Despre Imaginaţie şi Normalitate. Despre Iubire!

Azi, mai mult ca oricând, într-o existenţă (la prima vedere, brusc) alegorizată, omul va trebui, chiar va fi constrâns să facă supremul efort, suprema probă de imaginaţie, pentru a vedea Normalitatea. Acele date apte să restabilească justa măsură, Întoarcerea la Habitat. În acest context, orice scenariu SF, horror, gotic, decadent etc. nu se va dovedi a fi nimic altceva decât un derizoriu loc comun, el nemaifiind susceptibil de a fi pus în relaţie cu originalitatea, în niciun caz cu mântuirea! Ba mai mult, astfel de posibile scenarii ar constitui trambulina sigură = definitivă spre neant. Suntem chemaţi, de fapt suntem somaţi să redescoperim acea realitate desconsiderată şi bagatelizată în „normalitatea” ei „ştearsă”, „plictisitoare de moarte”, realitate pe care, fără a sta prea mult pe gânduri, am substituit-o, mai exact am vândut-o – în [NE]virtutea unui pact pe cât de facil, pe atât de pierzător! – primului gând anapoda ce ne-a putut traversa imboldurile de zei din ceară. Înţelepciunea supremă va fi aceea de a găsi, în toată fiinţa-noastră-cea-de-azi-aşa-de-zdruncinată, acele resorturi intime de religiozitate în măsură să ne confere sinceritatea deplină a actului pocăinţei, ca unic act izbăvitor, în realitate singurul valabil. Ca de fiecare dată, totul este simplu şi frumos, întrucât se „reduce” la Iubire!