Pe un deal plin cu maci (versiune revăzută)
Sunt mică. Mică rău de tot. Chit că am cu 5 ani, 3 luni și cinșpe zile mai mult decât alții: cred cu ardoaree că tot ce zboară se mănâncă: în ruptul capului n-ar putea vreun cineva să mă convingă de
DTDaniela Luminita TeleoacaInvazii
Insidios fumul țigării tale își făcea loc, își cerea drepturile. Pe nevăzute, pe nesimțite, parfumul părului meu găzduia infinitele stări fumurii. Cel mai probabil venea decembrie și pământul își
DTDaniela Luminita Teleoaca„Lingudraglinguuuu....!”
Arșița ștergea granițele dintre cuvinte, dintre vietăți, dintre noi și pământ, dintre pământ și cer... Ștergea cuvinte. Așeza altele, altceva în locul lor. Ulița era teatrul bătăliilor decisive. Atât
DTDaniela Luminita TeleoacaFlorența
La început voi fi privit-o puțin altfel. Dornică să explorez fiecare detaliu, îmi voi fi reprimat pornirea în ochii celorlalți, în ochii mei. Căci – înțelesesem eu suficient de devreme – omul trebuia
DTDaniela Luminita TeleoacaDespre adevărata stare a lucrurilor
Tata n-o înșelase niciodată pe mama. Mama nici atât. Mai auzeam noi câteodată prin casă vorbindu-se de câte o „fustă”. Fusta era dintotdeauna, rămânea acel „obiect de îmbrăcăminte femeiască, care
DTDaniela Luminita TeleoacaAnotimpurile
Și-atunci am trăit toamna repede. Chit că nimeni nu mai zărise picior de ea! Ne-am zis: mai bine acum decât niciodată! Era ca și cum cineva din adâncuri ne-ar fi somat: blând, ademenitor, părintește.
DTDaniela Luminita TeleoacaToamna
O iubea! În puterea nopții de noiembrie. Când vietățile domestice de mult și-au dat mâna cu tărâmul liniștii, al încremenirii. Numai ea face pădurea să-și amâne somnul, rând pe rând ia copacii, le
DTDaniela Luminita TeleoacaFantasme
Mama! Habar nu avea ea pe unde trebăluiam eu cu gândul! Cât de departe sau – cine știe?! – cât de aproape eram când ea mă simțea, mă vedea exact lângă ea, acolo în preajma unei măsuțe cu pătrunjel
DTDaniela Luminita Teleoaca... și cine zicea că -isme-le nu mai sunt la modă?!
Îl chema béju sau bejú – dracu știe cum se va fi accentuat?! Că lumea vorbea cu gura închisă, legată la ochi fedeleș: să nu ne audă să nu ne audă...! Și-și pocnea cuvintele, să stea naibii acolo la
DTDaniela Luminita TeleoacaVenea Paștele
Niciodată Nora nu i se păruse așa de – ufff! cum să-i zică?! − așa de frumoasă! Ba nu! Așa de luminoasă! Mțțțț....mțțțț, nununu..., în mod cert nu de asta era vorba sau poate că da, de „asta” și de
DTDaniela Luminita TeleoacaAlfabet(ar)
Când am învățat să-l fac pe G eram la bunici, în cealaltă parte a satului, ca-ntr-o altă parte a vremii... Venea toamna și, atât de albe, gâștele încă se încumetau să dea cu ciocul în mugurii
DTDaniela Luminita TeleoacaPost-
Se uita cu scârbă la femeia – sau ce va fi fost aia – din fața lui, mai mult din spatele, cel mult dintr-o laterală. Una total inofensivă. Și-ar fi pocnit-o dacă un gând tâmp din vremuri imemoriale,
DTDaniela Luminita TeleoacaLumea printr-un cristal uriaș
Nu știu dacă pe mama o dureau ridurile. Dacă la fel de des zăbovea în oglinzi, insista insista, repede se făcea nevăzută. Și când, întâmplător, își petrecea degetele, un foc simțea? O ploaie
DTDaniela Luminita TeleoacaMihai
Cu fața lui mult prea rotundă și urme de vărsat... Îngândurată... îngândurată... Cu niște petice în loc de vorbe, în frica-i uriașă aciuată-n adâncuri, această stare ca o câmpie fără de liman, cât
DTDaniela Luminita TeleoacaÎntre
Mama, nu scrisese ea vreodată cu cerneală! Pesemne se așezase la o masă, la masa ei, atunci când resursele așa de precare ale omenirii se epuizaseră, trecuseră, poate, în altceva... Dar sângele Mamei
DTDaniela Luminita TeleoacaTrandafiriu argintat
Imediat după Anul Nou Mama adusese Acasă un disc cu Naarghita. Îi abandonasem trupul pe o masă oarecare. Luasem cu mine doar esențialul: strălucirea aceea bizară a unui ten catifelat de naarghită,
DTDaniela Luminita TeleoacaRevelion
Nu avusesem eu nevoie de vreo înscriere în scheme predefinite. Nu stătusem să despic firul în patru, nici să mă întreb: ei bine, dar... restul? Și asta nu pentru că aș fi fost vanitoasă închipuită
DTDaniela Luminita TeleoacaAjun
Ca atunci când (... decizi tu..., altcineva a optat în locul tău?!) nu mai scrii despre păsări. Și ele își continuă conștiincioase încă o vreme zborul, se fac a nu-ți vedea trădarea, absențele tot
DTDaniela Luminita TeleoacaApidermin
Mama, nu avusese ea vreodată pretenții prea mari. Se mulțumea cu atât de puțin. Nu, nu era mediocră, ba dimpotrivă! Nu despica firul în patru, deși – băgam eu mâna în foc – avea minte de detectiv! Nu
DTDaniela Luminita TeleoacaStigmate
Ea trebuise să fie urâtă, aproape hâdă. Să-și poarte hidoșenia drept carte de identitate. Asemenea unei răni care nu se închide ea vreodată. Lumea să-și dea coate. Nimeni să n-o audă. Unul altuia
DTDaniela Luminita TeleoacaSunt și zile din astea...
... în care te-ntrebi cât te vor mai ține cuvintele, .... de ce o să te agăți cât vei rămâne tu cu tine?! Și ce vei face când, dând să plângi, nu-ți vei aminti plânsul, starea prin care îți cereai
DTDaniela Luminita TeleoacaMiniaturi
Printre multe altele, mă fascina la mama darul ei de a pune ordine-n toate, felul în care, pierduți fiind noi – eu și tata – ea zicea și se făcea! Odată mama a împins îndărăt haosul cu stilul ei
DTDaniela Luminita TeleoacaLiliana
[ce zi e mâine? / mâine e duminică! / te întrebi tu / tot tu îți răspunzi / și timpul se face domestic / își înghesuie trupul să încapă: z â m b e ș t i] Ajunge târziu de la Kaufland. Cu
DTDaniela Luminita TeleoacaMama cu oase de sticlă
O vedeam, mai mult o simțeam acolo în adâncul patului ei țintuită. Cu ochii încă păstrând amintirea albastrului, la răstimpuri periculoase lăsându-și privirea către o fereastră: Doamne, ferește, nu
DTDaniela Luminita Teleoaca