obstinație

acolo-mi place să cred: e marea! și cei câțiva pescăruși tineri rămași de la facere de parcă și-ar fi propriii fii propria legislație când dau cu sufletul să le ating zborul amintirea aceasta de mine memento-ul iubirii aproapelui acolo-mi place să cred: e vântul! parfumul îngreunat al timpului târându-și nimicnicia să devină eternitate în scorburile dense ale feminității cuiva acolo e chiar starea dintr-o după-amiază de marți oarecare... acolo sunt doar zidurile! abandonul omului luându-se repede cu altceva acest anotimp rătăcit pe o pagină nenumerotată dintr-o carte adâncimea de nimeni vreodată măsurată albul lor ce-mi zgândăre puțina imaginație pripășită în lumea contururilor mult prea exacte când eretică cer validarea constituției altfel acolo mă încăpățânez să cred: e marea! și cei câțiva pescăruși tineri rămași de la facere! îmi ies din ziduri ca să-ți fiu aproape