Daniel Bratu

Corina, multumesc,
mirarea ta o inteleg, vazand ce scrii, ce comentezi, esti generatia grabita, cu hainele imbracate invers, fugi cat metrica picioarelor in maneci si vine cuprinse permite, originala pana in maduva scursa pe foi de secole a oaselor, uitand ce n-a stiut si nu va afla vreodata, cu ochii alunecosi suprafetelor sangerii de bube mai dulci decat fructele toamnei, lesinand in real chiar si la un fir de sange curgand langa-o floare de colt,
ligamente mai sunt chiar destule, dar membr(an)ele umbla prin creiere moi, odata cu vantul, o data, ehei,
„pe fata” nici un „dom`le” curaj n-ar avea sa iti potoleasca de cunoastere setea asa, rupandu-si ex-pliciu`-n supliciu, poate doar gordin si miron, dupa cum singura ne dezvaluisi, printre corturi invizibile intre 2 sau trei sau cate cati vrei mai?
cat despre „anal tour”, vorba ceea, mi-a trecut vremea unor cunoasteri asa de adancite, precum tie folositoare iti pare ca ti-s de frumos, intru „propasirea pe inaltele culmi” ale iaurtului, laptelui sau chiar obrazului gros

P.S.
in boasa
e-o moasa
in gusa-o capusa
la tine, ciudat ca-
`s `n-aceeasi tureatca

jejun?

Ela, Dana, multumesc,
textul e altfel decat mine, se intelege, e si ca mine, dar (auto?)parodie mai mult, limbajul e explicit numai prin ligamentari, un experiment, incluzand sondarea posibilelor tendinte literare (fara varsta, de la „cas la barba sura”) dupa aparitia noii facilitati in site (si nu numai in site), tendinte in care oricine e in pericol sa se cuprinda, atat ca cititor cat si ca autor,
„albastrul”, seninul, e improscat cu verdele insectelor zdrobite de plici, pliciul (de incadrare) actionand insa ca un clei pentru reclama, pentru afis,
„basica kamikaze”, vezica, fantana arteziana, pompa de refulari ale abjectului, in contradictie cu simplitatea („canile de lut”) si sensibilitatea („aripile pleoapelor”),
„trompete de lipici”, cu doua semnificatii, convergente, in final, e izbitura pliciului care atrage atentia, gen trompeta, e si organul suctiunii cerebrale, trompa, directionand si transformand materia cenusie inspre acelasi suvoi (al vezicii),
„arand limbaje” – referinta la castigarea pe nedrept a unui teren de influenta, subcultural si acela,

imi cer scuze pentru „ex-plici-tari”, chiar si asa, partiale, cum sunt, promit ca asa text sau comentariu nicicand sa nu mai fac…

desi uite, acel cuminte „adormi” a adormit posibilii cititori inainte de a-i deschide pagina,
textul asta nu, chiar daca si injurat, se pare ca va fi si citit, ceea ce-i si ne conteaza, pe aici, de fapt

inscrisurile plang revarsari de imagini, in curgere dinspre lichidul ploilor spre fotosinteza reglata “stelelor cazatoare” mai bine (referinta sagalnica la “noi doi si-o umbrela”),
apele repezi care se aduna in cioburi de aer, cochilii – chivot spart, sindromul iluziei, dinspre lucid spre nu, aceeasi curgere, ca un fir,
in urma sunt maluri, e seara zidirii, chipurile “pergament”, golite, ridate, colaj de “umbre”, suporti de leagan – hamac prin inceputuri,
navigabil, destinul pierit undelor, pe langa “cheiul intomnat”

Vlad, multumesc,
eu si Fane Mallarme suntem placut impresionati (mai mult el, desigur, de fapt numai el, ca unul e) ca am reusit sa va placem, daca nu cu totul, macar cu schingiuirile noastre vioi-simbolistic-ermetizate,
ca v-am enervat, asta numai Lu IS Aragon ar putea explica de ce (si, pana la urma, de ce nu?) si modifica structura prozodica gen o calcatura moale una tare, ca oile intoarse cand pe burta, cand pe spinare,
cu “zbatere de noapte” sunt de acord, am si inlocuit, dar versul cu “lacatele multe” nu, pentru ca se insiruie margarite prea frumos, cu altele, lasa ca o sa mai scriu, poate mai inalt mergatoare versuri dese si mai pe potriva gustului matale pe alese

P.S. cum ai chei de limpezis,
ascunzisul ti-e feris
dupa bruma de piezis
sau la ceara-n urdinis?

asternut de versuri cu finete si cautare de sine prin idee,
bun talent si frumos grilaj prozodic, elastic, potrivit pasului poetei, se pare,
maestrul Adim are deja concurenta,
Felicitari, Anda!

