Poezie
Mama era Dumnezeul meu
1 min lectură·
Mediu
așa că m-am aruncat în largul miriștii
ca într-o viață... cât de primitoare?
mi-am păstrat zâmbetul
de capetele albe am ținut
lăcustele... șerpii sâsâindu-mi numele
din lipsa lor de poveste i-am ademenit
spre locul fantastic unde mușcătura
nu moare
m-am îndepărtat m-am îndepărtat...
testându-mi limitele
felul în care îmi puteam face invizibil trupul... durerea
cu bagajul minuscul... mică dumnezee
a spicelor arse și-a mâinilor ridicate
a oamenilor mai ales cărându-și tristețile
singurătatea drumului fără de cireși
până în locul ăla m-am îndepărtat acolo unde lovitura tunului
face scrum îngerii ochii păpușilor... ai copiilor
dar Mama era Dumnezeul meu
nici măcar n-am simțit
când
am
m
u
r
i
t.
001.508
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 109
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “Mama era Dumnezeul meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14161073/mama-era-dumnezeul-meuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.