Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Pacoland 6

respiro

2 min lectură·
Mediu
Pacoland 5


File din jurnalul Prietenului Imaginar


Paco c’est moi! Nu, nu, o iau razna. Lisamona c’est moi! Nu nu! Emma c’est moi! Nuuuu! De cand îmi tot spun că am o nevoie de vacanță. Ce poate fi mai ușor decât să le dau cu tifla la toți și să plec din orașul ăsta care devine mai real pentru mine decât ar trebui.
Nu, nu pot veni de câte ori aveți nevoie de mine. Uite, mi-am agățat și pancarta de gât: Nu deranjați! Sunt convalescent. Mă curăț de voi.
Uneori oamenii aștia au darul de a turna de toate în mine ca într-un recipient de sticlă: frustrări, temeri, scrum, confetti, exclamații, mirări. Și apoi lipesc liniștiti abțibilduri cu mesaje pacifiste. Nu sunt consilierul lor pe probleme de imagine, nici psihologul și nici vecina de la parter.

Sunt Prietenul Imaginar cu o ușoară nevroză. Din cauza orașului ăsta împărțit în două și a celor care aleargă acum în cele două direcții opuse, nu mai am timp nici măcar să mă joc cu un copil. Am să uit să fac fețe fețe. Am să uit cum e să sar până în tavan și să ne facem împreună cucuie. De aia îmi e mie simpatic Raco. Numai el mai apreciază așa minunăție de dexteritate. Știu, mi-ar fi atât de ușor să ii ajut să îl găsească și toată nebunia asta s-ar opri. O simpla materializare și gata.

Și mai sunt și vocile, zvonurile, nu prea mai dorm în ultimul timp. Am insomnii acolo suspendat în pereți.

Voi pleca pe o insulă, mă voi lăfăi pe nisipul fierbinte sub soarele lămâie. Din când în când îmi voi uda tălpile în marea atât de albastră încât 2 zile voi curața petele ca de cerneală de pe mine.

Și apoi vă voi trimite o vedere să nu mă uitați chiar de tot acolo în Marele Oraș.


0105421
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
310
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dana Stanescu. “Pacoland 6.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-stanescu/proza/117401/pacoland-6

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Eduard Țone
Prietenul Imaginar există deasupra tuturor în această poveste. Și, fără să știe nimeni, la un moment dat până și el obosește. ...Am să uit să fac fețe fețe.... Un respiro de mare excepție, Bursucel!
0
@nicoleta-taseNT
Nicoleta Tase
M-ati dat gata voi cu Pacoland-ul vostru. Am citit inca de la prima aparitie si ma tot intrebam cand o sa apara partea a sasea. Mai grav, ma intrebam daca o sa mai apara. Si uite ca a aparut si mi-a dat si o satisfactie grozava citindu-l. Felicitari, Dana. Asa cum zice Eddie, subscriu, un respiro de exceptie. Eddie, c\'est a toi maintenant!
0
@bianca-goeanBG
Bianca Goean
Ei, ce drag imi este ca ni l-ai prezentat pe acest Prieten Imaginar... finally, Bursucel ;-) Tonul este dintr-o data cald, ne aducem aminte in egala masura de copilarie (\" nu mai am timp nici măcar să mă joc cu un copil\"), prin excelenta timpul prietenilor imaginari, si ne trezim dintr-o data cu dor de tot ceea ce nu vedem si trece pe langa noi.
Iar limita dintre real si imaginar este atat de subtire...orașul ăsta care devine mai real pentru mine decât ar trebui.
Ma bucur ca ati revenit, dragilor ;-)
0
@dana-stanescuDS
Dana Stanescu
Multumesc Eddie si ma bucur ca iti place ce scriu eu prin povestea ta. Acum sa te vedem pe tine.

Nicoleta, nu am uitat de Pacoland, doar m-am \'imprastiat\' si prin altele, cum mi-e firea. Am scris chiar mai mult decat e normal pentru mine, chiar ma gandeam ca incep sa stresez pe aici.

multam de semn
0
@elena-marcuEM
Elena Marcu
Și eu, ca și Nicoleta, începusem să mă îndoiesc de continuarea Pacolandului și chiar mă bătuse un gând să te întreb. Mă bucur că a revenit.
Respiro, respiro, zici tu, dar eu l-am citit pe nerăsuflate. Mi se pare cel mai reușit episod, sau nu, probabil cel mai pe gustul meu. Are umor, sensibilitate, introiecție, joc, ce mai, domne, bun de citit și de continuat.
0
@dana-stanescuDS
Dana Stanescu
chiar v- afost dor de noi, ce placut este sa afli asta.

Bianca, tu intotdeauna stii sa ma citesti altfel, parca si mai frumos decat scriu eu.
Elena, Eddie este cel \'navalnic\' in idei, intamplari personaje, eu sunt cea care rupe ritmul. Azi am respirat ....

0
PK
Pavel D. Kiseleff
In sfarsit, Pacoland 6! Un text excelent, ne scoate din problemele lui Paco si ne ofera o incursiune in lumea ciudata a Prietenului Imaginar. Bravo!
0
@dana-stanescuDS
Dana Stanescu
Nu am stiut ca avem cititori prieteni deja fideli. Multumesc, Pavel, de semn. Nu stiu cat e de ciudata, mi-e de ajuns sa ma uit in jur, la ce mi se intampla... cum capata alte dimensiuni lumea....
0
@ela-victoria-lucaEL
Ela Victoria Luca
Uneori oamenii aștia au darul de a turna de toate în mine ca într-un recipient de sticlă: frustrări, temeri, scrum, confetti, exclamații, mirări. Și apoi lipesc liniștiti abțibilduri cu mesaje pacifiste. Nu sunt consilierul lor pe probleme de imagine, nici psihologul și nici vecina de la parter.

Imi imaginez ca prietena mea de la etajul x nu stie ca acolo unde cuvintele se intersecteaza cu taceri ia nastere o minune. Care poate dura o secunda sau poate doar citeva ore, cit ar fi in acest pacoland... al tau, al lui... al vostru. Si care, pentru fiecare din noi, devine, pentru un timp, si al nostru.

Ai uneori un fel de a te scrie iscusit incit ramin doar tacind. De inalta uimire. Revin cu incintare.

Drag, Ela
0
@dana-stanescuDS
Dana Stanescu
vecina de la etajul I, Ela, se joaca uneori... acum tocmai a fost prietenul imaginar nevrozat.

maine cine stie unde va duce povestea... multumesc de semn
0