1986

O, ce vremuri recompui! Trăirile speciale de atunci, strigătul interior devastator pe care unii dintre noi și-l amintesc, recititnd decupajul tău, au acum rezonanțe sporite, amplificate de o expresivitate care îți este proprie.

În \'86 coada era mare,
Căci fericire se dădea la pungă.
Strigam cu toți de zor la vânzătoare:
- Dați doar o linguriță, să ajungă !

ideii si valorii

Eu am primit cu zecile carti postale colorate din Franta si din Anglia si din Sua si din Singapore si nu mi-a pus nimeni catuse! Mie acest poem mi se pare pur si simplu melodramatic. Cum ar fi ca in primavara lu \'86 eu m-am casatorit. A fost un an foarte nasol, o iarna infernala, totul a mers anapoda, mai putin faptul mai sus-mentionat, care a fost si a ramas pana in ziua de azi absolut minunat, fata de care toate celelalte palesc, ceeace ti-as dori si tie Eliano!

Adrian Munteanu, Dan Norea, Dan, Andu, vă mulțumesc pentru lectură și însemnările lăsate aici

să ne citim cu bine,

frate, in general asa era, nu avem dreptul sa uitam ce ne-au facut nenorocitii.
Cand primeai prima oara o scrisoare sau ceva din vest era trecuta prin serviciul de scurtircuitare a relatiilor cu occidentul si incepea circul.
Si erai prelucrat, si sfatuit sa nu mai intretii corespomdenta, etc.

Chiar e o crima sa uitam ce am trait. :(
In acele vremuri, eu stateam in frig in apartament, iar cel mai bun prieten al meu huzurea, fiindca tatal lui lucra intr-un loc unde avea legatura directa cu Securitatea.
Fura curent, prin intelegere cu cine trebuia, avea calorifer electric si radiatoare, aveau tot felul de articole de la \"shop\", mai tii minte \"shopurile\" cred, magazinele pentru straini, care erau in holul marilor hoteluri, unde se cumpara numai cu valuta, dar orice roman cumpara de acolo avea probleme si era pasibil de puscarie, pentru ca era interzis sa detii valuta vest.
Securistii si cei din sistem aveau insa voie, si uite asa, eram atent ce vorbesc cu cei mai buni prieteni, nu puteam sa spunem ca Ceausescu e incapabil desi era evident, si toate celelalte.

daca uitam asa ceva, nu stiu ce sa mai zic... :(

Frica insinuată în laptele zilei și râsu-plânsu durerii de a nu putea face sau spune nimic.

ai apărut, bătrâne, mă gândeam că nu mai treci

mulțam, de data asta ai văzut bine, îți spun drept, nu știu cum faci tu dar ai darul să spui într-o frază ce alții se chinuie să spună în 100 și tot nu reușesc

salut

dana, poemul tau e superb... cu aroma de tei a orelor de literatura, mugurii primelor dezbateri de filosofie, cu pumnii inclestati in sarafan cand elevul avea o alta parere fata de profesor.
mersul sarpelui pe ascuns semnifica efortul de a invata supravietuirea intr/o perioada plina de abuzuri, cum a fost epoca ,,frigului de aur\'\'.

Prin \'72 primeam vederi din Anglia, cunoscusem niște englezi pe litoral, eu eram elev. Nu s-a întîmplat nimic, n-am avut probleme. În \'77 însă, pentru că un coleg de clasă trimisese cîteva scrisori la Europa Liberă, m-am trezit cu doi securiști în casă (lăsam ușa deschisă de obicei). Mi-au luat casetofonul, (aveam unul pătrat, unguresc), casetele, m-au suit într-o Dacie albă și m-au dus la sediul securității. Radu Tinu era atunci șeful (pînă să ajungă în Timișoara), am avut \"norocul\" să fiu anchetat chiar de el. Întrebări banale de tipul \"nu-i așa că împreună cu numitul... ați ascultat și comentat programele E.L? Ce știi despre Paul Goma? ș.a. Am făcut pe prostul cît am putut, cu toate dovezile puse în față \"uite ce declară prietenii tăi\" (erau mai mulți anchetați). În final mi-au dat drumul, s-au convins că pe mine mă interesau în special emisiunile muzicale, eram fan Deep Purple. Dar frig nu aveam în casă, cît aveam curent puneam caloriferul electric cumpărat pe sub mînă, sau mai băgam un lemn în godin (asta n-a durat mult, ne-am luat sobă pe gaz). Aveam curent electric de la baterie, o lampă cu neon și vedeam emisiunile la bulgari la un televizor Sport, tot pe baterie, după ce se lua curentul. Și mai am amintiri, dar unele vor fi prinse într-o proză la care mă chinui de zor, dar cred că n-am s-o termin, sînt prea leneș. Prin urmare vremurile de atunci îmi sînt încă vii în memorie, cei tineri nu știu și nici nu-i interesează, poate e mai bine. Cătușe nu mi s-au pus, deși prin \'88 am ajuns și pe la poliție \"ăsta cică e profesor, ia dă-i Vasile una după ceafă\", dar orice era posibil, așa că poezia este destul de credibilă.

