Poezie
lumea o făcuse
1 min lectură·
Mediu
a privi straniu
nu deținea vreo putere amplă să se opună
grelei căderi a pleoapelor
acestui poem ce se scria pe furiș sub văzul orbilor
cumva din scâncetul sugrumat al corabiei
al locatarilor ei ce se împărtășeau din nimic
ca din aluat
(nu-i cunoștea propriu-zis)
vai vouă! – se abținuse un filosof
când timpul ca o apă rotindu-se impregnase articulațiile
pașii prințesei devenite subit înțeleaptă
(orice estetică învăța lecția smeririi, a înălțării altfel)
privirea i se scurgea
asemenea unui râu al cărui curs nu îl ghicise vreodată
omul
aproapele
ce era el...
un vertij aproape benign îi subjuga tandru-hotărât cuvintele
!era frumoasă! – ar fi putut țipa unul... altul
atât de feminină în această deposedare uriașă
venită de undeva dintr-un destin
poate felul în care își păstra irisul
perfect perpendicular pe acea revărsare din adâncuri din prăpastie
își potolea frica dându-i o floare de cais o bucată de biscuit cu gem
un ceva
lumea o făcuse
a SE privi straniu
cine știe?!
o ipostază banală fără prea multe implicații dramatice
și această vreme căscându-și gurile
să înghită
ea rămânea frumoasă...
041.510
0
Îmi place frângerea și curgerea revelațiilor tale...