Poezii

cu picioarele rumene ușor înverzite de la cântecul ierburilor al lăcustelor ea cobora mai mult luneca mirosind a arsul cuptorului niciodată nepregătit cu trupul împlinit femeie a

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

5

aici oamenii în salopetă nu s-au oprit niciodată vuietul lopeților se amestecă în zumzetul atât de familiar al lăcustelor sudoarea scrie câte o poveste pentru fiecare ne adună apoi la un loc/

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

2

era copil nu se grăbea să crească cât despre cuvinte... gângurea înțelesuri gesticula coptul merilor bălăngănitul muzical pe o mare ca într-o viață din când în când își rezema ochii plânsul

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

lumea în care tramvaiele nu acoperă glasul omului de-abia te-ai trezit și nerăbdarea deschide subit lacăte un clopot înmiresmează locul și timpul se dilată ne facem pașii mici șederea cât

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

a privi straniu nu deținea vreo putere amplă să se opună grelei căderi a pleoapelor acestui poem ce se scria pe furiș sub văzul orbilor cumva din scâncetul sugrumat al corabiei al locatarilor ei

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

4

Și noi tot aprindem luminile. Nu înțelegem de unde atâta ceață? Și cum de-am ajuns să bâjbâim prin locuri atât de cunoscute, din noi înșine nu prea de mult desprinse? Cineva ne-a smuls pesemne

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

acești 2 mari nebuni invizibili în adevărul lor lumii de afară mult prea concrete așa de normale cu mâini sigure ducându-și la gură friptura într-o noapte de cumpănă atunci când se fac

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

și-n această benignă isterie adolescentină uităm de lume! ignorăm propriile migrene, golul din capul pieptului, seceta, nesfârșitele generații de fluturi ce-și lovesc aripile în lăuntrul nostru

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

viața noastră se scurgea aici în această încăpere amplă în care altcândva ar fi avut loc și copacii... nu doar să crească după toate probabilitățile eram vecini... poate mai mult dar cum ne mai

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

așa că m-am aruncat în largul miriștii ca într-o viață... cât de primitoare? mi-am păstrat zâmbetul de capetele albe am ținut lăcustele... șerpii sâsâindu-mi numele din lipsa lor de poveste

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

nu ai coborât la poalele dealului (păsările se pitulau printre ierburi lipsă) nu ai făcut semnul nu te-am auzit ceaiul se răcea în tăcere se umpleau păduri de specii suspecte: nu mă

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

1

aș fi luat timpul pescărușilor ochii lor ampli acoperind cerul zămislind o masă și o casă în goliciunea prea puțin primitoare a sferelor felul în care mă identificau pe mine... mică prometee

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

2

aș fi vrut ca viața noastră să fi crescut altfel... aici în târgușorul ăsta uitat în care nu s-a întâmplat niciodată nimic... nu se va...?! noi am fi fost întâmplarea! am rămâne! cu mersul

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

2

dar poate că noi ne întâlnisem cândva demult cel mai probabil la facerea lumilor de aia poate rămâneam pentru tine unica femeie... singura adevărată de aia poate ar fi trebuit să rămâi pentru

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

începeam și azi cu aceeași oboseală aceeași teamă estompa contururile trecerile noastre spre un capăt cu sens al zilei plânsul era la fel de sugrumat nu știu dacă ne rușinam dacă ne

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

rămânea marea asta o lume care primejdios începea nu părea a vrea să se sfârșească un țipăt multiplicat mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit și inima pe punctul de a se

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

2

să ud în continuare floarea de care tu trebuiseși să te desparți așa pe nepusă masă cum vine un fulger într-un cer fără urme de ploaie... de nimic să-ți pun cuvintele mele rămăsesem felul

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

asta e poate tot ce pot spune cu adevărat și atunci ar trebui aici să mă opresc înainte de a forța cuvintele altceva să aducă pe lume chestii fardate numai să dea bine să inducă în eroare pe

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

1

... în această lume? cu ochii mei cafenii și nuanțele lor infinite ascunzând cântece leagănul lucrurilor sfârșite de la început necontenit luând-o... de la începuuut... eu ridicându-mă în fața

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

2

totul părea suportabil chiar frumos... irezistibil și iată-ne echipați cu nuanțe și mimici care mai de care abandonându-ne pocnetului inimilor mici păsări care încă n-au înțeles... nu vor

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

2

pescărușii ăștia care exersează zborul ca o frânghie liberă în fața instanței cerului frică bătrână ascunsă neuitată vie deasupra imaginatelor mări repetă începutul... poticnelile... marile

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

2

calea asta îndepărtată de la noi până la noi când vorbim (cel puțin asta credem) și marea estompează mai toate detaliile de la frica mea de enunțurile fără cuvânt de toate jivinele astea

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

2

ploaia aceea prin gloanțele căreia trebuia noi să ne strecurăm să ne lăsăm strecurați 2 copii zgomotoși ai nimănui niciodată cumințiți devreme ... să ne așezăm mai apoi la un capăt reciproc

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0

omul ăsta așa de simplu aproape insignifiant care trece... trece singur prin mulțimile vanitoase ale celorlalți nimeni nu bagă de seamă decât cel mult pălăria jerpelită un chip asimetric mâinile

DTDaniela Luminita Teleoaca

0

0