...de \"frații petrăuș\" obținuți cu greu, după ore interminabile de stat la cozi, ați uitat? da\' de geamurile sparte-n nasul nostru, în îmbulzeala disperată a foamei, ați uitat? dar de curentul electric dat la cântar, ca porția de pâine integrală, raționalizată, ați uitat? dar de dârdâiala polară și de ora la care trebuia să te-mbraci ca să te culci, ați uitat? dar de cartofii juma-ei, juma-noroi, obținuți cu mari sacrificii fizice, ați uitat? dar de teama că pereții au urechi, ați uitat? dar de teroarea psihică exercitată asupra ta că ai îndrăznit să lipești pe undeva o poezioară satirică și, ulterior, ai fost bunghit, ați uitat? ș\'câte, ș\'câte! ei, da... dacă e cineva care a uitat, apoi acela nici n-a știut. acela a trăit în partea cealaltă a barierei, tete!

poezia acesta ține de alte vremuri, de alte istorii(mai mult sau mai puțin personale),

nu știu dacă acest text are vreo valoare literară dar pentru mine înseamnă că iată, după 20 de ani, pot încă să râd chiar cu riscul de a nu fi crezută, cred că și din cauza asta sunt atât de narcisistă, sincer, îmi place de mine, da:)

desigur voi reveni la poeziile mele despre pietre, mări, oceane și siberii, aici a fost doar o paranteză,

vă mulțumesc pentru însemnările voastre care, cred eu, depășesc cu mult ca valoare literară textul meu de aici

PS: ca să lămurim problema cătușelor, ca fapt divers, când te băteau, te legau cu cătușele de calorifer ca să nu poți riposta, ca să nu poți să te aperi.:))

scuză-mă, abia acum am observat comentariul tău, dincolo de mulțumirea pe care ți-o aduc pentru aprecierea acestui text vreau să te rog să revii pe agonia, promit că te comentez și ne certăm toată ziua, numai vino înapoi cu poeziile tale:))

să ne citim cu bine

mda, eu ca întotdeauna parcă vin de pe altă planetă, abia acum am observat că ai deja un text nou

cum spuneam, să ne citim cu bine:)

in acele \"timpuri de aur\" \"am învățat să tac apăsat...si să râd\" - interesanta imagine
din fericire eram prea mic pe-atunci (aveam 11 ani si Steaua castiga Cupa Campionilor Europeni la fotbal) ca sa mi-aduc aminte de frig, de frica, de \"mirosul de sânge tânăr\". pentru mine vremurile acelea au fost faine, dar...sunt convins ca toate cele petrecute de ceilalti (inclusiv de tine) sunt fapte ce nu vor putea fi uitate. au fost vremuri tulburi, de care eu am fost ferit (prin insasi naivitatea copilariei mele).
remarc :\"apa rece proaspătă aruncată peste trupul sfâșiat căzut la pământ\" - probabil ca de acolo a inceput totul...

cu stima, blueboy

1986? este anul in care dosarul imi era dromader. Atunci am cunoscut libertatea la Histria si viata de berber. Ce pot spune despre poemul in care ranile sunt vii, iar absentele, chemari la prietenii. In tarziul de ieri ti-am spus despre ceva nou. te vei convinge. de acum stii. despre atunci spun undeva: daca as vorbi, cuvintele mele-ar topi...

cu cîtă înconștiență \"profanam\" prin casă numele tabu,și cît de speriați erau bunicii \"taci că te aude!\".
grele vremuri de \"aur\" au fost.
da, cred că poema ta merita remarcată, pentru simplitatea și curajul cu care aduci în scenă drama.
M.

