și un bec feliat de o mie de pleoape

așteptarea e o sfoară făcută colac desfac puțin câte puțin înnod pereții între ei merg cu spatele dau peste un păianjen acrobat jonglăm cu țipete abstracte cu seriozitatea cu care o seringă soarbe întreg tușul din noaptea aceasta e un fel de singurătate elastică în toate un ring gol în care îți vine să tot muți canapeaua dintr-un colț într-altul sau cerul dintr-o fereastră în cealaltă dincolo timpul împinge o roabă de ceasuri într-o prăpastie absurdă nimic altceva decât un munte golit pe dinăuntru cu capul în jos precum un liliac din rațiuni pur întâmplătoare o pipetă tic tac mâinile răsăritului au forma sugrumului pe o sârmă de uscat rufe biciuită de vânt pe pervaz clape din picurii de ploaie sau nimic altceva decât pândă