Șotron pe lanț

vin militari pe care doar luna ii stie
cu capete tuguiate precum un ou
si-n seri de august ei beau razachie
si la protap se frige un bou

un copilandru ramas mai la urma
cu ochii mici si tare vicleni
se face ca fluiera, ca la o turma
pandind la boutul rumen

si simte cum foamea-l apasa, ehei!
stomacu-i se strange perfid, agasant
vin brumariu este, numai sa tot bei
se-mbata toti militarii din acel desant

in noaptea senina cand toti dorm inca
s-apuca baietul si boul-l mananca

Dane, mi-am permis sa vin cu un fel de contra ritmata la poema ta.

Bogdan, multumesc,
replica ta e foarte reusita, are si poanta, e legata,
cu putin retus pe la prozodie ar putea intra mandra si pe pagina principala,
multam inca o data,
zambet in pragul ploilor de toamna :)

Sonet cu subtitlul ales în joc de cuvinte ce continuă ideea din titlu ca un adagio, neîncătușând libertatea expresiei în definitivul sensurilor.
14 întâmplări stranii, în sensul de \"inquiètante etrangeté\" - acea neliniștitoare stranietate, familiară tototdată - îmi par versurile tale de astăzi, purtând un pas sau doi al figurilor de stil pe muzica unor mandoline abia auzibile în nocturnă, pe sub balconul imaginar sau imaginat deasupra șotronului, acolo unde \"vin raze pe care doar luna le urcă\".
Îndeosebi remarc alăturările: \"pasul blănit în zvâcnirea secretă\", \"e rost potrivirii cu ochi prin perete\", \"și iarba simțim cum ne iese din fire\", \"cu fumul furtunii pe-alee, vii încă\"... De le-aș așterne unul după altul, aceste versuri ar crea un mic poem de sine stătător.
Ajungând la final, am rămas ușor \"mușcată\" de ploaia de sensuri lăsate de tine în doar două versuri:

\"în lanț de șotroane, cât ploaia ne latră,
murim, primind viața ca ultimă piatră\"

E rost de toamnă, când șotronul vieții se joacă în doi, pe rând. Niciodată mai mult decât aruncarea pietrei.
Citind sonetele tale, iarăși, mă gândesc la neîntâmplarea ce \"umbra-i ne scurmă\".

Ela

Ne spală o ploaie, ne spală a doua,
Încet ne prefacem în pietre curate
Pân\' moartea revine cu ochii în rouă
Și somnul de veci ni-l plătește în rate.

Am improvizat și eu ceva... care să confirme că poemul tău mi-a plăcut și m-a inspirat. :)

Ela, multumesc, ai darul fin, inteligent, al patrunderii si deslusirii sensurilor,
umbrele verii scurma aduceri aminte si arunca pietre dinspre ploaie,
dar cine n-a gresit, macar o data, poate nici umbra,
scuze pentru \"muscacioasele\" mele versuri de final (o sa le rup eu dintii, tot \"usor\":)),
sotroanele de creta fug din calea ploii, ultima piatra e viata, undeva pe la tors aruncarea in valuri

Ioan, multumesc,
\"improvizatia\" ta prinde cu har, in 4 chingi, intelesul invartit de mine in 14 roti de lemn, inspirat si eu, la randu-mi, din ce ai scris:

vom fi, pana mana sfintita ne-aduna,
sotroane, inchise in forma de cruce,
calcate de pasii, grabiti a furtuna,
ai vietii ce vine mai mult spre-a se...duce,

Scuze pentru intarzierea raspunsului,
multumesc pentru ca imi acceptati scuzele,
scuze pentru ca mi-am permis sa va multumesc
:)