[În lucru]

Ciudată senzația, ca după o petrecere, vase murdare, o mulțime de haine la spălat, o dezordine familiară, umblu printre lucruri și nu vreau să mișc nimic. Simt că de fapt pășesc prin mine, detașată, mă uit cu un ochi depărtat, da, aici ar trebui să fac asta și asta, scriu liste în minte, le șterg, la ce bun și zâmbesc. Nu sunt deprimată. O parte din mine e fericită, o alta plânge, o alta stă relaxată și se bucură de spectacol. Mă uit în oglindă și încerc să îmi îndrept trăsăturile. E ceva strâmb, cu rădăcini adânci în trecut și mi-e teamă să nu fie prea tarziu. De ce caut ce nu pot găsi? Între timp, mă bucur de oamenii frumoși. Așa ca un vampir? Nu cred, doar îmi place să stau ghemuită și să ascult. Oamenii sunt uimitori mai ales când ți se dezvăluie goi și inocenți și vulnerabili. De ce aveți încredere în mine? Þin totul în palme și începe să lucească și mi-e teamă să nu îmi scape… De cele mai multe ori dau răspunsuri ecou. Cred că sunt plictisitoare tocmai pentru că am renunțat să învârt totul în jurul meu. Detașare detașare detașare detașare. Poate ajută să nu mai simt cuțitul rece al vieții. Bine, e lașitate, admit. Trebuie să am răbdare cu visele mele, aștept să se scuture subconștientul. Ca niște rufe întinse la soare într-o curte la țară. Fiecare noapte-i încă o bătaie de vânt până când vor fi albe. Vizualizare. Câteodată știu lucruri fără să le fi învățat sau căutat. O să mai fumez o țigară și apoi am să mă strecor la loc în pat. El doarme. Trup cald de bărbat tânăr pierdut și el într-un vis paralel. Oare știe cât de bine se așează lumea pe făgașul ei numai știindu-l acolo? Poate o să ii spun asta într-o zi. Dar nu în noaptea asta insomniacă. Ultimul fum.