cineva a deschis ferestrele prea din timp

există un anumit punct în perete în care uitarea devine reparabilă nu s-a întâmplat mare lucru de când ai plecat sărut buzele crăpate ale singurătății în fiecare seară am început să vorbesc de una singură un miros de pământ proaspăt semănat de afară andrelele primăverii nasc verde lapte cu verde anesteziază ușor întunericul îmi smulge din ochi ochiul nu s-a dezmorțit mare lucru din ziduri frigul genul ăla de frig ce te împăturește după ce ai ieșit din larvă direct în tălpile goale lipăind printre gânduri. aseară au anunțat un cutremur important. nimeni nu ține cont liniștea e vânată de un sunet lupesc de corn pretudindeni s-a dat voie la viață. eu mă ghemuiesc totuși în soba unui cuvânt de-al tău mai vechi în care nimeni n-a mai apucat să aprindă focul. cineva a deschis ferestrele prea din timp soarele ăsta de martie mi se agață de piele ca un mărțișor metastazat în toate diminețile de-acum încolo. mai târziu scot apă de la fântână apă călduță oglinda trântită de pământ pune cerul la loc în cioburi în nori trebuia să-ți spun hibernarea este vitală când n-ai pentru ce să te trezești nu s-a întâmplat mare lucru de când ai plecat s-a întâmplat să te visez înmugurind peste tot.