ce iarnă aici la ușa noastră mică!

„Bezna” își exercită „travalii neîntrerupte, fără sens” a întunecimii, ca o „jivină amnezică- instinctuală” în care se încuibă neantul și tenebrele, și naște o „cotropitoare absență”, ca un gol sepulcral, angoasant.
„Câte consternări de îngeri” bulversează ființa dezamăgită de impasibilitatea celestului, care a deschis supapele cerului, pentru a se prăvăli peste pământ o ninsoare consistentă și agresivă.

... intr-o prima instanta, da, iarna ar aparea in ipostaza ei mai putin pozitiva, agresiva, insa, intr-un plan mai de profunzime, iarna este, de fapt,... binecuvantare (fulgii= intermediari intre cer si pamant, intre om si Dumnezeu). Ea (iarna, binecuvantarea) nu poate insa patrunde in casele/ inimile celor care isi fac din orgolii, reticente, travalii sterile orientate egoist etc. codul etic/ modus-ul vivendi suprem. Iarna, in speta zapada (conotata pozitiv, ea venind de la Dumnezeu, o zapada naiva = zapada in puritatea ei desavarsita, primordiala), ramane, in cazul de fata, la usa celor doi (o usa mica, semn al derizoriului lor existential, prin opozitie cu "ditamai zapada", semn al infinitului celest/ divin). Zidul abrupt se ridica implacabil din sentimentele atat de... imperfecte ale protagonistilor povestii, consterneaza ingerii, iar celor doi condamnati de propriile limite (deci, nu e vina lui... Dumnezeu!)nu le ramane decat sa exclame: "Ce straniu mai ninge prin geamul opac", pt ca, de fapt, ei nu triaesc plinatatea sentimentului zapezii naive, ci doar angoasele unui spatiu ingust in care s-au inchis ermetic prin propria voie/ liber-arbitru. E povestea multora dintre noi, desi nu recunoastem, cel mai adesea!!

MULTUMIRI!!!