pe tine te-a iubit vreodată cineva?

viața noastră se scurgea aici

în această încăpere amplă în care altcândva

ar fi avut loc și copacii... nu doar să crească

după toate probabilitățile eram vecini... poate mai mult

dar cum ne mai perindam noi unii pe lângă alții

fără să ne fi văzut fără măcar să ne fi simțit!

(un copil făcea tumbe alte chestii de păcălit. starea aia prelungă ce nu se termină cu miracol)

îmbrățișează-mă! – s-a trezit implorând ea... sau poate într-un impuls

el ei i s-a destăinuit

vreau să mă îmbrățișezi! – și-a articulat dorul cineva aproape de sfârșit

fantomatice, degetele au izbit vidul

miile de păsări încurcate printre răsuflările oamenilor

au căzut atât de extenuați

când hergheliile își slobozeau cârlanii

puștiul atingea în leagănul său partea nevăzută a lucrurilor

asta de nu cumva robii își dumicau lanțurile

sub privirile înmărmurite ale sfinților

trebuia să-ți primesc sărutul

rotindu-mi sufletul să cuprind

locul ăla de departe de unde

se tot întreba Dumnezeu:

e iubire au moarte?

și atunci copilul

își pune mâini de uriaș

îmbrățișează, bătrân, primul om

strângând la inimă

singurătatea întreagă a lumii.