Liviu, dupa parerea mea, ar fi foarte rau sa nu scrii cartea la care te gandesti .
Este nevoie de asa ceva, avem nevoie si noi, cei putin mai tineri ca tine, au nevoie si cei din generatia ta, pentru neuitare, si cei foarte tineri, care au impresia ca sunt grozavi fiindca redescopera rotile pe care le-am redescopertit si noi acu vreo 15-20 de ani, cei care au crescut cu celularul de gat si cu posibilitatatea de a vorbi orice, oriunde si oricat.

In privinta acelor vremuri, in special, si a comunismului in general, parerea mea e urmatoarea :
asa cum evreii i-au urmarit pe nazisti ani de zile dupa razboi, si i-au exterminat pe unde i-au prins prin intreaga lume, asa si noi, dar din punct de vedere ideologic, desigur, nonviolent, trebuie sa le dam ce merita pe unde ii prindem, sa le punem adevarul in fata, lor, copiilor si nepotilor lor, ca mult rau au facut.

Si acum ranjesc cand vad ca multi au inceput sa uite, si vad parti bune in mizeria pe care au facut-o 50 de ani.

Cornel Ștefan, Iann, M., vă mulțumesc pentru îngăduința cu care ați citit acest text

salut:)

poate și pentru că sunt un poet care a crescut în umbra scrierilor lui Nichita Stănescu dă-mi voie să privesc atentă spre ultima ta afirmație și să tac

chiar nu mă așteptam ca acest text să fie receptat atât de bine...

Mihai, îți mulțumesc

desi pe atunci ma uitam la finala stelei, totusi am apucat si eu un an:D de pionier.
seara buna si ...
astept ordonantele dumneavoastra :)

de ce ii ridici pe un piedestal?
cine nu vroia sa colaboreze cu regimul putea sa o faca nu i se intampla nimic desigur avea frig in casa si 200 gr. de salam pe buletin dar coloana vertebrala dreapta
nu e cazul lui nichita
a mancat rahat cu polonicul dar nu asta conteaza ci talentul lui zice lumea
care talent?
talent la ce?
la poezie?
haida de sunt o suta de poeti tineri mai buni decat el

ps. te rog sa nu te superi pe mine / asta e opinia mea chiar daca pare extremista sau dura

Ștefane, spui că aștepți ordonanțele mele? la grea misie te-ai băgat, prietene:))o seară bună și ție;

Mihai, de ce să mă supăr pe tine, în niciun caz, bătrâne, mulțumesc pentru revenire.

e din ce în ce mai greu cel puțin pentru mine să pot umbla.o femeie scrie un poem.e ca și când o pasere pleacă din colivie. sosește acasă stăpânul.colivia goală.fereastra deschisă. sună cineva la ușă.femeia deschide.musafirul se așrază la masă.Unde este paserea întreabă cel venit.Dar femeia nu mai poate vorbi. Observ cu mare tristețe că de la un poem se ajunge la judecată.Drept este să se întâmple.Eu unul nu intru în amintiri...m-am năsut liber.Ce mă doare este doar că vine unul zabet și întoarce o lume întreagă împotriva păsării.Ce nu înțelege Zabet este simplu.Dacă ai fi lider de sindicat după numai două săptămâni muncitorii te-ar invită să ieși din fabrică.Nu mă întreba de ce.Sute de tineri mai talentați decât Nichita. De acord maestre. Cel mai greu este să respiri.Cel mai ușor din aerul altcuiva. O să postez șor în aceeași manieră la personale acest text.

Vorbește elian, cuvintele-ți să nu tacă!

\"Atunci am învățat să râd\", abia mai târziu am aflat cât costa zâmbetul nostru.

