Poezie
de unde venisem eu
1 min lectură·
Mediu
... în această lume?
cu ochii mei cafenii și nuanțele lor infinite
ascunzând cântece leagănul lucrurilor sfârșite
de la început necontenit luând-o... de la începuuut...
eu ridicându-mă în fața oglinzii eu coborându-mă
cât să trec... să mă strecor... când miile de vietăți șușotesc... îmi dau nume... fără să mă poată ghici pe de-a-ntregul
eu cu grimasa strămoașelor mele
de ele instinctual purtată
fără vreun semn de întrebare anume
în dimineți cu ape multe și miros de leșie
când și-au pierdut virginitatea... ceva din ele însele
s-au redescoperit!
sălbatice inaccesibile pe cale poate
de a se domestici... de a lăsa urme...
în serile cu secetă și turme ostoindu-și destinul
în iluzoria potecă a unei câmpii... a unui nume
înaintea bărbatului lor... purtându-și grimasa
icnetul înspre viață: cât o fi să fie!
sfios, aproape (ne)vinovat mascându-și semnul
încropind un petic un cuvânt pentru altceva...
până când am venit eu!
am lăsat vederii
liniștea lor neliniștită ochii de codană
mărindu-se cu fiecare înțeles
privirea în centrul prăpastiei
fiorul cârdurilor de păsări impregnându-mi umerii
cu dorul lor de ducă... cu statornicia...
acum, când miile de vietăți șușotesc... îmi dau nume...
fără să mă poată ghici pe de-a-ntregul...
021.828
0
Pătrundem în „această lume” asimilând actualitatea legându-ne individualitatea de socializare.