*
Nu știu ce m-a trezit, să fi fost scrâșnetul produs de tren la intrarea în gară sau instinctul ce funcționează chiar și în somn. Adormisem și se făcuse deja dimineață, simțeam mirosul împuțit
Ciudată senzația, ca după o petrecere, vase murdare, o mulțime de haine la spălat, o dezordine familiară, umblu printre lucruri și nu vreau să mișc nimic. Simt că de fapt pășesc prin mine, detașată,
Arăți ca un cocostârc.
Cocostârcii sunt chiar simpatici. Ar trebui
să le dedic o poezie într-o zi.
Sper că nu ai pretenția să arăți ca o statuie.
Hm, nu știu. Asta presupune multe ore de stat în
Înainte de a citi, cer puțină îngăduință. În ultimul timp, mi se nasc versurile în engleză, nu e snobism și nici experimentalism, cam tot ce citesc acum e în această limbă, asta poate fi o
ca dintr-un somn cu vise voalate coboară dimineața
plâng se aude numai vântul prea liniște
decupez bucățica de cer
pe care am vrut să ți-o dăruiesc azi
pun
soarele într-un colț
împletesc
Înseamnă că m-am tâmpit eu
/bărbatul aruncă haina pantofii basca buna dispoziție pe jos aiurea ca pe vremea burlăciei ce vremuri frate/
înseamnă că m-am tâmpit eu și
/vecinii deja își lipiseră
Am ales să mă închid
În acest turn alb
Ascuns.
După mine veți trage
Porțile mari de lemn țintuite
Asurzitor vor cădea peste lume.
Până sus am urcat toate cele
200 de trepte.
Port 200 de urme
O bucătărie însorită, aerisită până la fiori de frig, cu un dulap alb ale cărui sertare nu se închid nici moarte, o sa ne povestească ea de ce. Casa plină până în tavan de cutii de carton și lădițe
Urăsc să mi se strice computerul. Unu, pentru că sunt femeie și femeile nu se pricep la astfel de chestii, doi pentru că sunt o femeie momentan singură și nu am un prieten, bărbat ceva căruia să îi
iar am pierdut cuvintele poveștile,
s-au facut țăndări pe drumul acela pe care rătăceam amândoi , ne întrebam la răspântii e ăsta drumul, hai iubitule, amintește-ți, nu mai pot să țin prea mult
prima zăpadă
peste târzii trandafiri-
purificare
________________________
În ianuarie a căzut prima zăpadă, vă mai aduceți aminte? Era într-o sâmbătă. Știu doar că m-am îmbrăcat repede, mi-am luat
și nu e decât o dimineață ca oricare alta
ploaia îmi secționează transversal visul
fâșiile verticale se așează cuminți în jurnal
pe frunze picături gravide nasc în mine sete
ce senzație
dimineața
De cele mai multe ori mă grăbesc spre casă atunci când mă întorc de la serviciu, cu pași repeziți, capul înclinat spre gândurile mele, mă grăbesc doar doar voi lăsa în spate cele câteva ore
-De ce alegem să fim piatră si nu apă?
-Pentru licărul în nopțile cu lună, patina zacerii, adâncul...
-Pești roșii înoată pe cerul răsturnat…
-De ce adâncimea cearcanelor? Într-o zi de vară am să te
sunt doar un saltimbanc
decorator de interioare
levitez printre voi
sub aceeași cupolă fierbinte a liniștii devoratoare de trupuri
cu toții-suflete gheme de întrebări deșirate
rătăcesc
Pacoland 5
File din jurnalul Prietenului Imaginar
Paco c’est moi! Nu, nu, o iau razna. Lisamona c’est moi! Nu nu! Emma c’est moi! Nuuuu! De cand îmi tot spun că am o nevoie de vacanță. Ce poate fi
Printesa Castanie-dsoara dimpotriva
Printesa Papadie-eu
Și iată-le pe prințese în grădina vrăjitoarei privind la cei doi prinți și așteptând să sune surlele de nuntă. Când-colo, se-auzi vocea țiuită
In rolurile principale:
Printesa Papadie-eu
Printesa Castanie-Dsoara dimpotriva
A fost o data ca niciodata, intr-o zi de primavara cand pasarelele ciripeau si vantul n-avea astampar si rasucea
uneori mi-e foarte greu să mă hotărăsc de ce colț să apuc diminețile
azi e prea multă liniște și tot am senzația că sunt în contratimp cu lumea
ori eu m-am trezit prea devreme și în jurul meu bulbi
inchizitorial mă privește
aproape și mai aproape până nu e decât un iris uriaș
plec umerii, plec capul, mă ghemuiesc în mine,
cuvintele se izbesc
iuți amare săgeți
de tâmple
în timp ce îmi cresc
amantes del viento
ascunși sub sombreros
tu răsucești țigară de foi te uiți în zare
mă întrebi:
-E departe?
Duc mâna streașină la ochi:
-Nu. Încă nu-i aici.
soarele se varsă în crăpături
strâng
Pacoland (3)
Tiii scurt somn! Visase că plutea pe un nor pufos legănat de vânt încolo și încoace Probabil că nu se trezise de tot pentru că încă se mai legăna. Da! Dar nu era pe un nor ci înghesuit
până dimineața părul îmi creștea
atât de mult încât
îl țineam în cozi lungi
străpungeau patul podeaua pereții
nu-l tăiam
împleteam rădăcini
în grădina promisă
abia atunci veneai tu
până dimineața