Cheiul apelor repezi

inscrisurile plang revarsari de imagini, in curgere dinspre lichidul ploilor spre fotosinteza reglata “stelelor cazatoare” mai bine (referinta sagalnica la “noi doi si-o umbrela”),
apele repezi care se aduna in cioburi de aer, cochilii – chivot spart, sindromul iluziei, dinspre lucid spre nu, aceeasi curgere, ca un fir,
in urma sunt maluri, e seara zidirii, chipurile “pergament”, golite, ridate, colaj de “umbre”, suporti de leagan – hamac prin inceputuri,
navigabil, destinul pierit undelor, pe langa “cheiul intomnat”

Într-o fugă precum a apelor repezi (de tot) poposesc pentru a-ți mulțumi, căci ai luat sensurile elementelor din mozaic și le-ai dat nuanțele și tonurile toate, într-o transparență ce mă face să mă ascund sub umbrelă (da, șăgalnic am ales), și ascult încă o dată vuietul mării din acea minusculă cochilie, cine știe, poate nu e doar o iluzie. Scuze pentru repeziciune, sunt mai rău ca păsările călătoare în toamna asta, mai mut și cuiburi. :)) A, dar să nu uit, mi-a plăcut cum ai găsit acel \"hamac pentru începuturi\", doar să nu îl prinzi de un copac uscat.

Ela