Daniela Luminita Teleoaca

... personajul magic si fascinant nu era altul decat.... Dumnezeu (in cel de al doilea ipostasis, cel hristic (cf. golgota, rugul viu), desi, cum stim, 1=3, deci cele trei persoane nu sunt, de fapt, decat una)!! Nu am folosit majuscule desi de regula o fac si cred cu toata fiinta in ratiunea folosirii lor, pt ca nu am vrut sa dezvalui chiar de la inceput identitatea personajului respectiv.A fost un moment in care am simtit profund ce dor imi e de Dumnezeu si am asternut un mic ravas pe care nadajduiesc ca si El l-a citit cu ingaduinta parinteasca fata de mine...

SINCERE MULTUMIRI!!

... intr-o prima instanta, da, iarna ar aparea in ipostaza ei mai putin pozitiva, agresiva, insa, intr-un plan mai de profunzime, iarna este, de fapt,... binecuvantare (fulgii= intermediari intre cer si pamant, intre om si Dumnezeu). Ea (iarna, binecuvantarea) nu poate insa patrunde in casele/ inimile celor care isi fac din orgolii, reticente, travalii sterile orientate egoist etc. codul etic/ modus-ul vivendi suprem. Iarna, in speta zapada (conotata pozitiv, ea venind de la Dumnezeu, o zapada naiva = zapada in puritatea ei desavarsita, primordiala), ramane, in cazul de fata, la usa celor doi (o usa mica, semn al derizoriului lor existential, prin opozitie cu "ditamai zapada", semn al infinitului celest/ divin). Zidul abrupt se ridica implacabil din sentimentele atat de... imperfecte ale protagonistilor povestii, consterneaza ingerii, iar celor doi condamnati de propriile limite (deci, nu e vina lui... Dumnezeu!)nu le ramane decat sa exclame: "Ce straniu mai ninge prin geamul opac", pt ca, de fapt, ei nu triaesc plinatatea sentimentului zapezii naive, ci doar angoasele unui spatiu ingust in care s-au inchis ermetic prin propria voie/ liber-arbitru. E povestea multora dintre noi, desi nu recunoastem, cel mai adesea!!

MULTUMIRI!!!

alTfel!!!

... alfel am vrut sa scriu textul asta, dar nu mi-a iesit... In sfarsit, ideea pe care voiam sa o transmit era aceea de vointa oarba de a trai (ca sa ma duc din nou la Schopenhauer!!): iubim, totusi, asa de mult viata (sau asa de frica ne este de moarte = necunoscut??!!!) incat suntem dispusi sa ne... autoiluzionam (cum bine ai observat), spunand, de pilda, in linie argheziana si nu numai desigur: "e doar un joc/ sa nu ne oprim". Intrebarea din titlu este desigur una... retorica: evident ca cei ascunsi... cam raman ascunsi (s-ar putea aici sa intru in contradictie cu perceptia/ invatatura crestina), insa ramane frumusetea jocului, dincolo de imperfectiunile lui (cf. mersul pe contrasens, existenta oarecum inconstienta, instinctuala aproape, neasumata propriu-zis, tipic omeneasca pana la urma urmei!!!). Poate o sa transpun mai estetic "data viitoare"...

Sincere multumiri pt orprire si comentariu! Cu prietenie, D.

... frumos receptat!!! (De data asta) tentativa mea estetica se incheie, totusi, mai optimist/ mai putin pesimist: moartea nu poate fi abolita prin ordine lumesti, dar nici opusul ei, iubirea frumoasa = autentica. In acest context al echilibrarii, imi permit sa exclam: "si ce daca?!"

Cred ca e un exemplu de necesitate a ascetizarii, avand in vedere consecintele unui sentiment... pacatos. Desi "inabusita", ea (entitatea pacatoasa) continua sa fiinteze (agonizand??!!), insa intr-un chip hidos, dovada ipostazele "post-eveniment" ale celor doi. F probabil, monstruozitatea ar fi fost si mai evidenta in conditiile consumarii propriu-zise ale unei astfel de iubiri (desi, care dintre cei doi ar mai fi avut ragazul, luciditatea, disponibilitatea etc. de a vedea adevaratul chip??!!). Efortul de ascetizare nu va ramane insa nici fara consecinte palpabile in plan... pozitiv, (ele,. in prima instanta, nu se vad, poate doar se intuiesc partial). Concluzia: sa acceptam firescul, chiar daca e atat de banal,chiar daca sunt atatea tentatii stralucitoare, dorinta de a experimenta (chipurile, pt a cunoaste), de fapt in necomplicarea destinului gasim pacea si bucuria adevarate!

MULTUMIRI!!!

