Mărturisire

de ce atita tristete? cuvintele care ies din tine nu sint deloc putrezite

mi-a placut buza ta de zahar ars...:)

Muțumesc de aprecieri!
Despre cuvintele care putrezesc în mine...sunt cele pe care nu le pot spune.
Iar buza mea de zahar ars...mă bucur că a avut efectul scontat.
Pe curând!

Bine, recunosc ca mi-a placut si mie buza ta.
Ai o prima parte excelenta. Mai putin duhnesc care mi se pare ca rupe ritmul. Poate mergea put. Mi-a placut adanci de-un sarut care se continua ca idee, zic eu, cu buza de zahar ars.
Și mușcă din vise,
Statui de speranță lucrate-n mister,
Și cântă demente, pe note cu gust de pieire,
Un ultim refren.
Putrezesc cuvintele în mine
Și voi mă acuzați că mint, tăcând...
Asta imi suna a Carlova. Sa-ti spuna BMT ce inteleg prin asta.
Oximoronul amar-zahar ars e fortat.

Mulțam de vizită!
Și acum să trec la treabă. Duhnesc îmi sună mai bine decât \"put\" care e mai vulgar și repet: mie îmi sună vulgar.
De Cârlova am auzit și eu, dar totuși am să cer detalii!
Și de oximoron am să mă leg! Și zic: ține de papilele gustative ale fiecăruia, și de cât de tare este ars zahărul. Pentru mine nu există ceva mai dulce decât zahărul corespunzător \"ars\".
Numai bine!

Mi-ai făcut piele de găină și cascadă-n gură!

Auzi la ea! Piele de găină! N-am ce face, sorry! Dar pot face o cremă de zahăr ars... :))))))))

Treaba sta in felul urmator cu oximoronul. Mie nu mi s-a parut ca zaharul alb n-ar fi dulce, ci ca acest oximoron e nefolositor poeziei tale. Cum s-ar spune inca o floricica de prisos.
Cu duhnesc poate ai dreptate.

Acum te-am priceput! Și ai dreptate! Să vedem ce se poate face... că nu vreau să am floricele ofilite pe aici! Mulțam fain!

Gata și modificarea! Am încercat să nu schmib ideea și cred că, dacă aș fi avut ideea asta din prima nu ar mai fi existat floricica aceea de prisos.
Acum mai rămâne Cârlova! Dar n-am ce-i face! Tre să fie careva urmașul lui, nu?
:)))))))))))

Ce bravo esti! Eu asa si nu mai revin cu modificatul...Tu esti perseverenta. Mie imi place poezia asta, da starea ta e mai urata decat poeZiua, totusi...:(((.Sa speram ca va trece iarna si vom scrie altfel de poezile...:)))
Mult noroc!!! de cand nu te-am vazuuuuuut...:(

Începusem un comentariu la această poezie zilele trecute. S-a blocat neînsuflețitul asta de laptop și am pierdut tot. Ideile principale erau legate de:
- repetiția afirmației \"mi-au putrezit cuvintele\" motiv pentru care aș delimita clar trei strofe
- finalul e înainte de ultimele două versuri
- ideea nu este exploatată suficient (e doar părerea mea, desigur), în acest sens aș aduce și apa în text ca fiind complice la putrezire
Așadar, așa îmi imaginez eu poezia în lumina celor spuse mai sus, dar nu ca o expertă care vrea să dea lecții ci ca o persoană ce a simțit și altceva decât ai spus tu în poezie:

1.
Putrezesc cuvintele în mine...
Duhnesc a tristețe și a suflet gol,
Se iau la întrecere cu mormintele
Săpate de oameni și vreme
În orele mele adânci de-un sărut.
2.
Putrezesc cuvintele în mine
apa lor mușcă din vise
Statui de speranță lucrate-n mister,
Și cântă demente, pe note cu gust de pieire,
Un ultim refren.
3.
Putrezesc nenorocit cuvintele
Pe buza mea de zahăr ars
Și voi mă acuzați că mint, tăcând...

Revin, pentru strofa a doua rearanjată:

Putrezesc cuvintele în mine
apa lor mușcă din vise
Statui de speranță lucrate-n mister,
Pe note cu gust de pieire,
Cântă demente, un ultim refren.

Idee bună! Am să notez ce ai scris tu! Aș modifica eu, dar nu ar mai fi scris de mine textul! Merci mult!

Într-adevăr vei fi acuzată dacă taci, dar nu de minciună ci pentru că ai face o mare greșeală ținând \"armoniile\" doar pentru tine.

Uite, promit să nu tac! Să împărtășesc orice lumii ce mă înconjoară! Cât despre pesimism, ce să zic...sunt \"acuzată\" de multe ori. Nu știu de ce, dar așa îmi place mie să scriu.
Mulțumesc de vizită!