Acum îmi amintesc cu lacrimi de bunici... pe-atunci mă supăram când eram luat de la ale mele și trimis vis-a-vis la coadă; nu-nțelegeam drumul laptelui și-al untului pe care mi le puneau ai mei pe masă. Noi nu știam, dar de la carnea din ciorbă și până la bananele verzi de Crăciun, ce se coceau pe dulap, erau minunile de cadouri ale părinților noștri, care probabil ne savurau bucuria cu inimi râzânde și cu \"pumnii strânși ascunși\" în buzunare.

încetează odată cu bazaconia asta despre nichita, că te faci, naibii, de râs! nu amesteca planurile. dacă ai ceva împotriva omului nichita, este o chestie care nu are nici o legătura cu universului lui poetic. au fost și autori care au mâncat cu polonicul, așa cum spui tu, numai pentru a-și suplini lipsa vână poetică. pe când nichita... omule, știi ce spui?

ce ai citit tu din nichita? că e de presupus că, orbit de ură, nici titlul vreunui volum nu-l știi...

tu esti un om destept si citit.
Sa nu mai spui niciodata asa ceva despre Nichita, frate, ca ori o sa creada lumea ca nu stii poezie, ori ca nu l-ai citit pe Nichita, ori cine stie ce.

Crede-l pe amicul tau de site, Nea Gogu, cand iti spune ca l-a citit pe Nichita aproape din scoarta in scoarta si toti, dar toti la un loc 20 000 de pe siteul asta, frate, nu suntem jumatate cat Regele Nichita ( care a facut compromisuri extrem de mici, care a fost la un pas de nominalizarea pentru Premiul Nobel, si nu a mai fost propus din pricina unor mancatori de rahat care i-au indus in eroare pe trimisii forului suedez, veniti sa il anunte personal ) Nichita, singurul roman care a luat premiul Herder, si l-a baut cu prietenii.
Ai un stil, frate, de a-ti face niste pacate capitale ceva de speriat.
Impulsivitatea asta nu e buna, sa stii, si spune multe.

Frate, uite o poezie a lui Nichita :

Rosu vertical

Inima mea isi alege culoarea
Ea isi alege propria ei culoare,
culoarea pe care-o avea inca
de dinainte de a sti ca o are .

Inima mea isi alege culoarea,
cea fara umbra, cea nemiscatoare.
Cea care se vede chiar si atunci
cand tii pleoapele-nchise.

si-asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el insusi.
tot timpu-n afara,
in acelasi loc si pretutindeni,
purtand istoria lumii in fiecare raza
cum poarta frumosul ou de pasare in el
istoria tuturor pasarilor
pana la punctul solemn din care incepe
istoria zborului
care poarta in el istoria miscarilor toate
pana la punctul solemn de unde
incepe
istoria iarasi
a luminii.

Inima mea isi alege culoarea
rosie, isi alege rosu vertical,
rosul pe care l-a pulsat
necontenit, rosul pur
hrana a gandurilor
rosul care s-a nascut sange
ca sa devina idee,
care s-a nascut pasare
ca sa devina zbor.
Rorsu, rosu vertical,
cascada, panta de deal
saltand din oul secundei
ovalul de ou,
si infatisat noua
ca un ecou
pe care sera-l intinde
oricand si oriunde,
nastere, zestre
a lui A FI schimbandu-se in ESTE.

volumul Rosu vertical – 1967

...sfera-l intinde oricand si oriunde...

stiu ce spun
si nu trebuie sa ma pui la zid pentru o opinie
e parerea mea
si mi-o asum
a fost un turnator ordinar
iar poezia lui? mie personal nu imi place
daca tu il consideri semizeu e treaba ta dar nu poti sa-mi schimbi deja opinia pe care o am

citeste ce a patit goma dupa urma lui si altii dosarele securitatii in acest caz sunt publice sa vedem atunci daca nu ti se face rau

e treaba ta daca accepti jumatati de masura in numele literaturii
si

e treaba mea sa cred ce vreau si sa-mi spun parerea

e o tara libera? nu?

ca paul goma a cantat la nunti si a muncit pe santiere in timp
ce altii tronau in premii. parerea mea.

