Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

În faţa Iubirii. Reflecţii minore (****)

1 min lectură·
Mediu
Forţa reală a unui om se măsoară în intensitatea iubirii pe care este capabil să o stârnească la cei din jur; este ceea ce, în termeni obişnuiţi, este desemnat prin acel „a şti să te faci iubit”. Dar nu atât a şti, cât A PUTEA! A putea nu implică însă neapărat un program oficial(izat), nici atât o doctrină, ci numai încredinţarea fără de reţineri Omului din tine, aşa cum l-a zidit (= l-a vrut) Dumnezeu. La antipod, slăbiciunea va avea drept barometru o intensitate în arie negativă, în acest context sentimentele iscate semenilor nedepăşind în mod constant stadiul de ură şi, mai ales, de indiferenţă. În disperare de cauză, exponenţii acestui din urmă tipar afectiv ar putea încerca o „redresare”, recurgând la strategia „iubirii cu de-a sila”. Tot ceea ce vor obţine însă nu va fi decât o coborâre jalnică definitivă în grota neputinţei, în fapt expresia desăvârşită a nimicniciei lor.
001.191
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
151
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Daniela Luminita Teleoaca. “În faţa Iubirii. Reflecţii minore (****).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/jurnal/14144194/in-fata-iubirii-reflectii-minore

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.