Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnaljournal

diminetile mele

1 min lectură·
Mediu
uneori mi-e foarte greu să mă hotărăsc de ce colț să apuc diminețile
azi e prea multă liniște și tot am senzația că sunt în contratimp cu lumea
ori eu m-am trezit prea devreme și în jurul meu bulbi de întâmplări sunt gata să pleznească
sau între mine și voi e o fâșie pe care nu pot să pășesc acum.
nu sunt tristă
nu plâng
nu mă apasă primavara asta
ramân clipe în șir în fața unui cais înflorit roz verde și verde și roz
perfecțiune
iar ne zâmbești doamne
magnolia se scutură
în viața următoare o să mă trezesc sigur copăcel
cu fructe neapărat

te-am ținut de mână încă o dată
niciodată, mi-ai promis, nu o să te părăsesc nici măcar dincolo

și azi plec fără umbrelă
o să las ploaia să încolțească în mine
iarba veșmânt ascunziș

uite așa am vrut să îți spun azi buna dimineața

0104.735
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
149
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dana Stanescu. “diminetile mele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-stanescu/jurnal/116297/diminetile-mele