Daria Darid

multă vreme m-am codit să fac din degetele noastre un pian preparat să înceapă liniștea greșit să te confund cu un cric pneumatic pentru cer greșit să te aduc să faci tot felul de

( o fac spre binele tău ) nu te vei cunoaște niciodată oglinda se interpune treci pe lângă oameni zilnic nu aveți loc să vă întoarceți privirea târăști fără tragere de inimă

dumnezeu a crezut că îngerii lui trebuie lăcuiți din când în când de aia ne-a pus și lăsat să plângem dacă întind brațele se poate numi la fel de bine obișnuință și demență tot

la cât de amețită sunt acum inima ar putea fi la fel de bine o schelă pe care singurătatea se mută de colo acolo și ne convinge că suntem una și aceeași piesă pe care îngerul o

așteptarea e o sfoară făcută colac desfac puțin câte puțin înnod pereții între ei merg cu spatele dau peste un păianjen acrobat jonglăm cu țipete abstracte cu seriozitatea cu care o

nu e deloc complicat se aplică regula de 3 simplă. ai mâini albe, șovăirea și o groapă comună. nu e nevoie să ghicești de câți oameni e nevoie ca să-ți întreții singurătatea acum, când aerul e

câteva raze despică pătura atârnată de geam (le prefacem în liane pentru priviri descompuse în capse minuscule de praf) lăsăm frigul să respire în trupurile noastre lipite spintecate de cel

cărămidă cu cărămidă visele ridică o noapte în care umbre fiind trebăluim în oameni după lumină brațele noastre își lasă lăstarii-n dumnezeu o aspirină repară zidul din

se auzea de dincolo de pereții ăștia de folie albă sterilizată Þi-am mai spus și atunci toate sunt sub epidermă din nisipuri mișcătoare inclusiv vocea ta la telefon la doi milimetri de jur

Îmbrățișările mele sunt un spital vechi din care au plecat oamenii a rămas numai umbra aripilor de îngeri din spatele pervazului ziduri reci și igrasie îmi înregimentează ochiul/ câteva

sortimente de singurătate. merg cu bomboane de ciocolată împăturite în crăciun iarna asta vine ca o consolare nu știu să-ți zic de ce își lasă pana moale cât un oftat pe buricul unui mormânt

Drumul către acasă se reazemă cu tâmpla de volan de amintiri-colesterol pe arterele somnului el îmi vorbește răspicat despre străzi ca despre o placă de întins părul coastele viața iar eu îi

a plouat toată noaptea dintr-un ochi. străzile sunt iluminate cu singurătate la fel și încăperea asta. ar putea la fel de bine fumega hematic n-are importanță bălțile de pe balcon ar rămâne tot

lifelover mă întoarce pe toate părțile intrigat că niciun sertar nu-mi deschide gura. observ că lumina are ochi găuriți. că tot așteptăm, îl las să-mi atârne de un salcâm umbra înflorită

fructul are un copac nedigerat muțenia își ține gura lipită de geamul înghețat miros a cozonac amintirile mele tăcerea stă bătrânește pe scăunelul bunicului tăcerea are odaie cu poze

bănuim amândoi că dar nu spunem nimic așteptăm să se retragă apele să-și lase fălcile mâloase pe amintiri colțul unghiei roade lutul campat pe oglindă până ce îi face o adâncitură în

În mine ar rămâne încă multe scaune goale zilnic dacă nu m-aș propti de privirea ta ca un personal deraiat într-un ventricul găunos cu acarieni făcând menajul într-o oglindă crăpată afectele

nu știu cum faci tu reușești mereu să te ghemuiești în gândurile mele ca un urcior pe pleoapa de jos a întunericului un urcior fosforescent din care beau apă toate gărgărițele după ce le-am spus

lumina încolțește în cusătura pledului atârnat de geam afară s-ar putea să fie azi sau oameni e greu de spus am mai mult alcool în brațe decât curiozitate tu nu mai pui întrebări s-au prefăcut

dimineața mă spăl pe dinți îmi sărut iubitul apoi îmi pun călușul cu o obișnuință insipidă în acest timp iubitul meu se întoarce cu spatele așa e politicos își fixează privirea într-o botniță

e destul nisip în clepsidră pt iubiri deșarte (a spus deodată) dăm crezare sfâșiem resturi spre a întregi rânjetul ne înfofolim în folii din care nu răzbate frigul o mască

există un anumit punct în perete în care uitarea devine reparabilă nu s-a întâmplat mare lucru de când ai plecat sărut buzele crăpate ale singurătății în fiecare seară am început să vorbesc de

văzul tău (îți zic brusc) este făcut din păsări de pradă iar cătușa de morți din piept ține trupul cald tu îți scoți ochii și îi înlocuiești cu niște castane în coajă prin ele văd cum

îți strunesc ochiul visul ne-a deșteptat prea din timp îți spun charon o oglindă ne-a uitat înăuntru-i oblojim măști ne coacem în saci întregi de scâncete dăm să ieșim cu