lumea din adâncuri

acolo copilul și-ar fi atârnat coarda cu mânere trandafirii și-ar fi mângâiat, închipuiți, ursuleții cu degete de grădinar ar fi intuit viitoarele semințe nepervertibile departe de cădere ar fi alunecat prin fața instanței oamenilor mari el ar fi trecut ca o libelulă ca un fluture ca un copil! zadarnic aproape ei ar fi întors capetele încercând să ghicească numele parfumului ce le intersecta vanitățile el ar fi zburdat ar fi zburdat lăsând un fel de semne numai păsărilor numai cerului accesibile cu aroma obrajilor înveliți în catifea copilărește și-ar fi atins genunchii ar fi savurat „clipa aceea” egală cu veșnicia din nou și-ar fi pus aceeași dorință poate în alte cuvinte formulată ar fi simulat existența șotronului aripile de sub pământuri ale copacului ar fi scâncit ar fi dat să vorbească ar fi povestit: căci totul nu era decât o poveste! și noi așa de mari așa de nu știu cum am fi cedat gestului său uriaș de a ne pune împreună inimile