cruțat De somnul secundelor pe spini: Am prins un fulg de șoaptă Strecurat printre buze De trandafir abia trezit din somn Și l-am băgat în sân, Să pot mușca din viitorul Copt

Pipăi cu ochii Liniștea dintre bătăile inimii, Îmi las gândurile S-alerge spre înaltul înțepat de lumină, Sărut cu palmele Armonia secundelor Suflate de Gigantul Albastru, Mă pierd în

Sânul meu plange dupa foamea ta de copil. Când mă strângi în brațe secunda nu iți mai ajunge! Ai vrea s-o arunci Să se spargă de capătul patului Să înnebunească Exilată în aburul galeș al

\"Motto\" -Mi-a trecut durerea de ieri... Acum e un gol imens acolo... -Se va umple, promit! Se va umple cu lumină, Cu șoapte de stele și aripi de cer Dezlegate de blestemul

Azi am să sorb de pe buzele tale Roua de cântec, Să-mi umple ființa de șoapte fierbinți Și sânii, păn-acuma cuminți Să răsară...ca doi muguri pereche Să-ți șoptească-n ureche De tine...cum

„- Rapidul 663 în direcția Ploiești Sud – Tecuci – Bârlad – Vaslui – Iași pleacă peste 2 minute de la linia 9.” Și ce să fac eu atâta vreme? Să visez la dulcele târg al Ieșilor, pe care în sfârșit am

Perna de piatră a gândului meu Străpunge muntele Clădit cu lacrimi moarte de stea. Busuiocul uscat demult Îmi visează chipuri șterse Și inimi furate de minciuni. Nu gustul conteaza...! Clipa

Stăteam aiurea, Pe un colț de oră, Răstingnită între patru zări. Călcam în ape limpezi Și printre dune arse de păcate... Mâinile strigau... Care spre viață, Care spre întunericul hain Din

Am mușcat din căpșuna liniștii cerului Înmuiată în zahărul timp. În colțul speranței, Au rămas cristale de ore Mustind a lumină. Am sorbit din nectarul misterului Trăirea dincolo de

De acolo de aproape de mine... Rupi bucăți de rană Și le stingi ca pe un foc de care M-am săturat, Te-ai săturat, S-a săturat... Lumina. Căci straniu foc aici – departe de

I-am fost promisă. Din pântecele mamei încă! Cu pași mărunți pe brațele lui prea bătrâne, cu răstigniri în iarbă și cântece, cu ochi holbați la trupul lui pictat de mâna cerului. I-am fost promisă și

Mă ierți? Mi-am făcut din cântecul stelelor tale Colier de vise. L-am prins cu două comete În jurul gâtului, Să îmi șoptească: „ - Nu-ți face rău...că mă doare!” Apoi l-am ascuns... S-a

Respir lumină... Agățată de o cracă de an, Pe brațe îmi cresc muguri de soare, În păr mi s-a prins cel mai curajos Înaripat efemer. Degetele mimează Prima lacrimă de fericire A glasului

Nu mai am lacrimi să plâng deznădejdea nopților Ce mi-au biciuit trupul cu amintiri Călcate in picioare de vreme. Refuz să privesc înapoi Spre mormane de vorbe stricate, Mă declar

Dintre ruine abia se zărește Poteca ce am colindat odată, La braț, Amețiți de șoapta garofiței crescută pe ziduri. Abia se mai aud pașii în tandem Ai viselor noastre, Tropăind stângaci pe

Buze de fragă coaptă m-au mușcat de tăcere! A țâșnit sângele, Aproape-nghețat, Al glasului îngropat atâta vreme Sub picioare de zile și frunze. Brațe de foc m-au cuprins cu visare! A murit