La multi ani Florine! si lu` toata familia ta
si lu` poeziile tale minunate in minunatia lor
creasca si-nfloreasca,
numa` bine, da` bine-bine, de-ala deplin

Anda, multumesc,
dar nu,
mai simplu imi e asa,
si poate ca nici nu e ce pare a fi :),
si lu` poezia cu pricina de matale placut
mult, mult, ca prima dintai pe-acisilea

Multumesc lui Adi Cristi si celorlalti, care au facut posibila publicarea textelor mele,
placut surprins de alegere,
multumesc si celor alaturi, asemeni si eu lor, drag

versurile opereaza prin impulsuri de limbaj, din care sentimentul transcende, luxuriant (\"arabescuri fara culori\"..., \"amintiri de santal\"), dirijat de un intelect autonom (\"tusa iluziei\"),
universul oniric este pudrat de incantatii magice (strofa a treia),
eufonie densa, tesand neutru o interioritate fascinanta, in curs de inchidere, eul - vernisaj, anima - reflexie incompleta, in cioburi
transparenta pretioasa a corindonului inlocuita de un ochi de pe amfora, opac, inchis, existand doar pentru a fi privit, nu pentru a deslusi,
sensurile, ingenios dublate si imbinate, ale finalului de text se duc spre inelul inceputului (\"arabescuri uitate\") ca inchidere, de fapt

Ela, multumesc, ai darul fin, inteligent, al patrunderii si deslusirii sensurilor,
umbrele verii scurma aduceri aminte si arunca pietre dinspre ploaie,
dar cine n-a gresit, macar o data, poate nici umbra,
scuze pentru \"muscacioasele\" mele versuri de final (o sa le rup eu dintii, tot \"usor\":)),
sotroanele de creta fug din calea ploii, ultima piatra e viata, undeva pe la tors aruncarea in valuri

Ioan, multumesc,
\"improvizatia\" ta prinde cu har, in 4 chingi, intelesul invartit de mine in 14 roti de lemn, inspirat si eu, la randu-mi, din ce ai scris:

vom fi, pana mana sfintita ne-aduna,
sotroane, inchise in forma de cruce,
calcate de pasii, grabiti a furtuna,
ai vietii ce vine mai mult spre-a se...duce,

Scuze pentru intarzierea raspunsului,
multumesc pentru ca imi acceptati scuzele,
scuze pentru ca mi-am permis sa va multumesc
:)

Daniel, felicitari, bucurie tie si noua,
prin tine versuri ca tusul de sange se scurg,
ingrasand campiile, priveghind macii
in semne de carte,


multumim, Maria, pentru minunatul gest al scrierii

Bogdan, multumesc,
replica ta e foarte reusita, are si poanta, e legata,
cu putin retus pe la prozodie ar putea intra mandra si pe pagina principala,
multam inca o data,
zambet in pragul ploilor de toamna :)

Ioan, multumesc, sonetul a fost scris rapid, in cateva minute, el a „curs”, izvor dintr-o stare, fara „cautari”, fara „pretentii”, asa cum socot ca se si cuvenea,
„spira” este portiune de arc temporal, strangerea, comprimarea odata cu varsta, oasele umane ca o spira, in incovoiere,
„și lumpenul tainic, de glod, e risipa” – aceeasi presiune, materializata, glodul de „lumpen”-„haimana” al vremurilor anuland sfintenia gesturilor simple („lăsându-i în urmă, din crucea lor bună,”), imaginea e in cadru, nu din necesitati prozodice, in consecinta,
sclipire de ochi avizat, comentariul tau, inca o data multumesc, onorat

Ioana, multumesc,chiar daca stilurile se schimba, exista un fond comun, usor detectabil, chiar si la distanta de varste ale receptarii,
ma bucura prezenta ta aici, e semn ca taramul de basm al iubirii celor care dau si intretin viata nu e pustiit inca de veacurile noi ale desprinderilor grabite,

Dana, multumesc, cuvintele tale sunt suprapunere fireasca de unde si petale, soapte ale intelesului deplin, trait intr-o veghe de izvoare, pe rand cuibul mainilor suflet in paza luminilor, lumanari palpaind

versuri cu “frigul in atrii”, inghetul blocand cai de intoarcere, neplecand, nimic nu mai vine (“pustiu in vene”),
pas larg, usor inflexibil in ton, ritmul valet supus, slujind la castelul de stare al textului,
tristete – repros, tendinta de expresionism fonic, (acel “vesperale”, trecand peste sensul cuvantului in sine, de inserare, de final, induce si intelesul de “viesperale” – citit cu un anumit accent, desigur:), povestea interiorului acoperind lumile din jur, frant si infrant, revarsat
“arcadele-semiinchideri” – porti dintre sine si exterior in curs de prabusire,
“distantele…fisurate” – drumurile, caile de legatura cu lumea, gata de rupere,
ideea exista, totul are sens, numai ochi sa fie, nu rotund de ceafa

remarcabil: “întorc ezitări cu jumătăți de riduri”, “trec de la cald la impresii de nonculoare”

P.S. Candva, exista un Forum al site-ului, unde se puteau exprima cereri de ridicare/coborare de nivel,
acum, in lipsa acestei optiuni (conform Regulamentului poezie.ro, singura), imi exprim si eu parerea aici, gresind, poate, ca si Maria, ca Bogdan, cu activitate in site de mai bine de doi ani, a atins un “nivel de credibilitate” superior celui trecut, in saculetul poverii de puncte, in dreptul sau.
Oricum, daca demersul Mariei a fost mai putin inspirat, atacul furibund al lui Mihai Barsan, (probabil un membru remarcabil, si dumnealui, dar de care n-am auzit, cred ca nici dumnealui de mine, sa ne fie de bine si la vara cald), la adresa Mariei, atac ce nu are nici o legatura cu textul din pagina supus comentariilor, este incalificabil, exemplu cras de “in afara subiectului”.

