Talmacel Marian Silviu

“Povestea asta este despre ea și despre grămezile de unghii pe care le adun cu sfințenie în perechea de pantofi uitată de ea într-unul din visele mele” “-“. Liniuță. O iau în mână și o

mă leagăn în parcul cu flori de plastic și inspirația curge șuvoi din reclamele sparte acum moșul care stă în fiecare zi pe aceeași bancă îmi tușește o virgulă pe foaia pătată taxiul pe care

în camera dimineții, dezordonată de piele ne dezbrăcam ca de-o haină... ardea de aseară când umbrele noastre prelungi făceau dragoste pe cerul ce-n picuri începuse să se topească curgea

eu mă agăț de aripi dezlipite și cad îmi ascund ca norii, tăcerea în ploaia de cuvinte. eu sunt orb din acela care citește cu buzele lumina de pe ochi și mâini calde. sunt poet,

aș vrea să mă ucid cu un creion ascuțit am destule motive acum că marea s-a îndrăgostit de altcineva. mai sunt și răcit mi-a intrat aerul pe fereastra cicatrizată în inimă voi credeați că

nu sunt spărgător deși în fiecare zi alerg ca după un jaf să nu fiu înhățat de pământul care râvnește după carnea mea fragedă care vă plătește pe voi să-mi dărâmați ultimele șanțuri de

îmi curg lacrimile pe brațul crestat de patimi acolo unde pământul face pace cu cerul la o palmă depărtare de cruci pe inima mea de sticlă s-a așezat un fluture un monarh cu ochii împinși spre

doamne câtă tăcere parcă tot zgomotul din cameră învelit în plumb curge prin vene și ajunge la inimă. vreau să îmi scot hainele visez că am două brațe drepte și lacrimi de furie cad în

sufletele mele trăiesc în apartamente goale vopsind dedesubtul unor rame din care oamenii au plecat de mult trebuie să umble cu grijă cu vopseaua care poate să se amestece cu timpul din

iubita florile mireasma veșminte țesute în semiîntuneric de stelele cu mâinile tale așa e pentru mine o noapte-n grădină ultima dată nu mi-ai luat portofelul m-am regăsit slobod și fără

nu m-am hotărât încă poate azi sau mâine cât de curând îmi voi lega cerul meu de al tau e doar un experiment să vedem cum va arăta pământul nostru. un lucru e sigur noaptea va fi mai

mă gândesc să mai pornesc o cruciadă voi toți nu sunteți nimic știți prea bine – plănuiți împotriva mea blocul, scara și chiar strada sunt toate negre câini tremură adăpostindu-și în suflet

acum cincisprezece ani credeam că fulgii sunt zâne apoi am început să gândesc mai imaginativ, eram sigur că stelele sunt reflectoare suntem într-o închisoare cu îngeri. întrebam în răcoarea

dimineața oglinda se admira în tine îi arătai așa de bine trasăturile frumoase te mișcai la fel de ușor ca ea apoi ea mă privea pe mine. se întorcea pentru ultima dată și te întreba clipind

știi că lumea ar fi mai bună dacă ai fi cu mine nu ar mai sta bucurii aruncate în colț sau fulgere încarcerate pe retină. mai demult mi-ai spus că inima mea are gust de cireașă te-ai tolănit

voi sângera iar teama de necuprins și-a făcut cuib în așternutul meu prin ochi mi se scurg o mie de mile de nopți cu eclipse. un răget așterne tăcerea apoi moare odată cu el întunericul lung

stiați că în fum pot exista poiene pline cu îngeri sau mașini zburătoare oameni care dau cu foc din ochi sau copaci și lucruri vorbitoare în fum se petrec multe de exemplu poți pierde ora

mi-am agățat creierul de geamul din sticlă carnea mi sa întors pe dos înlăuntrul lumii mâncată de molii. prin cap am gemete de râme strivite între călcâiul tău prea dur și jungla de

...inima mea are multe căi care se împart. lumina nu doare în întuneric. i-am cerut un răspuns acum, în așteptare, chipul tău desenat zâmbește pe altar în fața vrăjtoarei.

curg boabe de nisip, din sfera de nervi trasată în sânge albastru. nu știi? durerea nu se măsoară în grame sau centimetri trasați cu degetul pe plajă. volumul ei este iarnă fără

lumină nepătrunsă, strada mi se închide între răsăritul și apusul ochilor. ferestre îngropate închid în pereții vopsiți libertatea. soarele este bolnav pentru asta, cer socoteala cerului.

Zacuta-n mine versul zdrobit de neiubire, Lipsit de armonia lucirilor blajine Nici rana si nici golul nu poate sa inspire, Dulceata unor versuri ca mierea de albine. Nici vantul si nici apa nu