... DACA este semnul incertitudinii/ ipoteticului, al unui scenariu dorit, al unor realitati virtuale, care insa denota cel mai adesea setea de certitudine (personajul meu este o fire problematizatoare, un existentialist)!!
Iubirea dintre el si ea nu poate fi... in general vorbind ascetica (desi exista si o serie de cazuri de iubire platonica si, cred eu, asta e iubirea cea mai autentica), numai ca aici era vorba despre iubirea fata de Dumnezeu, care, in mod cert, implica o ASCEZA (cf. final fereastra). A te iubi ascetic inseamna a nu te ignora, a nu-ti bate joc de tine, in calitate de creatie a Lui, cu alte cuvinte a primi cu bucurie si respect darurile primite de la Creator, fara a cadea in narcisim, grandomanie. O persoana poate fi ffff ascetica si in acelasi timp sa Il iubeasca pe Dumnezeu cu toata fiinta lui (aici e de fapt marea diferenta intre iubirile mundane si Iubirea aceea). Infantilitatea este puritatea pe care o propavaduia Iisus (cf. Lasati copiii sa vina la mine). Perceptia (infantil, prosteste etc.) e una exterioara, evident eronata... , caci, asa cum spuneam, infantilitate = inocenta etc. Ca sa fiu sincera, chiar am vrut/ as vrea sa fiu eu insami in pielea asta ascetica, desi, recunosc, cel mai adesea nu sunt decat la antipod.

O sa incerc sa fiu mai putin criptica, inteleg ca una dintre problemele tentativelor mele estetice este ca ma comunic mai putin transparent. Desigur, e un gol (pe care voi incerca sa il micsorez).

Iti multumesc frumos pt lectura, draga Razvan!

... puternica imaginea din:

"n-am să te văd în lumina felinarului
n-ai să mă știi pe banca de lemn"

o simetrie... asimetrica, dar nu se stie niciodata!!

... sunt doua zapezi: una virtuala - scenariul ideatic al cautarii de sine ce se vrea a se finaliza cu o (re)gasire (inghetam frumos - e ca o oprire a devenirii pentru a restarta drumul; aducem un fel de... ofranda: pescarusii fiinteaza oarecum pe sacrificiul nostru care, cel putin ipotetic, nu ramane nerasplatit: ingerul (acel cineva, intrusul benign in povestea celor doi)face pasul catre regasire (poarta cea mare). Da, si cred ca ai drepatte, aceasta prima zapada este un fel de nefiind, cum ii spui, de vreme ce "oprim trecerea", ne intoarcem in increat pentru a... Cealalta zapada este zapada propriu-zisa, autentica si intregitoare, care insa nu poate cadea decat dupa acest ritual al purificarii/ autosurghiunirii/ ascetizarii/ incredintarii nefiindului. Cam asta cred ca a fost in subconstientul meu...

Sincere multumiri pt comentariu si un la fel de sincer Craciun cu bucurie in suflet de copil (sa avem cu totii de pe... Agonia si nu numai)!!

... nu si timpul... subiectiv (de cate ori trebuie sa ne lovim de "pragul de sus" ca sa devenim mai putin... neintelepti???!!!). In acest context, "uriasul din noi" are de indurat chinurile agoniei... rastignit pe un vulnerabil trepied din ceara, asta pana la uitare care il absolva, cel putin intr-o anumita masura (cu anumite consecinte), de... Iar "trebuie" evoca o realitate constrangatoare, aproape inchizitoriala, care, adesea, nu este decat o falsa realitate, de aceea imperativele sale agaseaza, submineaza eul (desigur, "regulile" la facem tot noi, oamenii, dar...). In concluzie, niste versuri mai putin... "revolutionare", aproape pesimiste, dar...

MULTUMIRI PT LECTURA SI SUGESTII!

... adesea nu ne plac... regulile, insa isi au si ele rostul lor ca stavila in fata haosului (sentimental); e vorba, de fapt, de un fairplay elementar, care ne face parteneri egali in experimentarea afectiva (desi aceasta egalitate pare multora utopica, eu cred in ea!!). Piatra este imaginea timpului (... impietrit!!) care "nu se hotaraste sa inceapa" (intr-un anume fel, dorit de subiectul enuntiator); atunci, optam pt... putin sacrificiu (sangele)...

MULTUMIRI!

... intelegem "ce putini" suntem de... unul singur!

MULTUMIRI!!

... si singuratatea omului in fata mortii, chiar daca aceasta survine in... colectiv... sau poate cu atat mai mult sunt percepute absurdul, neputinta etc. (foarte probabil, am inca in subconstient imaginile de la... Colectiv si "restul"). Ingerul nu mai este/ nu mai poate fi pazitor, ci doar trist, asta poate pentru ca omul nu a stiut sa Il pastreze pe Dumnezeu in el. Razboiul este de fapt un... alter-ego al mortii. Intr-o atmosfera/ existenta beligeranta intelegem cum de merg cuvintele in carje (devin arbitrare, incapabile de a ajunge la esenta semnnificativa).

MULTUMIRI!!!