Ela, multumesc,
comentariile tale canta, se infasoara textului, “chei sol” pe portativ,
ritmurile chiar asta sugereaza, piruetele, mai ales spre fiecare final de vers,
ca forma e shakespearian sonetul, ca fond mai putin, asa e,
ultimele doua versuri sunt cele de plecare, aici, temelia, pornite si ele dintr-un refren ascultat demult (“te-am iubit prea mult/ca sa pot s-ascult/glasul care m-avertiza” – Alexandru Andries),
titlul, da, a mai fost criticat si inclin sa cred ca pe buna dreptate, poate ca e prea “ghidus” pentru continut,
“semnele tale de carte” sunt esente de biblioteci,
multumesc inca o data,

drag si el,
Daniel

Elia, multumesc,
ai inteles tot foarte bine, nu altfel, starea si imaginile pe care le-am vrut transmise in ce ai scris tu se regasesc, intr-un buchet armonios de sensibilitate si finete

initial am vrut sa asez textul la \"personale\", am socotit apoi ca trairea de aici nu e singulara, comentariul tau mi-a confirmat justetea alegerii,
inca o data multumesc

Bogdan, multumesc,
asa e, ritmul ala rastit, cuvintele rupte, bruscate, liniile frante, unghiurile drepte, ca o intoarcere catre instinct, fara prelucrari, fara slefuiri,
da, e buna observatia cu notele muzicale, cu distihul ca refren,

Dana, multumesc,
primul impuls a fost sa-l pun la personale, nu pentru ca s-ar fi suprapus intim structurii mele, ci pentru ca era mai mult experiment si mai putin poezie, tu m-ai oprit, da, si ai avut dreptate, inca o data,
nu condamn acel mod de a fi, doar incerc sa-mi imaginez autoironic daca, vreodata, as putea sa joc un asemenea rol

Ioana Veronica, multumesc,
ma bucur ca stii sa apreciezi,
curajul din mine e Penes Curcanul schiopatand in ritm de hip-hop spre Vaslui, impingand cu cercul experimentul,
bine ca n-a sfarsit prost, el fiind un experiment \"dastept\" de nu se poate, ceea ce ne dorim si noua( daca se poate, desigur, multumim Dumnezeu!),
in brandenburguri de vamesa iute alergatoare, granita e ata subtire, ca ochii mici si galbeni cand se-nchid sa vada pe de sus si pe departe,
acelasi respect,
si totusi
exista...:))

Adrian, multumesc,
asa e, incerc, experimentez, ca intr-un infinit mic, inca nu reusesc pe cat as vrea, scriu, sterg, modific,
tablou de iarna, cu foc viu, poate imaginar, nimeni va stii, eu mai putin de-atat,
rana deschisa, rana serpilor invartitori, din care corbii sorb imagini, vapaia, totul in interior, suferinta plecarilor,
paunii, da, orgoliul literar, lumina,
inconfundabil si comentariul tau, poarta cu muguri exegetici de clasa, talent,
onorat

Monica, multumesc,
e minunat versul acela, dar de prezenta si privirea ta, minunate ele, de la inceput,
sonetul respecta regulile prozodice, am accentuat insa latura auto-ironico-melo-dramatica
d`antart - parodiere a unei parti dintr-o expresie de demult, eh, ou sont les neiges, cine mai stie...

Dana, multumesc, da, e mai mult un dans - \"d`antart vals\" era sa scriu titlul, de la inceput, cred ca il voi modifica in sensul asta,
e un vals cu pasi pierduti in zapezi, cu sensuri sub fiecare urma, din urma venind

drag de voi,
Daniel

Andu, multumesc,
textul e experimental, scris dupa ce, ascultand o anume melodie hip-hop in timp ce in creier imi zanganea un ritm de sonet cu 12 silabe in vers, am observat ca se suprapun, ca ritm, cumva,
e o prelevare ironica, un joc de rol,
la „faza cu Barbosu`” ai dreptate, insa e special pusa asa, tocmai pentru a reda modul lor de ritmare si accent, se poate citi si in alt mod, ca sa bata, nu sa scartaie, plus ca, ultimul vers fiind, din catren, se rupe, tocmai pentru a trece spre ritmarea distihului,
drag si el,
Daniel