cântec cu galben de floarea-soarelui

in \"cantecul tau galben\" asupra celor \"doua zepeline colorate\"... mi-a venit si mie in cap ideea asta odata...
as putea fi desigur considerat limitat, pentru ca nu am vazut nimic altceva aici... da, poate asa e... dar nu am cum sa nu remarc ideea asta de libertate... de a fugi nestingherit \"spre departele lumii\"

da, cam atâta și e aici,

e o poezea de jucărie, încă un exercițiu al meu,

eu îți mulțumesc că ți-a intrat în atenție textul acesta,

Ninsori de galben-
peste ape și pământ
raze de soare.
Cu stimă
Djamal

îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase,

cu aceeași stimă,

Pentru mine, cele mai interesante, mai complexe versuri din acest poem sunt: \"nu îmi mai amintesc numele tău/ nici linia gurii sau vocea/ știu că tresăreai uneori când printre stânci/ treceam cu umerii aduși înainte\". Aici prețuiesc haloul erotico-mistic, estomparea conștiinței, a memoriei, concizia și echilibrul scriiturii. Am rețineri față de metafora \"perdeaua subțire a zilei\". Nu știu, poate că perdeaua aici era necesară, eu o văd ca pe un instrument poetic rămas în urma emoțiilor din acest cântec.

Poezia este foarte interesanta..bogata din punct de vedere estetic...mie imi induce melacolie...Cel mai mult mi-ai placut versurile:
\"nu îmi mai amintesc numele tău
nici linia gurii sau vocea
știu că tresăreai uneori când printre stânci
treceam cu umerii aduși înainte\"

\"încă un oraș desenând
pe harta țărilor noastre
din ce în ce mai îndepărtate\"

Cu stima, Marian!

Când te culci, vai, pulbere de beat
Și îți este dimineața rău,
E normal să-i zici celei din pat:
- Nu îmi amintesc numele tău !

Tamara, Marian, Dan Norea, vă mulțumesc pentru lectură și însemnări

Am să mă prefac că nu înțeleg. Cu câtă acribie conjugi verbul a fi mereu la prezent.

ei, viorelule, acum nu chiar tot ce scriu e insinuant, deși...hmm, hmm, cine știe?, cine știe?:)

salut