Ma bucur sincer ca acest modest text al meu a placut!! Marturisesc ca l-am scris aseara dintr-o suflare ca pe ceva care se cerea de mai mult timp exprimat, dar tot... "amanam". Dupa ce am asternut cele cateva cuvinte, m-am simtit... asa de... bine.... (!!!)

Elena, multumesc frumos! Stiu, mai am mult de experimentat pe sufletul meu, pe interactiunile cu exteriorul, pe capacitatea de a transpune psihologicul/ culturalul/realul... in estetic!

Razvan, multumesc de asemenea frumos! PS: cd am scris, nu prea am simtit... senzualul vocii mele feminine, dar daca aceasta dimensiune se recepteaza (si ea) in "exterior" inseamna ca ea chiar exista, cu toate tentativele mele de a o... masca!!).

Cu prietenie, D.

... recunosc: am fost "inspirata" (si) de conditiile... meteo... concrete!! In acest context, o stare interioara pe masura (cel putin, pentru unii!). Sunt momente in care percepem trecerea timpului ca pe ceva pozitiv, in orice caz firesc (chiar daca asta ne apropie ineluctabil de sfarsit/ de sfarsitul... aici!), la antipod "stagnarea" echivaland (aproape) unui non-sens (desi, "ne trezim" uneori/ adesea spunand: "De-as putea tine/ opri timpul (pe loc)!!!". Desigur, fiecare percepere a "exteriorului" este modelata - mai mult sau mai putin - si de o sensibilitate specifica, de starea interioara predominanta intr-o anumita etapa a vietii fiecaruia.

MULTUMIRI!

... nici nu e nevoie sa intelegem... prea mult, ci sa.. simtim! Daca sunteti de acord, atunci nu pot decat sa ma bucur!!

PS:suntem noi, cei care cochetam cu... (ne)murirea, ne batem in piept, il iubim cu fervoare pe Dumnezeu, apoi il trisam (si ce firesc ni se pare, aproape... uman!!, mai des constientizam / simtim ca... ce scenariu anapoda sa fim dincolo de EL!!!

Multumiri pt... "neintelegere", dar pt... "caderea de acord"!!

... desigur, solitudinea are si aspectele ei pozitive (mai ales pusa in balanta cu aglomeratia/ perfidia sociala, dar si din perspectiva cuiva care este prin natura lui un... solitar). Ce am vrut eu insa sa spun este faptul ca,dusa la extrem, aceasta stare poate degenera in ceva mai putin pozitiv, de pilda in melancolie depresiva (pasarile pe care esti nevoit sa le scoti rand pe rand din inima...), poate chiar depersonalizare (ii lasi... "codul personal, amintirile etc."). Sa recunoastem, cu totii am simtit macar o data aceasta "perfidie" a singuratatii!! Asta pt ca nu suntem, totusi, creati sa existam solitar, avem nevoie de comunicare si, mai ales, de comuniune. Dar, de asemenea, sunt de acord cu ceea ce spui: solitudinea are, fara indoiala, latura ei pozitiva, pe care trebuie sa stim sa o pretuim!

MULTUMIRI!

... cam asa, doar ca EXTRAOM era... MOARTE... scris invers, adica in oglinda (aproape eufemistic, tabuizant). Era un dialog provocator adresat doamnei cu coasa, o dama bine, dar - cred eu - destul de frustrata, avand in vedere "ocupatia" ei constanta!! Prima aluzie era in "strofa" a doua, unde incercam sa-i vorbesc despre... kamikaze (cel care o sfideaza poate la modul suprem/ frontal). In final,... mor..., dar nu de.. moarte, ci doar de... curiozitate! In fine, o incercare "copilareasca" de a domina "evidentele"!

Multumiri!

Da, un poem... apasator, care insa pe mine m-a... descarcat, cel putin partial (sa nu mai dam, deci, vina doar pe... Cioran si... Bacovia!, ci si pe "astia (mult) mai mici"!!). Multumesc pt comentariu!

Ma bucur pentru acest impact asupra receptarii!

Fiecare dintre noi se poate regasi la un moment dat intr-unul dintre personajele prototipice (invalidul trupeste/ sufleteste, deprimatul, autistul, mama rastignita etc.). Uneori suntem asemenea orbului care isi supraliciteaza imaginatia: ca sa gasim realitatea "nevazuta", de dincolo de aparente este necesar un efort (inclusiv) de imaginatie, de credinta, de rabdare/ constanta. Cateodata ne simtim goliti pe dinauntru (nu mai "stim" sa simtim, prin urmare exista riscul de a nu ne mai putea... ajuta pe noi insine, dar nici pe cei de langa noi. Instinctul de supravietuire insa (care, cred, vine tot de la Dumnezeu) ne ajuta sa ne "coloram" existenta/ sufletele (curcubeul), adica sa ne (re)motivam ontologic. Nu e nevoie decat de o minima receptivitate in acest sens.

Multumesc, Razvan, pt comentariu!