implacabil

îi venea bine pământului așa împroșcat cu roșul roiului de flori ce nu contenea să sosească dinspre tine în acest început de iunie ca-ntr-un sfârșit când culorile se amestecă până la a se face una una cu timpul irespirabil în adâncul căruia ca-n lăuntrul unui chit împingi ziduri să găsești puțina imaginație dramul de iubire apt să absolve îi ședea bine pământului această pată de culoare pe care, atât de poeți, savanții s-au grăbit s-o decreteze: „unica stare!” numai tu ți-ai privit florile căzătura lor peste care-mi pluteau necruțători ochii nu știu dacă ai rostit legământ tot ce simțeam erau pașii mei adulmecând sadic-masochist pata de culoare.