Ignat
singurul lucru cald era sângele această plăsmuire perfectă menită să imite până la identitate intrarea în viață într-un fel anume ulița era pașnică (nu încerca vreunul să scormonească
Din lumea celor care cuvântă altfel...
Plecase mai întâi Pigy în fracul lui, impecabil cu o zi înainte, când ochilor mei li se înfățișase una dintre cele mai înduioșătoare priveliști: puiul și mama, într-un joc felin de zile mari! Atunci
implacabil
îi venea bine pământului așa împroșcat cu roșul roiului de flori ce nu contenea să sosească dinspre tine în acest început de iunie ca-ntr-un sfârșit când culorile se amestecă până la a se
Despre Dragoste sau Divinitate(a din om)
Dumnezeu a fost atât de îndrăgostit când a creat Lumea! Antidotul perfect la nimic este iubirea. Vindecarea de uitare tot prin iubire se obţine. Şi de frică tot prin iubire se scapă. Şi de
abrupt
păsării îi luceau ochii un foc din alte lumi prin rețele se propaga am strâns-o la piept i-am simțit inima pe-a mea străpungând-o (această tandrețe letală infinită) am plâns cu
lumea din adâncuri
acolo copilul și-ar fi atârnat coarda cu mânere trandafirii și-ar fi mângâiat, închipuiți, ursuleții cu degete de grădinar ar fi intuit viitoarele semințe nepervertibile departe de cădere ar
obstinație
acolo-mi place să cred: e marea! și cei câțiva pescăruși tineri rămași de la facere de parcă și-ar fi propriii fii propria legislație când dau cu sufletul să le ating zborul amintirea
parcă
mirosea a porumb copt eram acasă! timpul era al nostru oricând pasărea putea să lase ploile să-i cadă din cioc odată cu firișoarele verzi de viață din care își încropea anotimp de
Termeni (religioși) moșteniți vs împrumutați (din slava bisericească): sec vs post
Lat. siccus (3) „qui a soif”, „maigre, décharné” , „ferme” (Ern.-Meillet 2001: 623) s-a conservat în întreaga arie a Romaniei (v., în acest sens, REW 7897 unde sunt indicate următoarele forme: rom.
înrămat
fiecare dintre noi avem pe cineva într-o ramă cele mai multe – decolorate – se încăpățânează să țină piept timpului dozei fatale de amnezie dar ele păstrează auriul acela partea infimă a
Păcat și greșeală: succintă notă semantică
În textul modern / actual al rugăciunii creștine, păcat apare îndeosebi la plural (cf., de ex., „[…] să-mi dai minte întreagă, […], înfrângerea inimii pentru păcatele mele…”, Rug. 2004: 86; „[...] şi
Termeni creștini de origine latină: ALTAR
În Vechiul Testament, conceptul de ʽaltarʼ , definibil în mod esențial în relație cu acel ʽloc de jertfăʼ este exprimat relativ constant prin termenul mizbeah, un derivat de la zabah „a junghia
dincolo
lumea era un teren minat era chestiune de șansă de noroc chior să-ți iei ce era al tău deși nimeni în ruptul capului nu te-ar fi identificat vreodată proprietar cu acte în regulă și-atunci
(Mie. De ziua mea!)
După toate probabilitățile, viața continua sa curga. Nu se oprise vreodată. Nimeni nu-mi făcuse vreun anestezic, nu mă ispitise cu vreun sedativ. Existam, se pare, lucid, cu toate consecințele
Paradigme livrești… „paradoxale”: Iubirea (vs. ura)
Verbele circumscrise paradigmei ‘iubirii’ – verbe psihologice de stare (cf. a iubi, a îndrăgi, a plăcea, a adora, a diviniza, a idolatriza, a venera ş.a.) – pot fi considerate intrinsec pozitive (v.,
Despre Imaginaţie şi Normalitate. Despre Iubire!
Azi, mai mult ca oricând, într-o existenţă (la prima vedere, brusc) alegorizată, omul va trebui, chiar va fi constrâns să facă supremul efort, suprema probă de imaginaţie, pentru a vedea
(Non)specificitatea tiparelor propoziționale cu DE CE
Cel puțin la prima vedere, am putea vorbi despre particularizarea structurilor conectoare care introduc o completivă prepoziţională prin faptul că acestea sunt precedate, într-o serie de cazuri, de
În faţa Iubirii. Reflecţii minore (****)
Forţa reală a unui om se măsoară în intensitatea iubirii pe care este capabil să o stârnească la cei din jur; este ceea ce, în termeni obişnuiţi, este desemnat prin acel „a şti să te faci iubit”. Dar
hocuc-pocus-preparatus
eu o să stau cuminte o să fiu de acord cu toanele mulţimii cu nervii ei o să-mi cenzurez apucăturile de originalitate cum s-ar spune în limbaj străbun: o să mă dau naibii odată pe
Marea Iubire
Marea Iubire nu se va petrece niciodată în ilegalitate. Ea îşi va purta cu sine propria constituţie, la care nici Dumnezeu nu va avea minimul amendament. Marea Iubire este UNICĂ!
În faţa Iubirii. Reflecţii minore (**)
A trăda şi a fi iertat! A te ruşina cu desfrânarea ta! A trăi „pedeapsa” dragostei nesfârşite cu care cel păgubit îţi răspunde. Unica sa replică! Iată culmea „marinimiei”! A „aristocraţiei”! Graal-ul
În faţa Iubirii. Reflecţii minore (*)
În ecuaţia dragostei dintre un bărbat şi o femeie [sau dintre o femeie şi un bărbat] mila nu are ce căuta! Ce-i drept, a compătimi nu este exclus la modul absolut. Dar! Poţi s-o compătimeşti sau
În faţa Iubirii. Reflecţii minore
Păcătosul înrăit se va consola întotdeauna autosugestionându-se / impunându-şi să creadă / să fie convins că nesfârşitele sale căderi în desfrâu nu sunt altceva decât calea „regală” către înălţare,
Adăpostul
Numai flerul unui artist desăvârșit – în ultimă instanță, Sufletistul Empatic prin excelență – ar fi putut deschide ușa aceea. Chiar și așa, realitatea se lăsase dezvelită doar parțial (așa cum vezi
