devorator

“Singurătatea te adulmecă înfometată” pentru a te înghiți cu totul, te privește “insidios” “cu ochi de șacal” numai atunci când vrei să te descotorosești de ea și să planezi peste social, și atunci când nu te sincronizezi cu ipostazele ei, “crezi că-i amanta perfidă și versată”, cu care eu nu sunt de acord, căci percep solitudinea ca o entitate fidelă și societatea ca o amantă infidelă.
Le stă bine versurilor cu “peruca” expresivității.

... desigur, solitudinea are si aspectele ei pozitive (mai ales pusa in balanta cu aglomeratia/ perfidia sociala, dar si din perspectiva cuiva care este prin natura lui un... solitar). Ce am vrut eu insa sa spun este faptul ca,dusa la extrem, aceasta stare poate degenera in ceva mai putin pozitiv, de pilda in melancolie depresiva (pasarile pe care esti nevoit sa le scoti rand pe rand din inima...), poate chiar depersonalizare (ii lasi... "codul personal, amintirile etc."). Sa recunoastem, cu totii am simtit macar o data aceasta "perfidie" a singuratatii!! Asta pt ca nu suntem, totusi, creati sa existam solitar, avem nevoie de comunicare si, mai ales, de comuniune. Dar, de asemenea, sunt de acord cu ceea ce spui: solitudinea are, fara indoiala, latura ei pozitiva, pe care trebuie sa stim sa o pretuim!

MULTUMIRI!