cred că ar trebui să punem un punct aici, Mihai, această poezie nu este un câmp de luptă, Nichita Stănescu rămâne pentru mine un început și un capăt de drum

cu respect,

eu am inchis subiectul
imi cer scuze pentru purtarea mea si pentru ideile mele
dar asta sunt

imi cer scuze si lui ioan si cititorilor tai
alta data o sa tac
nu o sa mi dezgrop lucruri puturoase uneori este bine sa credem ca stefan cel mare a fost sfant
dormim mai bine noaptea

îți mulțumesc pentru însemnare, ești un cititor de preț pentru mine

cu prietenie,

Fiecare are dreptul la o părere. Eu cred că trebuie să fim rezonabili și să nu deviem discuția de la literatură. A fost Celine un scriitor slab pentru că a fost acuzat de colaboraționism? Da de unde...e considerat chiar de către francezi unul dintre cei mai buni romancieri ai secolului XX. Mie îmi place Nichita ca poet, chiar nu mă interesează ce fel de salam a mîncat și cîtă votcă a băut. Părerea mea, desigur. N-ar trebui să adunăm mere cu pere, cu atît mai mult să le împărțim. Agonia e un site literar, ar trebui să judecăm în primul rînd prin prisma operei. Sau doar.

asta da poem nici nu mai rostec un cuvant... ma doare inima
... si era 1986

Ma umfla rasul si mai multe nu! Dana Banu scrie un poem de doi lei dar care face referire la anii aceia cei mai intunecati ai comunismului (felicitari pentru idee!) si ce sa vezi? Sar poetii cu pareri pro de parca l-ar vota pe basescu maine la anticipate in loc sa faca altceva mai bun... zau... ma bufneste rasul, dar asta nu ma impiedica sa nu-mi scot virtuala mea palarie in fata acestei manevre reusite a danei banu, o refulata de fapt...
Si dac-ar fi sa vorbesc despre poem... ar fi mai bine sa tac, pentruca ar trebui sa folosesc doar termeni negativi, iar aceasta intrebuintare, oricat ar parea de incredibil, nu-mi sta in fire.
Andu.

Uln, Andu, vă mulțumesc pentru semnele de lectură

o seară bună:)

Nu sunt în stare să apreciez poezia dar are ceva formidabil. A răscolit pe mulți. Îmi amintesc acele timpuri. Am venit iarna la lucru și directorul m-a întrebat câte grade am în casă. I-am spuns că 28. La el erau 9. M-a mai întrebat în ce cartier stau.Eu stăteam la sat și aveam teracotă cu lemne.Aveam doi copii. Amândoi eram agronomi dar eu am renunțat la meserie și lucram ca merceolog.Avea salariul de trei ori ca mine și tremura de două ori și pentru scaun. Eu nu tremuram deloc.Și să va mai spun ceva.Mă mai duceam într-un bar unde mă întâlneam cu poeți,scriitori,artiști,le dadeam câte-o votcă,unii cereau de mâncare.Ca să trăiască făceau joc dublu.Așa că nu-i judecați.Eu ascultam din gura lor ce nu puteam citi niciodată.Încă ceva. Primeam vederi din Milano, jucam șah prin corespondenșă,unii credeau că scriu cifrat să nu priceapă ei dar corespondența mergea.Iertați-mă că m-am băgat dar nu putem judeca simplist perioada aia mai ales că am trăit-o.Uitați-vă în jur și vedeți că uneori e mai grav.

îți mulțumesc pentru apreciere, în rest, evident că mergea(supraveghetă) corespondența cu strănătatea, am scris limpede acolo \"într-o zi primisem acasă o carte poștală colorată din Franța\", dacă nu ar fi mers corespondența nu aș fi primit scrisoarea, logic...

să ne citim cu bine

un om a ieșit în piața publică și a strigat, trecătorii l-au privit atent, ca pe o gânganie ciudată, unii cu simpatie alții nu, apoi l-au trimis la casa de nebuni, spuneau ei că nu se face așa ceva

dar...

nebunul era fericit

știa că are dreptate

PS: \"no soy una libertador
los libertadores no existen
la gente se elibera solo\"

cam atât

v-aș ruga să nu mai lăsați aici semne, e inutil, poetul a plecat din poezia aceasta

mâine va scrie despre pietre, siberii sau nori

să ne citim cu bine